RSS Feed
Twitter
26 Ianuarie 2010, 14:51 
Dana Fodor 
in 
26 ianuarie 2010, Cimitirul Ghencea Civil, diiiiiis-de-dimineaţă. Câini, milogi, lumânări, aurolaci, nostalgici cu urdori la ochi, coroane de flori (din plastic, unele), zăpadă şi mult soare. Miros de pământ crud. Pensionarii, pe caz de boală, majoritatea, aprind câte o lumânare şi bâzâie, trăgându-şi mucii la intervale dese. Unii râd, până li se hâţână protezele, pe care cu mândrie le poartă de pe vremea lui Nea Nicu. Clopotul bate în dungă, neştiind pentru cine.
Şi anul ăsta, de ziua lui Nicolae Ceauşescu, ”nostalgicii iepocii de aur” s-au strâns, ciopor, la mormântul fostului dictator, pentru a se tângui în fel şi chip. E un circ sinistru ce se repetă de două ori pe an în cimitirul Ghencea, cu personaje îmbrăcate ca-n 1980, prin care urlă vocea trecutului „glorios”, când bebeluşii erau hrăniţi cu ceai în maternităţi, zeci de biserici cădeau sub lama buldozerelor, în măcelării se găseau doar cârlige metalice unse cu grăsime, iar în cele 2 ore de televiziune pe zi, numele cizmarului analfabet şi al soţiei sale, absolventă de 4 clase primare, erau pomenite în fiecare minut. Mi se face silă şi-mi vine să plec. Oricum, e un ger de-ţi îngheaţă şi nervul în măsea. Mă opreşte-n loc un moşulică, beat-ştangă, cu izmenele pişate şi chef de dialoguri instante. Îmi pune gheara în piept şi zice, duhnind a trăscău: „Voi, tinerii, habar-n-aveţi cini ie Ceuşăscu! Vă spui io: ie ăl mai mare dântre domnitori! Pentru noi, oamenii muncii cari am construit socialismu’ şi ţara, iel n-a murit. Ceauşăscu trăieşte!” Scoate apoi o sticloanţă înzilizită din buzunar şi trage un gât.
Un ziarist tinerel, dar vineţel de frig, se repede cu reportofonul în botul ud şi roşu al moşului. ”Ce spuneţi? Ceauşescu trăieşte? Este opinia dumneavoastră? Pe ce vă bazaţi?”. Beţivanul îşi şterge balele de la gură şi se porneşte pe relatat verzi şi uscate. Puştiul cu legitimaţie de presă înregistrează foarte atent. În jur, fiecare are ceva de reclamat. Un bătrânel, cu geaca ruptă la cotul stâng, povesteşte că lui i-a venit întreţinerea pe decembrie mai mult decât are pensia. Băbuţele din jur, îmbrăcate ca de duminică şi mirosind a naftalină şi-a Preductal expirat, huiduie bucuroase: ”Huoooo, uoţilooor!” Un bărbat cu fes albastru înjură impozitele, gazele, apa caldă prea scumpă şi curentul electric. Toţi fac gargară în acelaşi timp, nu înţelegi nimic. Cineva cântă vechiul imn al Republicii Socialiste România.
O babă din mulţimea revoluţionară ar vrea nişte ghete noi că ”…astea vechilii e găurite, maică, şi-mi ese deştile p-afară pân zăpadă. N-aveţi p-acasă unilii care nu vă mai trebuie?” Opreşte pe oricine intră în cimitir şi-i pune aceeaşi întrebare: ”N-aveţi o pereche dă ghete? Că ali mieli…”
Un moş gălbui explică, unui alt ziarist, ceva despre avioanele cu reacţie şi Cel de-al Doilea Război Mondial. Omul presei notează tot. Lumea cască gura. Cocoţată pe cavoul de lângă mormântul marelui ctitor, o femeie roşie la obraz şi cu căciulă de blană, ţine cuvântări: ”Păi, cum s-a întâmplat, dom’le, dă am rămas săraci lipiţi pământului, noi, muncitorii? urlă cucoana, de zici că acum face AVC. Suntem slugile mafioţilor, asta suntem. Trebuie să ne răsculăm!” ”Ce zice?” întreabă baba, care cere ghete. Cineva nevăzut traduce: ”Zice că era mai mişto pă vremea lu` Ceaşcă! Şi că ar fi mai bine să mai taci, dracului, cu ghetilii tăle, cu tot, că ne-ai înnebunit de azi-dimineaţă!” Băbuţa, care aude ca cucu-n gură, îi răspunde fără nicio legătură: ”Eeehe, aşa e, maică, aşa lumea s-a făcut rea! Pă vremea meaaa…” N-o ascultă nimeni, pentru că un tip recită o poezie patriotică, la fel de tâmpită ca şi el.
“Să-l dezgropăm la picere!”
Soarele încălzeşte slab crucile, bate vântul, latră câinii, cu cercei în urechi. Gardienii publici stau şi ei prin preajmă. Tropăie, ca să-şi încălzească reumatismele şi artitele în plină dezvoltare. Dacă se încaieră vizitatorii trebuie să intervină la timp. Oamenii continuă să vină. Cu flori, cu lumânari. Între timp, un tip şui, cam la vreo 45 de ani, aflat probabil în delir (de la temperatura prea scăzută) bombăne, îmbujorat: ”Io vă spui, tovarăşu` nu-i mort! Păi, nu vedeţi? Mormântu` ăsta nu să potriveşte cu înălţimea lui. El avea un metru şaijdoi. Groapa asta e prea scurtă. Ar trebui să dezgropăm mormântu`, măcar acilea, la picere. Băgăm o mână să pipăim coşciugu`. Dup-aia punem pământu` la loc. Cine ne vede? Doar suntem între noi, vechii combatanţi…” Lumea se revoltă. Tovarăşii nu sunt de acord să-l profaneze pe „cel bun”. Un tataie vrea să zică şi el o vorbă, dar glasul lui e prea stins. Se supără şi pleacă trist. Toţi nostalgicii povestesc ceva, cuiva. Concomitent. O femeie cam la vreo 50 de ani, grasă şi blondă, spune că pe vremea lu` Împuşcatu` era chelneriţă la Gambrinus. Are şi ea ceva de împărtăşit mulţimii îngheţate, care, evident, n-o ascultă. ”Ce viaţă mai duceam! Aveam de toate şi bani şi relaţii. Ce dacă nu era frumos la tilivizor! Acu` ce vedem? Curve şi crime. După 89 am rămas pă drumuri. Restaurantu` a mai fun`ţionat niţăl şi s-a închis. Am ajuns femeie dă servici, io, fată cu şcoală profesională dă chelneri. Păi, ie corect, tovarăşi?” Baba surdă are şi ea treabă: explică unor băieţi curioşi, că pe vremea lui Ceauşescu ea s-a dus la Comitetul Central ca să ceară o butelie nouă, că ”aia veche a sărit în aier”. Tinerii o privesc năuci. Ciorile croncăne sinistru, maidanezii hămăie lehămisiţi, iar morţişorii din gropi parcă se scutură şi ei de greaţă. E prânzul. Miroase a tocană şi a rântaş de la blocurile din apropiere. Nostalgicii încep, unul câte unul, să trădeze cauza şi să-şi deplaseze spondilozele către casele lor. Cineva încă mai dondăne o poezie schizofrenică, scuipând printr-o portavoce îndărătnicii care s-au încăpăţânat să rămână: ”Cine te-a-mpuşcat, bre, nea Nicu? Iliescu bolşevicu`?” Nu-i răspunde nimeni.
La Poartă, o găsesc pe băbuţa fără ghete. Azi a strâns 5 păhărele de colivă, un colăcel, treiaripioare de pui, a băut şi vin ”…să hie dă sufletu` lu nea Nicu Ceauşăscu”. E fericită!
Tags: 
Ianuarie 26th, 2010 at 15:19 pm
Nume, maica, nume. Felicitari pentru poze, sper ca-s de anu’ asta. Dar, repet, nume, dati nume altfel ramane doar o poveste trasnind a duhoare patologica, in care reporterul, prin manuirea adjectivelor, se screme sa iasa in evidenta in detrimentul povestii. David Randall povestea in cartea lui (cititi-o, fratilor) cum l-a intors pe teren seful lui pentru ca venise cu o frumoasa poveste despre un accident ecologic (sau hidrologic) dar uitase sa ia numele celor cu care vorbise. Astfel, story-ul tanarului Randal era plin de referinte gen “un inginer”, “un fermier” etc. Si, ia ghiciti? Tipul a pierdut vreo doua zile ca sa afle cum ii cheama pe ăia de-i intervievase. Abia DUPA aia reportajul i-a fost publicat. Asa e acolo, la ei, in Anglia. Stiu, o sa-mi spuneti ca-s carcotas. Ce importanta au numele la un reportaj de atmosfera? AU! “Ilie Popa, in etate de 78, fost strungar decorat cu ordinul Muncii Clasa a III stă pe o straduta nepietruita de la marginea lui Ghencea Civil, e vaduv de doispe ani si iubeste trascaul la fel de mult cum il iubea pe Ceausescu”. Chestii din astea incadreaza povestea in realitate mai bine decat o fac “izmenele pişate” şi alte detalii pentru bacovienii baudelairisti.
Reinvatati, domne, sa VORBITI cu oamenii cand faceti reportaje, nu doar sa observati. Pentru observatii sunt foarte buni si securitii. Na, ca m-am ambalat.
Ianuarie 26th, 2010 at 15:19 pm
Good point, Lovin! Sunt curios ce-o fi scris jurnalistul cel tinerel
Serios vorbind, e trist ce se intampla. Circul care se repeta an de an la mormantul lui Ceausescu e suprema dovada ca suntem un popor vegetal dar, paradoxal, plin de animale bolnave, ca sa citez doi clasici in viata. Daca am fi avut conducatori buni, n-ai fi vazut in anul de gratie 2010 mai mult de doi-trei ametzitzi la capataiul lui Nea Nicu. Brucan a avut dreptate, cu prostia la români, dar n-a luat in seama faptul ca pensionarii astia ce tanjesc dupa cozile, foamea, frica si zapezile d’antan sunt mai longevivi ca testoasa din Galapagos. Asa ca inca vreo zece ani o sa tot vedem asemenea manifestari de prostie nostalgica.
Dar problema mi se pare alta: la cum merg lucrurile, tare ma tem ca peste 50 de ani compatriotii nostri vor veni ciopor sa planga pe mormantul lui Marean Vanghelie si vor astepta cu evlavie la coada, ca acesta sa faca minuni, blagoslovindu-i cu o strachina cu fasole si-o litra de tuica…
Ianuarie 26th, 2010 at 15:20 pm
Lovine,ai reusit cu mijloace strict gazetaresti sa zugravesti un tablou de film IMPRESIONIST,in regia iatalianului ANTONIONNI,
e un articol de compozitie,imi place.nu stiu daca din intimplare ai vazut un film interesant italian,care abordeaza perioada anilor 60 in italia ravasita de ATENTATELE BRIGAZILOR ROSII,e vb de MONDO CANE[viata de ciine]
Extremisti de stinga care au gasit cu cale sa-si exprime nemultumirea aruncind in aer oameni nevinovati,copii si femei.
intr-o lume normala si asezata oamenii aia,nostalgicii comunisti ar trebui ocrotiti si inconjurati cu benevolenta.
numai ca acesti nostalgici au o mare vina care nu le poate fi iertata-prin slugarnicia lor,lichelismul lor ,au intretinut un regim criminal,care a lasat in urma lui milioane de romani morti in lagarele de munca fortata,la canal si in temnitele comuniste.
au intretinut un regim care a distrus toata elita si crema intelectualitatii romane,inlocuind-o cu activisti de tip KULTURALNICI,care au invadat caminele culturale satesti indoctrinindu-i pe tarani in timp ce le luau boii si vacile din batatura,invatindu-i cum sa fure de la ,COLECTIVA’
au distrus asteptarile multor generatii pedepsindu-i la a fi niste idioti indoctrinati,unelte numai bune de facut propaganda comunista.
si au mai facut ceva-au intrat in fibra sanatoasa a romanismului-AU AFECTAT GENETIC ACEST POPOR,CONDAMNINDU-L SA FIE UN POPOR BICISNIC.
in aceste conditii,cum ar trebui oare sa-i tratam pe acesti nostalgici,care si-au pedepsit propii copii?
n-am sa raspund la aceasta intrebare ,dar mi-ar placea daca voi ati raspunde,poate eu am citit si trait o alta istorie a romaniei si n-am vazut comunismul 20 de ani prin ochii unui propagandist dintr-o organizatie de partid din nu stiu care otelarie.
Ianuarie 26th, 2010 at 15:33 pm
MITUL TUCALARULUI COMUNIST PRELUAT DE…..in zilele acestea friguroase,fara subiecte prea interesante am frunzarit o carte care intimplator mi-a picat in mina-DELIRUL-
Si pt ca subiectul este NOSTALGIA DUPA COMUNISM,cu permisiunea dv o sa-mi permit sa citez un fragment aprox din memorie:discutia se poarta intre doi membri de partid,astfel,citatul,Prietene eu te-am adus in partid nu pt a-i cara olita de noapte a sefului,ci pt a o cara pe a mea.olita de noapte a sefului o car eu’
asadar vorbim despre nostalgicii comunisti,nu?un partid de tip paramilitar,organizat in cel mai pur stil mafiot,cu vasalitati clare,in care lichelele,ipocritii si ticalosii au avut drumul deschis spre putere.
oamenii valorosi,talentati,inteligenti erau clientii temnitelor comuniste,a lagarelor de munca fortata si doar in cazuri fericite reuseau sa fuga si sa devina emigranti fara voia lor.
pt toti cei care au nostalgii comuniste-dragilor,mi-ar placea sa va vad pe toti adunati in formatiuni de munca ravasind zapada si gheata din siberia.
Ianuarie 26th, 2010 at 15:54 pm
Ianuarie 26th, 2010 at 16:09 pm
V-as raspunde bucuros la orice intrebare daca ar fi textul meu, dar autorul este semnat. Reportajul este scris de Dana Fodor, deci intrebati-o pe ea pentru ca eu n-am fost acolo. Cand eram mic imi facem planuri cum sa omor in chinuri cuplul Ceausescu, asa ca acum daca-s morti nu mai am treaba cu ei, ci cu urmasii lor. Ma refer la nenorocitii de comunisti care conduc tara in continuare si la securistii care fac acelasi lucru. Recunosc ca am boala pe ei: i-as linsa fara remuscari. Numai ca acum suntem in democratie si nu se poate
.
Ianuarie 26th, 2010 at 16:21 pm
1. deci, ptr. domnul gheroghita care vrea nume!
Oare esti de la Libertatea? Numai acolo eram obligata sa scriu asa: numele, prenumele, varsta si ocupatia personajelor cu care intram in discutii, ceea ce mi se pare aberant, cand e vorba de oameni simpli, obisnuiti, de mase care-si dau cu parerea despre aer… imi aduc aminte cu oroare ca am scris un text odata despre copiii din Valea Plopului, iar la o poza cu vreo 24 de micuti, plus 2 ingrijitoare, sefii m-au pus sa le scriu fiecaruia NUMELE si VARSTA. Asa vrei si tu?
2. geaba ma iei cu nenea D. Randal, ca la valahi tine mai putin fitza asta, crede-ma! Si mosul care mi-a duhnit in freza, anul asta sau acum 15 ani, era un veritabil boschetar. Data viitoare, scrie tu asa, da? te rog! Ca e nea Ilie de la scularie si acum e alcoolic. Bine! Bravo!
3. Nu cred ca esti in masura sa-mi dai matale, mie, sfaturi de genul: invata sa vorbesti cu oamenii. Ti-ai gresit interlocutorul, iar daca te-ai imfierbantat,iesi afara, du-te-n …Ghencea, la tzintirim, si fa tu mai bine decat mine! Dana Fodor
Ianuarie 26th, 2010 at 16:31 pm
Mea Culpa-dl Lovin ti-am atribuit tie paternitatea articolului.
nu stiu unde scrie aceasta jurnalista Dana FODOR-dar are talent si analiza facuta textului ramine valabil,doar ca laudele se duc in alta parte.n-am fost atent la detalii.
si comentariul tau este edificator-TE TREC IN AGENDA MEA PLINA DE AMICI ANTICOMUNISTI.
o sa-ti trimit si o insigna
Ianuarie 26th, 2010 at 17:08 pm
Doamna Fodor, in acest ultim comment pe care ti-l adresez direct voi lista doar motivele pentru care nu merita sa mai frec tastatura scriindu-ti:
* pentru ca nu suporti criticile, atitudine ce denota nesiguranta in raport cu propria creatie profesionala;
* pentru ca nu deosebesti o critica de tip constructiv de una de tip distructiv; am mai dialogat in diverse ocazii iar reactia dumitale a fost stas: atitudine tip “cloşca” faţa opera proprie, agresivitate maxima fata de orice contestatar, fie el si potential; opacitate la argumentele rationale, deschidere fata de cele emotionale;
* pentru ca derapajele in patologic, bizar si scabros nu pot suplini lipsa de consistenta a unui material ce, altminteri, se incadreaza perfect in tiparul acelora promovate enervant de ziarul Ora (fie-i tarana usoara!) prin ‘92-’93 in ultima pagina. Paranteza deschisa: pe atunci, cele mai multe ziare aveau 8 pagini. Si in pagina 8 din Ora gaseai zi de zi povesti cu cersetori care vomitau prin tramvaie, pirande care-si vegheau puradeii la cersit indemnandu-i cu mascari in romanes, boschetari puturosi care declamau din Biblie and so on. Zi de zi, deci. Fara nume, fare poze, de multe ori. Ca si cum un regizor nebun si-ar fi uitat camera focalizata pe o gaura de buda publica. Dupa un timp, patologicul se uzeaza si inceteaza sa mai socheze, dupa inca ceva timp, realizezi ca e, poate, para-literatura, dar presa in niciun caz nu e. Paranteza inchisa.
* pentru ca dispretul tau fata de incadrarea in real a unei povesti prin nume si prin date biografice echivaleaza, dupa mine, cu dispretul fata de publicul potential. Chiar daca un boschetar nu citeste Reportervirtual.ro cu siguranta coafeza careia i s-a cerut numele la final de vox pop va da a doua zi bani pe ziar, sa “se vada”. Ignorarea acestui mecanism motivational e, din pacate, unul din motivele pentru care azi presa moare;
* pentru vorbele astea: “Nu cred ca esti in masura sa-mi dai matale, mie, sfaturi de genul: invata sa vorbesti cu oamenii.” Nu era un sfat numai pt. dumneata ci si pentru altii, pentru ca boala ziaristului care se considera mai important decat stirea pe care tre’ s-o scrie e maladie mai veche. Dar tonul dumitale suficient-artagos ma face sa cred ca de fapt ai nevoie de un cor de adoratori:)
* pentru ca jurnalismul universal de calitate tocmai d-aia e universal: are niste reguli care merg si la Londra, si la Bucuresti, si la Ulan Bator;
* pentru ca, evident, te-am enervat si – surprinzator, poate, pentru dumneata – nu doresc sa-ti alterez in continuare starea psihica.
Hai, sanatate
Vasile Gheorghe
Ianuarie 26th, 2010 at 17:24 pm
@Dana Fodor? Ce mica e lumea, don’ profesor, cateva mese! Atunci si eu imi fac mea culpa si te felicit! Parca mi se parea mie stilul cunoscut de undeva. Bravo, keep on writing! Si mai pune-l si pe Razvan sa scrie, ca rugineste si nici cu vodca nu se mai repara daca a intrat rugina in el!
M-a amuzat nenea ala care-ti cerea nume: tot e bine ca n-ai scris despre rascoala de la 1907, ca-i bagai aici pe toti aia 11.000 impuscati si umpleai blogul lui Lovin pe doua saptamani de-acu’ inainte! 
In rest, mi-a facut placere sa te regasesc aici.
Un fost coleg caruia ii e dor de delegatziile de odinioara si de micii de pe Dealul Negru.