Bate şaua să priceapă Arpad

Bate şaua să priceapă Arpad15 martie 1990 a dovedit tuturor cat de fragila e granita dintre convietuire pasnica si ura, cat e de usor de aprins spiritele si de manipulat masele, in numele unui patriotism gaunos. Au trecut doua decenii de atunci si este absolut clar ca un nou “Targu Mures” nu mai e posibil. Oricat se straduiesc unii domni care viseaza caii verzi ai lui Arpad pe peretii primariilor din Harcov, sa schimbe cursul istoriei, Ardealul va ramane, cel putin in viitorul previzibil, pamant romanesc. Faptul ca niste ametiti care n-au nici o legatura cu marea masa a maghiarimii s-au gandit sa formeze o Adunare a Alesilor Locali din Tinutul Secuiesc si sa decida ca maghiara devine limba oficiala in Covasna, Harghita si Mures ar trebui sa ne intereseze la fel de mult ca efectul radiatiilor solare asupra gainusii pitice din Sulawesi, adica deloc. Decizia lor nu are absolut nici o relevanta si nici un efect juridic. In mod normal, presa nici n-ar trebui sa publice asemenea elucubratii sau cel mult le-ar putea insera in vreun subsol de ziar, intre o stire despre performantele Organizatiei Jucatorilor de Popice de Pasti din Vaideei si un protest din partea Ligii pentru Drepturile Betivilor Liberi din sectorul 5. Presa si televiziunile au gresit prezentand, pe spatii largi, initiativa acestor zevzeci care nu vor decat sa se bage in seama si sa se dea importanti. Au facut galagie si chiar au parut importanti. Avantaj, ei.

Sunt convins ca in zilele ce vor urma, politicienii romani vor iesi la rampa, fie batandu-se cu BCA-ul in piept, de cat sunt ei de patrioti si cum nu vor tolera asemenea actiuni revansarde, fie vorbind, fatarnic, despre cum trebuie sa ne raportam la legislatia UE si sa actionam cu responsabilitate. Sa actionam, dar cum? Toata lumea stie ca “oprimatii” astia cu mustati stufoase de honvezi, pot vorbi – si oricum o fac – in limba lor si daca  nu scrie pe ea “oficiala”. Insa ei nu vor doar atat, asta e numai varful aisbergului: mai vor sa aiba sarbatoare oficiala pe 15 martie si in final autonomie deplina si eventual autostrada suspendata pana-n Ungaria. Politica pasilor marunti a mers si la case mai mari, de ce sa nu mearga si la cocioabe? Iarasi, avantaj ei.

Sovinistii maghiari se dau europeni si fac intruna trimiteri la legislatia UE privind autonomia si limba; zau de n-ar merita baietii astia visatori sa li se implineasca fantasmele: Tinutul Secuiesc sa fie autonom, in el sa se vorbeasca numai maghiara si sa faca ei acolo ce si cum ii taie capul. Ma intreb insa cum vor putea supravietui, caci pana una alta, gazul, lumina, apa calda si ora exacta, ca sa zic asa, vin de la Bucuresti. Ungaria nu-i va putea ajuta, pentru ca are suficiente belele economice pe cap. Ce s-ar intampla, de pilda, daca in plina iarna, in Harcov, unde-i polul frigului, s-ar bloca subit robinetele ROMGAZ? Iar pixul directorului regiei n-ar mai vrea sa raspunda unor solicitari facute in limba maghiara, pentru ca el e scula romaneasca si nu semneaza avize in limbi straine? Exorcizarea gargaunilor prin frig mi se pare o metoda eficienta si cand vor vedea ca n-au pe unde scoate camasa, dupa ce noi am batut saua ca sa priceapa Arpad ca autonomia e un fel de usurare contra vantului, maghiarii verrzi vor reveni, spasiti, la sanul Romaniei dodoloate. Avantaj, noi.

In definitiv, s-o tii ca gaia matul ca limba ta e o comoara de intelepciune fino-ugrica, cand globalizarea asta o sa ne bata tuturor cuiele-n cosciug, mi se pare o aiureala. In loc sa se mandreasca atat cu pasareasca din dotare, mustaciosii din secuime ar trebui mai curand sa puna naibii mana pe un manual de engleza. Sau ar trebui sa-si exerseze mana la niste ideograme chinezesti, ca mai devreme sau mai tarziu vom avea cu totii ochii oblici.

Alte stiri

You can leave a response, or trackback from your own site.

12 Responses to “Bate şaua să priceapă Arpad”

  1. 1
    the one Says:

    absolut corect…

  2. 2
    Camil Stoenescu Says:

    ca persoană ce a stat un an în Cluj pot confirma că nu există probleme (reale) între cele două comunități, cu exceptia celor născocite de mintea politicienilor demagogi

  3. 3
    Dan Terteci Says:

    Eu am votat azi dimineaţă să strănutăm ungureşte. Deci ce ziceţi, ce părere au partidele, Guvernul, Parlamentul despre decizia mea!?

  4. 4
    Spartakus Says:

    @Dan Terteci: ai grija in ce directie stranuti ungureste, ca declara Strainu-Cercel epidemie de gripa cabalina si ne vaccineaza pe toti la comun, indiferent de nationalitate! :mrgreen:

  5. 5
    brindusa Says:

    Din “cele rasfoite istorii” eu cred ca se face o confuzie.
    Secuii nu sunt unguri.
    Numarul secuilor din Romania si din teritoriul revendicat pentru a fi declarat “tinut secuiesc” pune punct oricarei “inflamatii propagandistice” augmentata din orice parte a sferelor politice (la ultimul recensamant au fost inregistrati putin peste 5.000 -cinci mii- de secui). Aceasta cifra practic i-ar indreptati mai mult pe olteni sa ceara “autonomie” :razz:

  6. 6
    Despre autonomie si alte prostii secuiesti | Năvălitorul Says:

    [...] Exista doua feluri de unguri: oameni normali la cap si bozgori tampiti: Tinutul Secuiesc sa fie autonom, in el sa se vorbeasca numai maghiara si sa faca ei acolo ce si cum ii taie capul. Ma intreb insa cum vor putea supravietui, caci pana una alta, gazul, lumina, apa calda si ora exacta, ca sa zic asa, vin de la Bucuresti. Ungaria nu-i va putea ajuta, pentru ca are suficiente belele economice pe cap. Ce s-ar intampla, de pilda, daca in plina iarna, in Harcov, unde-i polul frigului, s-ar bloca subit robinetele ROMGAZ? Iar pixul directorului regiei n-ar mai vrea sa raspunda unor solicitari facute in limba maghiara, pentru ca el e scula romaneasca si nu semneaza avize in limbi straine? Exorcizarea gargaunilor prin frig mi se pare o metoda eficienta si cand vor vedea ca n-au pe unde scoate camasa, dupa ce noi am batut saua ca sa priceapa Arpad ca autonomia e un fel de usurare contra vantului, maghiarii verrzi vor reveni, spasiti, la sanul Romaniei dodoloate. (sursa) [...]

  7. 7
    Cougar Says:

    autostrada aia suspendată până-n ungaria nu sună rău deloc.

  8. 8
    Je Says:

    Acu 20 de ani, in armata, la trupa, aveam un sergent din Giurgiu, afurisit cat pentru 7 leaturi. Iar unitatea avea un specific interesant: multi trupeti maghiari, de prin varfuri de munte, oameni smulsi dintre vaci, ursi si urmasii lui Imre Denty :)

    Bai, si nu stiau astia romaneste nici cat sa faca pipi. Drept pentru care, faceau mereu instructie de 2 ori mai mult, ca daca nu stii ce inseamna “la dreapta”, atunci trebuie sa inveti…

    Culmea e ca unii faceau pe cocosii, si atunci sergentul ala diabolic incepea sa se distreze – ca armata-i una si comenzile in romaneste. In termeni cazoni, la instuctia asta de “inmuiere” i se spune “futai”. Ioi, isztenem, mancau fratii maghiari la futai pentru ca nu stiau ce-i aia “dreapta” si “stanga”, de numa’ numa’.

    Hat nem igosz?

  9. 9
    Frank Zapa[king] Says:

    :lol: :lol: -Hai salut SPARTANE,si da-mi voie sa ma bag si eu un pic in seama in povestea asta cu ungurimea,secuimea si tot ce tine de relatia noastra a romanilor cu ungurii.
    Sunt clujean,deci ardelean,m-am nascut cu ungurii in spatele casei,am copilarit cu ei,cel mai bun prieten al meu in copilarie a fost un maghiar,parintii lui ma tratau ca pe unul de-al lor,asadar cred ca asa un pic, ceva din spiritul maghiar as zice ca as cunoaste,fara falsa modestie,in conditiile in care de ,BUNAVOIE SI NESILIT DE NIMENI AM INVATAT LIMBA MAGHIARA.
    asadar eu unul nu as amesteca lucrurile,astazi,pt ca in ultimii 20 de ani,ziua maghiarimii a inflamat cite putin spiritele,sigur in ultimii ani chiar foarte putin.
    as vrea sa fac o trimtere la luna OCTOMBRIE SI NOIEMBRIE,MARELE PLAN AL COALITIEI POLITICO-MEDIATICE:
    PSD+PC+PNL+UDMR+PLUS REALITATEA TV+TRUSTUL INTACT,care defila prin fata camerelor de luat vederi printre altele si cu joanis klaus si udmr,invocind europenismul,toleranta etc.
    ei si ce sa vezi,13 martie 2010,desteptare din somnul ratiunii-PERICOLUL MAGHIAR…….harcov,pamint romanesc etc………
    ei aiasta-i TICALOSIE IN STARE PURA,MIRSAVIE POLITICA,care ar trebui aspru amendata.
    de dragul luptei politice,cei doi dementi sefi de partide-PONTA SI CRIN,au dat startul inclusiv la atitarea spiritelor nationale.
    ma mir ca voi jurnalistii ,iar asti pus boticul si nu v-ati indreptat tunurile spre adevaratele tinte.
    ici colo cite un lunetist ratacit,mai trage ,dar puscuta lui face doar…………PIPI.
    in rest SPARTANE,sa auzim de bine,te tin sub lupa…….BAGA DE.10

  10. 10
    Irina Maxim Says:

    Pentru cei din afara fenomenului e greu sa vada realitatea cu care ne confruntam noi aici. E drept, nu toti au idei din astea de autonomie si alte bulsituri. Adica nu toti le exprima liber, dar de gandit toti le gandesc. Doamne fereste sa te pierzi intr-un tinut din asta si sa nu cunosti limba “oficiala” de acolo. Mai bine te-ai pierde in Burkina Faso ca ai avea mai multe sanse sa te intelegi cu bastinasii.

  11. 11
    un pic despre autonomie « Lirca Says:

    [...] fel de usurare contra vantului, maghiarii verrzi vor reveni, spasiti, la sanul Romaniei dodoloate. sursa. Etichete:adunate, nerv, politic, romania, rromania Comentarii (0) Trackbacks (0) Lasă [...]

  12. 12
    VanGhelie Says:

    cre ca despre asta tre sa vorbeasca aia care stau acolo.da ma refer la oamenii cu capu pe umeri, nu la aia care-si fac ong-uri care voteaza sa incalce constitutia, si nici la aia care nu vor sa vorbeasca romana sau maghiara, desi acolo toti stiu romana si maghiara, ma refer la cei acre vor, evident, si nici la aia care vor sa invie zelea codreanu sau hitler. idiotii aia uita ca horty era tot fascist. nu vor sa invie si el? spartakus s-a incins. el ameninta cu gazu, aia ameninta cu tinutu semuiesc.
    finalu a greu: limba engleza, econnomie, turism, munca. daca erau unguri poate ar fi dus-o mai bine. da-s doar romani, ca si noi. ungurii din ungaria n-au treaba nici cu ei, nici cu noi. aia au treaba lor si atat.

Leave a Reply

Do NOT fill this !

  • Ce, când şi cât am scris

  • Zona de administrare