Mare e politica asta si multe interese. O sa vedeti in textul trimis de Liberalu’.
“Mişcări interesante în PNL. După ce în conferinţa judeţeană a liberalilor hunedoreni a fost înlăturat din funcţie Mircia Muntean, care era preşedintele organizaţiei judeţene în funcţie, Radu Stroe a reacţionat. De ce a reacţionat Radu Stroe!? Simplu, el recomanda ca alegerile din interiorul partidului să se facă cu respectarea strictă a statului partidului şi a regulamentului de aplicare al acestuia.
Ruşanu, Orban şi comnpania au organizat conferinţa judeţeană şi ceea ce se ştia s-a întâmplat. Mircea Ioan Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, a ajuns şef peste liberalii din judeţ. Atunci, în sală era şi Marcel Vela, primarul din Caransebeş şi secretarul PNL pentru zona Timiş, Caraş, Hunedoara.
Chiar dacă au fost discuţii pe tema rezultatelor la alegerile din partid, la Bucureşti se pare că Moloţ şi Mircia au îngropat securea războiului, cică pentru interesul partidului. Numai că în teritoriu au început să cadă capete.
Primul care a plătit a fost Marcel Vela, care a pierdut funcţia deţinută în partid în favoarea lui Cosmin Costa, viceprimarul din Deva. Mircia Muntean va rămâne vicepreşedinte al partidului la nivel naţional şi va răspunde de zona Timiş, Caraş şi Hunedoara. Secretar va fi exact Cosmin Costa, unul dintre actualii viceprimari ai Devei.
Întrebarea e cine urmează!?”.
————————————-
Nota: Responsabilitatea pentru informatiile trimise spre publicare pe Reporter Virtual la rubrica Stirea Voastra ii apartine strict autorului. Si premiul acordat prin aceasta rubrica tot autorului ii revine daca va fi considerata cea mai importanta stire a lunii.


Si autorul acestui articol din categoria “Stirea voastra” este…?
Cine va lua premiul, daca aceasta va fi considerata cea mai importanta stire a lunii?
Hai nu va suparati pe mine acu’ domnu’ Lovin.
crision: eu presimt ca autorul stirii cu Romtelecom va lua premiul daca nu mai apare ceva mai tare. a fost exclusiva, a fost preluata de o groaza de publicatii online, ca ziarele sigur nu ma vor cita, e de impact si de interes public. asta cu PNL n-are sanse la premiu dar descrie atmosfera locala din partid. a se lega cu alta mai veche tot din zona.
Nu am auzit asta,ar trebui sa citesc presa locala si sa ma uit la stirile locale.
Oki, domnu’ Lovin, facem pace? Am vrut doar sa va necajesc un pic (si nu promit ca nu mai fac
)
crision: np. sunt obisnuit.
ŞTIRE
Guvernul Boc pică în maxim 3 luni!
PS Vezi că de data asta nu te mai iert cu premiul! La câte ponturi ţi-am dat o dată n-ai dat şi tu o sticlă de vin chitrosul naibii!
Dupa stiristul Dumneavoastra,alegeri in teritoriu,care au ca urmare o alta conducere,este similara cu “cad capete”.Refuz sa cred asa ceva,iar stiristul nu cred ca este bine intentionat.
@James – posibil sa ai dreptate, da’ daca nu ai!?