Remember a day: 6 martie 1946. Data asta poate nu va spune nimic, dar daca va place muzica buna, e o zi de care trebuiesa va amintiti. Atunci s-a nascut domnul care o sa cante in continuare. Un domn care a fost in tinerete atat de chipes ca Di Caprio parea sa-i fie o sosie nereusita. Acum are 64 de ani, e inghetat si obosit, si probabil vrea sa-si incalzeasca oasele batrane langa foc. Si poate ca nu peste mult timp, el, Nick si Roger vor ajunge ACASA, unde Rick si Syd ii asteapta deja sa le cante ecouri ingerilor.
Home » Video » Muzica de week-end


Ura! Da, Pink Floyd este şi va fi între alesele muzicii dintotdeauna. Mai ales “The Dark Side of the Moon” şi, evident, “The Wall”. primul prin fantastica realizatre – din toate punctele de vedere (şi să ţinem seama că pe atunci nu exista nimic digital, deci totul era perfect natural, ca să zic aşa); al doilea – pentru că a marcat o generaţie. Ţin minte că, a doua zi de la apariţie, un coleg de liceu – al cărui tată era aviator – ne-a adus LP-urile în clasă. Şi a fost, ce să-i faci, o audiţie colectivă. N-a pomenti liceul ăla aşa o clasă liniştită never-ever, nici înainte, nici după.
Dar 6 martie înseamnă şi guvern Petru Groza şi/sau naţionalizare (unul din numele actualului bulevard Elisabeta din Bucureşti a fost şi ăsta), dar şi ziua lui Paul Grigoriu (iubitor de rock şi de radio) – cu un an mai mare decât Gilmour.
BRAVOOOOOOOO!!!! chiar m-ai nimerit cu piesa asta !!!
happy birthday mr.Gilmour !!
am intrat in starea specifica Floyd….ma duc sa fumez..
@mimi: brrrr, Petru Groza?! Nu ne strica ziua!
Fumeaza, fumeaza, o sa ajungi mai repede la concertul Pink Floyd de “dincolo”
@cretzoo: stiam eu
Dragutza alegere de week-end ai facut Spartakus.
@stefanyyastefanyya: in week-end sunt cu gandul numai la confortul vostru, ca va enervez suficient in restul saptamanii
Esti un dragut Spartakus sincer eu ti-am citit articolele mereu si nu mai enervat
dar nu prea fac comentarii ca ma tem de sabia ta
dar nu stiu care este numele tau real
sa stiu daca citesc articolele tale scrise si in alte locuri
@stefanyyastefanyya: e cineva pe care nu l-am enervat? e posibil? sunt sigur ca pot mai mult!
Cine crezi ca mai stie cum il chema de fapt pe Spartakus? Conteaza doar ca era un suflet nobil si si-a ucis calul inainte de lupta, ca nu cumva sa fie tentat sa fuga pe el.
the grass was greener. da.
la multi ani!
chiar si acum e mai frumos decat Leo sau Brad