Get Adobe Flash player
Get Adobe Flash player
Get Adobe Flash player

Home » Exclusiv » Bombă internă la ARBOmedia şi EMI

Bombă internă la ARBOmedia şi EMI

arboDupa plecarea lui Silviu Ispas din fruntea ARBOmedia si EMI, fostii sai colaboratori de la ziarele locale au inceput sa se gandeasca la o solutie de a lucra in continuare cu el si a renunta la afacerea cu elvetienii. Unii sunt fortati sa-si rascumpere publicatiile, pentru ca li s-a acordat acel drept de preemtiune. Amenintarea elvetienilor e simpla: daca nu le cumparati voi, atunci le vindem altora. Un mesaj intern catre ziarele locale arata cam la ce se gandesc sefii publicatiilor. Lectura acestuia spune tot despre bomba cu fitilul aprins din sanul investitorilor straini care au mai gresit fata de colaboratorii lor.

“Buna ziua dragi colegi, parteneri, prieteni.

Obiectiv de Vaslui, Monitorul de Cluj si Monitorul de Medias, cei mai “pirliti” de marii investitori elvetieni, nevoiti sa ne rascumparam ziarele ca sa nu incapa pe miinile cui nu trebuie, cunoscind foarte bine lucrurile din interior, am gindit ca nu mai avem nici o baza in ARBOomedia dupa plecarea lui Silviu Ispas. Avind in vedere ca Silviu ramine in aceeasi piata si ca este singurul care a muncit pentru proiectul privind presa locala noi vrem sa-l urmam. Cum o vom face, care vor fi pasii, trebuie stabilit! Din informatiile pe care le avem pina acum, majoritatea ziarelor il vor urma pe Silviu.

Cind am luat aceasta decizie am pus in balanta foarte multe lucruri, pe care vi le trimitem si voua spre analiza. In primul rind, noi cunoastem  Goldbach din interior. Stim ca nu au nici o strategie concreta, stim ca manifesta o lipsa totala de incedere in afcerea de presa locala, stim ca nu ne-au sprijinit in nici un fel, ba din contra ne-a scos la mezat, si ca acum urmeaza sa se
debaraseze de Ziarul de Iasi si Viata Libera Galati, stim cu totii ca au pus lacatul pe Ziarul de Braila, stim ca au inghetat afacerea cu tipografia care era aproape la cheie si in care s-au bagat sute de mii de euro.
Mai mult, noi il cunoastem foarte bine si pe Thomas Landolt ca manager si-l putem caracteriza succint: lipsa totala de sprijin fata de proprii manageri si angajati; lipsa unei minime curtoazii in cunoasterea managementului local si in vizitarea firmelor detinute in tara ; luarea deciziilor exclusiv pe baza de cifre si fara analiza perspectivelor; fortarea aberanta a cifrelor de vanzari planificate; administrarea violenta a relatiilor de personal si producerea de tensiuni ireconciliabile intre manageri; fortarea “stabilitatii” bugetare si a
profitului grupului exclusiv prin concedieri si refuzul aplicarii de solutii alternative.

Pe de alta parte, este mai mult decit necesara gasirea unei solutii transparente pentru stabilitate pe termen lung a activitatii de vanzare de spatiu publicitar, ceea ce, din punctul nostru de vedere, doar Silviu o poate face.
Tot din experianta noastra am facut o comparatie intre Silviu si Thomas Landolt pe care o trimitem si catre voi:

Silviu
- a crezut si crede in viitorul presei scrise locale
- si-a dedicat ani din viata si si-a sacrificat momente personale, ca noi toti de alfel, pentru presa locala
- ne-a sprijinit continuu atata timp cat a avut control, prin plati in avans, prin negocieri directe, prin batalia pentru o mai buna reprezentare in piata, prin admiterea problemelor, prin sfaturi si indrumare, prin analize de piata si propunerea de strategii din care sa castige toata lumea
- datoreaza presei locale chiar pozitia si intreaga cariera si admite asta
- a incercat permanent sa intareasca pozitia ARBO prin proiecte adiacente
(ex. radio local) sau prin participarea la licitatii (revista HBO, Radio Romania Actualitati)
- a refuzat in 2009 doua oferte de management la nivel national/international, pentru a incerca salvarea proiectului ARBO, preferand sa lucreze cu parteneri mici si cu cifre de afaceri infime fata de afacerile adevarate, acceptand un risc total profesional si personal
- este interesat de toate aspectele afacerii de presa locala, de la difuzare, publicitate, pana la resurse umane si parte editoriala
- ne-a transmis prin mesajul sau de ramas-bun ca nu isi doreste nimic mai mult decat sa continue sa lucreze pentru presa locala, ca este cu adevarat hotarat sa ramana “de-al nostru”

Landolt:
- nu da doi bani pe presa locala, vrea sa o inchida sau sa o vanda
- nici macar nu s-a deplasat la propiile edituri, prin vizite de macar cateva ore
- ne-a ignorat permanent, ne-a refuza total sprijinul financiar chiar si temporar
si intarzie platile
- pentru el totul este perfect si totul va fi bine fara prezentarea de argumente
- nu cunoaste presa locala si problemele ei, nu detine si nu propune strategii pentru presa, ci in cel mai bun caz, pentru salvarea temporara a profitului ARBO
- nu are obligatii morale fata de nimic, cu atat mai mult fata de niste “amarate de ziare” si de patronii locali
- si-a asumat numai conducerea de afaceri care erau deja dezvoltate de altii la nivel international, cu resurse nelimitate si cu riscuri minime in caz de esec (vezi rezultatele pentru care Michael Ringier l-a concediat, in urma producerii de pierderi de milioane de euro).
- in 2008-2009 a recomandat incetarea tuturor proiectelor si licitatiilor din motiv de “stabilitate necesara pentru vanzarea companiei” si nu a adus nimic in plus, cum ar fi contracte locale cu televiziunile, radiourile sau site-urile partenere din Elvetia
- nu cunoaste si nu doreste sa cunoasca nimic din specificul local, toate deciziile fiind luate dupa modele de afaceri pentru presa nationala sau dupa modele elvetiene
- are misiunea evidenta de a vinde sau a inchide toate afacerile legate de print, nu il intereseaza daca va continua cineva aceste afaceri sau cine va fi viitorul proprietar.

Pentru noi, presa locala, este vital sa avem un partener care crede in acest proiect. Securitatea vanzarilor poate fi asigurata prin:
- o companie care crede in presa locala si pentru care presa locala inseamna
ceva
- o companie care sa fie capabila sa mentina o echipa care sa furnizeze serviciile promise prin contract
- o companie care sa inceteze sa faca concurenta propriilor parteneri, cel putin daca acestia sunt lideri de piata
- o companie care este transparenta
- o companie care cauta cai de dezvoltare impreuna cu partenerii sai si in interes comun Or, ARBOmedia inceputului de an 2010 nu respecta niciuna din aceste conditii!!

In concluzie, decizia ferma a ziarelor Obiectiv de Vaslui si Monitorul de Cluj este de a rezilia in cel mai scurt timp contractul cu ARBOmedia si de a comunica acest lucru integii piete si actionarilor elvetieni. In acelasi timp vom cauta o alternativa viabila care sa ne protejeze interesele si in care sa credem. Deja, colegul nostru Vali Suciu de la Monitorul de Alba a reziliat contractul cu ARBOmedia!
Este posibil ca pe termen scurt, o luna-doua, sa “pierdem” financiar, dar suntem siguri ca pe termen lung aceasta decizie este cea corecta si cistigurile vor veni din nou.
In acelasi timp, pana la expirarea termenului de preaviz, vom solicita ARBOmedia sa accepte ca un reprezentant permanent al nostru, cu sediul in Bucuresti, sa fie informat permanent despre activitatea zilnica de vazari, sa participe ori de cate ori este necesar la intalnirile din agentiile de publicitate, caruia sa ii fie puse la dispozitie toate informatiile cu privire la negocierile in curs si la contractele pe termen lung, asftel incat la preluarea activitatii de
vanzari de catre un nou partener sau in cazul in care ARBOmedia va fi inchisa de elvetieni, toate aceste informatii, care ne apartin noua, sa ne fie disponibile! Acest reprezentant ne va informa, la randul lui, despre modul in care ARBOmedia isi respecta obligatiile contractuale si despre orice evenimente sau actiuni care ar pune in pericol viitorul vazarilor nationale.

Transmitandu-va aceste opinii si decizia noastra, speram ca veti agrea sa avem si o intalnire urgenta sau cel putin o dezbatere prin e-mail pentru a discuta impreuna aceasta situatie grava nascuta prin fortarea plecarii lui Silviu de la conducerea ARBOmedia si prin incapacitatea dovedita a ARBOmedia de a ne mai furniza servicii la nivelul asumat contractual.
Credem ca este important ca in acest demers sa existe o unitate cat mai larga de opinii, pentru ca eficienta vanzarilor din Bucuresti depinde si de marimea si importanta portofoliului.

Cu prietenie, XXX”.

0 votes Cast your vote now!
Etichete: ,

4 comentarii la "Bombă internă la ARBOmedia şi EMI"

  1. [...] locale”. Si aceasta, in conditiile in care, dupa cum reiese dintr-un mesaj publicat joi de Reporter Virtual, au aparut neintelegeri intre unele dintre ziarele reprezentate de ARBOmedia in vanzarea de [...]

  2. [...] locale". Si aceasta, in conditiile in care, dupa cum reiese dintr-un mesaj publicat joi de Reporter Virtual, au aparut neintelegeri intre unele dintre ziarele reprezentate de ARBOmedia in vanzarea de [...]

  3. [...] locale”. Si aceasta, in conditiile in care, dupa cum reiese dintr-un mesaj publicat joi de Reporter Virtual, au aparut neintelegeri intre unele dintre ziarele reprezentate de ARBOmedia in vanzarea de [...]

  4. [...] This post was mentioned on Twitter by ReporterVirtual and ReporterVirtual, Donald Zhu. Donald Zhu said: RT @ReporterVirtual: @chinezu am, dar pana ii dau drumul am aprins fitilul la bomba de la ARBOmedia si Emi: http://sp2.ro/f8a52d :) . [...]

Leave a Reply


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!