In timp ce toata lumea a intrat in teorii si povesti despre filmul cu copilul care ar fi fost agresat de presedintele Traian Basescu, Dan Diaconescu a reusit sa aduca pe sticla doi martori, un specialist care a demontat filmul, iar prin telefon pe matusa baiatului si chiar pe pusti. E comedie ce se intampla. Am sa revin si cu un filmulet. Chiar acum sunt toti gramada acolo. Cred ca OTV iar rupe audienta. Oricum, pustiul pare putin cam tulburat: are 15 ani si cica lucreaza in showbiz, acum locuieste in Italia de putin timp, ba ar fi fost lovit in gluma cu palma, ba impins, ar fi vorbit prostii pe scena, s-ar fi bucurat ca a fost bagat in seama de presedinte, nu vrea sa ajunga vedeta, spera sa nu devina Elodia 2, a ras ca s-a simtit bine in sufletul lui, dupa aia l-a durut sufletul pentru patrie, filmul este real dar este o aberatie, nu m-a batut “adica jucat in picioare si umplut de sange”, a pus conditii, a cerut sa fie chemata Oana Zavoranu de acasa ca are niste intrebarin pentru ea, l-ar vota pe Base, are si el “initimitatea lui privata” etc samd. Pana la urma, lovitura pe care a incercat-o cuplul PSD-PNL a devenit atat de ridicola incat cred ca ar trebui sa dispara episodul din aceasta campanie mizerabila.
Later: Spovedania baiatului a continuat spre ora 4.00, cand pustiul a spus ca a trimis o scrisoare cuiva foarte important in caz ca i se intampla ceva. Oricum, dupa discutia asta ma bucur c-am plecat din studio dupa ce-am ascultat-o pe femeia care a negat agresiunea. Matusa copilului a devenit isterica si circul telefonic a ajuns la apogeu. Oricum, Dan isi va trimite avionul maine in Italia sa faca un interviu exclusiv cu pustiul: Bogdan Constantin Istratoiu, care-si spune Marius ca asa-i in showbiz
. La final, pustanul a spus ca n-a fost lovit in plex, asa cum a declarat Dinu Patriciu la Realitatea tv, si a rugat televiziunile sa nu mai abereze, inclusiv pe Dan Diaconescu. “Ma rog cu mana pe inima sa castige domnul Basescu. Cecilia (matusa din Italia), te rog sa-ti ceri scuze si sa le spui domnilor ca nu am fost batut sau agresat de domnul presedinte”, a mai spus Istratoiu.


mi se pare clar trucajul
[...] This post was mentioned on Twitter by ReporterVirtual and marius berescu, Daniel Manu. Daniel Manu said: Asadar nu l-a batut… ( http://bit.ly/6SnRMy ) [...]
am incredere in tine DAN DIACONESCU
Social comments and analytics for this post…
This post was mentioned on Twitter by ReporterVirtual: OTV a luat iar caimacul
: In timp ce toata lumea a intrat in teorii si povesti despre filmul cu copilul care ar f… http://bit.ly/8FvM00…
Seamana cu un baiat care nu prea era intreg la minte si circula cu traseu 30 prin Ploiesti -dand din maini si tipand ca e batut desi nu-l lovea nimeni in autobuz!
Si din interviul de aseara cu Diaconescu parea ca e un copil confuz.
In ceea ce priveste filmul, e un trucaj ordinar!
[...] 2. http://www.reportervirtual.ro/2009/11/otv-a-luat-iar-caimacul.html [...]
traiasca Traian Basescu
domnule Lovin acest patriciu a pregatit totul si apare acuma chipurile ca nu a avut dovezi si ca asta e motivul pentru care nu a dat stirea dar tot el spune ca povestea cu prietenii pe seama acestui subiect si ca de atunci il uraste pe BASESCU dar de ce nu a dat atunci stirea sperand sa apara acest film de la “cineva” asa cum a spus acuma la o emisiune
http://www.reportervirtual.ro/wp-includes/images/smilies/icon_evil.gif
Deci putea sa spere si acum 5 ani ca ar avea cineva aceasta caseta
VERDICT FACATURA NESIMTITA
Murdar,murdar,”curat murdar nene Iancule”!Tot scenariul asta-i plagiat dupa Caragiale!Cum a aparut ia “scrisorica” si pac la gazeta!Mare-i Caragiale domnule!Bine zicea Pastorel:
Cu greu imi vine sa astern,
Un adevar ce nu-l suport’
Ca tocmai tu sa fi cel mort
Si Catavencu cel etern…
Cine-i Catavencu,hotarati voi!
Este un trucaj ieftin in incercarea de a-l discredita emotional pe Basescu in fata romanilor. E un truc ieftin ce se v-a intoarce impotriva PSD-ului ca un bumerang.
Votez Basescu!!! Punct.
Este clar un trucaj si o poveste mincinoasa la adresa lui Traian Basescu. Se incerca continuu sa se stirbeasca imaginea presedintelui, sa fie demonizat ca om,pentru a fi distrus ca politician si candidat cu sanse reale la presedentie. Se fac interesele murdare ale unora ca Vantu, Patriciu, Vanghelie, in detrimentul romanilor si al tarii.
[...] UPDATE 9: Spovedania baiatului a continuat spre ora 4.00, cand pustiul a spus ca a trimis o scrisoare cuiva foarte important in caz ca i se intampla ceva. Oricum, dupa discutia asta ma bucur c-am plecat din studio dupa ce-am ascultat-o pe femeia care a negat agresiunea. Matusa copilului a devenit isterica si circul telefonic a ajuns la apogeu. Oricum, Dan isi va trimite avionul maine in Italia sa faca un interviu exclusiv cu pustiul: Bogdan Constantin Istratoiu, care-si spune Marius ca asa-i in showbiz . La final, pustanul a spus ca n-a fost lovit in plex, asa cum a declarat Dinu Patriciu la Realitatea tv, si a rugat televiziunile sa nu mai abereze, inclusiv pe Dan Diaconescu. “Ma rog cu mana pe inima sa castige domnul Basescu. Cecilia (matusa din Italia), te rog sa-ti ceri scuze si sa le spui domnilor ca nu am fost batut sau agresat de domnul presedinte”, a mai spus Istratoiu – Tiberiu Lovin, Reporter Virtual [...]
[...] Later Edit: de citit OTV a luat iar caimacul [...]
Este penibil acest copil care da declaratii peste declaratii, se contrazice singur si nimic din ce spune nu are legatura, probabil crede ca se va alege cu bani frumusei de pe urma declaratiilor sale…Se inseala pentru ca expertii sustin ca videoul este un trucaj! Este o actiune murdara a celor din PSD si PNL care fac atacuri mincinoase la adresa presedintelui! Sunt atat de speriati ca-si vor pierde privilegiile incat au inceput sa recurga la marsavii…Domnul Patriciu m-a dezamgit enorm, ca si economista vedeam un model in el, dar daca el a facut avere pe urma unor influente politice si declaratii mincinoase eu nu aspir la bani murdari…
special ptr cititorii acestui blog am gasit aceste fimulete interesante ptr a vedea ce josnici sunt unii moguli disperati

Fii buna, matusa, si spune-ne si noua cat ti-a dat Patriciu pentru declaratia asta? A fost indeajuns incat sa iti stearga constiinta de roman!
Ai clipit atat de des ca nu te-am crezut nici macar un minutel
Deci aici nu mai incape nici o discutie, OTV-UL nu are ce face ..acum are de gand sa scoata zeci de mii de episoade cum ca Bogdan a fost sau nu lovit, hai sa fim seriosi nu e cazul sa se ajunga la atat, e o facatura si asta e clar , in plus ca si-a schimbat declaratia de zeci de ori pana acum. Basescu e nevinovat.
e clar, otv-ul e mai tare ca toti
. o sa-l adaug pe lista de must seen, alaturi NG si Discovery
(m-a obosit prea tare toata tarasenia, incerc sa ma amuz doar)
Nu stiu cine scrie textele care apar pe ecran, dar e clar ca nu le scrie cineva cu prea multa scoala. Sau, daca as fi persoana in cauza, textele care apare pe ecran.
Femeia – martor cheie din filmul cu Traian Basescu si copilul este la noi in studio
[...] Câta realitate, cât trucaj? Greu de spus. In mod sigur însa e multa manipulare. Va fi greu de stabilit proportiile. Tiberiu Lovin, pe Reporter virtual, remarca faptul ca OTV a luat iar caimacul . [...]
uite ca a fost cu 5 sec. mai destept decat mogulii! mogulii astia din frica si disperare nu prea mai gandesc lucid…de fapt se aplica tuturor adversarilor lui Basescu, care fac ceva destul de grav! hartuiesc acea familie, exagerand si insistand cu acest film!! nu fac decat rau!asa ca daca pretind ca tin asa de mult la acel baiat, sa inceteze odata!
Matusa asta este ruda cu actuala doamna antonescu?Am inteles ca sunt consatene!
Intreaba-l pe domnul de la PDL daca are de gand presedintele sa puna in functionare legea lustratiei,te rog!
Sa va fie rusine dDEFORMATORI DE OPINIE .
[...] La final, pustanul a spus ca n-a fost lovit in plex, asa cum a declarat Dinu Patriciu la Realitatea tv, si a rugat televiziunile sa nu mai abereze, inclusiv pe Dan Diaconescu. “Ma rog cu mana pe inima sa castige domnul Basescu. Cecilia (matusa din Italia), te rog sa-ti ceri scuze si sa le spui domnilor ca nu am fost batut sau agresat de domnul presedinte”, a mai spus Istratoiu – Tiberiu Lovin, Reporter Virtual [...]
Mircea Geoană, în 1994 a umplut de sânge un om care-şi apăra locuinţa
Prin articolul de mai jos, rescris de Bogdan Draghici, se reaminteşte că Mircea Geoană şi clanul Geoană a umplut de sânge un om care îşi apăra locuinţa şi i-a terorizat familia, totul în 1994…
Speriat de interesul manifestat de jurnalistii martori la faptele comise de familia Geoana (agresarea unui copil, vatamarea corporala a proprietarilor, violarea de domiciliu, traficul de influenta), vizat de plangerile penale formulate de victimele sale, domnul Dan Mircea Geoana a rugat ziarele “ROMANIA LIBERA”, “ADEVARUL”, “EVENIMENTUL ZILEI” sa nu publice nimic despre ispravile sale, promitand totodata ca nu va mai avea nici o pretentie. Vila din str. Jean Monnet nr. 55 scapase lacomiei imobiliare a clanului GEOANA-COSTEA.
Asociatia Academica de Administratie Publica “EUROPA” ii solicita domnului Dan Mircea Geoana sa-si explice public faptele reprobabile comise atunci cand a incercat sa ocupe abuzic o vila din Cartierul Primaverii si a terorizat o intreaga familie pentru a-si atinge abjectul obiectiv.
In 1994, domnul Mircea Geoana a obtinut o repartitie falsa in Cartierul Primaverii pentru o casa aflata langa cea a soacrei sale, doamna Margareta Costea. Invatat cu ascensiunea rapida pe scara sociala, Dan Mircea Geoana , fiind la acea data secretar de stat in Ministerul de Externe si purtator de cuvant al institutiei, s-a gandit ca este cazul sa isi faca rost si de o vila, bineinteles in Cartierul Primaverii. Si-a pus relatiile in miscare si a aflat ca pe str. Jean Monnet (fosta Bordei) nr. 55 ar fi libera in acel moment o vilisoara pe care proprietarii de drept urmau sa o ocupe in curand. Geoana a obtinut in fals repartizarea locuintei printr-o hartie de la ICRAL Herastrau.
Locuinta dorita de sotii Mihaela si Mircea Geoana era pe aceeasi strada unde se afla la nr. 69 si vila obtinuta in 1991 de Margareta Costea printr-o repartitie similara si care fusese locuita anterior de premierul comunist Constantin Dascalescu. Soacra lui Geoana era si beneficiara unui certificat de LUPTATOR RANIT IN REVOLUTIE, obtinut dupa ce-si fabricase un dosar de revolutionar incalcand grav legea penala. Doamna Costea obtinuse tot ilegal vila de la nr. 69, pentru ca detinea si o proprietate in str. Brancutei.
Locuinta vizata de sotii Geoana apartinea in fapt familiei Gheorghe Rozolea. Casa, construita de parintii lui Gheorghe Rozolea, a fost confiscate abuziv de autoritatile comuniste in 1952, iar fostii proprietari au fost expropriate abia prin decretul nr. 535/1970, care prevedea asigurarea de locuinte “corespunzatoare” functionarilor de partid si de stat, de fapt improprietarirea maharilor comunisti cu vile si alte acareturi.
Dupa 1989, familia Rozolea a dorit asadar, asa cum era si normal, sa-si redobandeasca locuinta, reusind acest lucru prin Hotararea nr. 365/1 iulie 1994 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – sectia a IV-a Civila in Dosarul nr. 1270/1994.. Totusi, prin manevre obscure, Dan Mircea Geoana a reusit sa obtina de la ICRAL Herastrau o adresa de repartizare a locuintei pe numele sotiei sale, doamna Mihaela Geoana. Repartitia ICRAL era ilegala, deoarece proprietarul de drept sesizase forurile competente ca imobilul din str. Jean Monnet (Bordei) nr. 55 se afla in litigiu si deci nu putea sa faca obiectul unui contract de inchiriere. Mai mult, la acea data sotii Geoana aveau deja o locuinta in str. Dr. Felix nr. 101.
Fara nici o acoperire legala, SC Herastrau Nord S.A. (fostul ICRAL), printr-un anume domn Somanescu, emite doua contracte de inchiriere, primul pentru o camera si un hol (la data de 25 aprilie 1994, contractul de inchiriere nr. 60652) si al doilea PENTRU TOATA CASA (la 15 iulie), avand-o ca titular de contract pe Mihaela Geoana. Extinderea spatiului a fost aprobata, pentru ca doamna Geana a cerut spatiu si pentru firma domniei sale “NORDIC TRADE SRL”, desi imobilul nu mai putea fi inchiriat de ICRAL.
In seara zilei de 4 iulie (orele 20.30), sotii Geoana s-au prezentat la adresa amintita, prezentand un asa-zis contract de subinchiriere a unei camere din respectivul imobil. Pe un ton agresiv, cei doi soti ii cer socoteala domnului Rozolea privind prezenta sa in imobil. Dupa ce li se explica situatia si li se arata hotararea Tribunalului, doamna Geoana exhibeaza un asa-zis contract de subinchiriere cu fostul chirias, pentru o camera de la etaj. Demonstrandu-li-se ca este un act fara valoare, dupa discutii indelungate, familia Geoana pleaca, declarand “CINE ARE DREPTATE DUPA LEGE, ACELA SA OCUPE CASA”.
Peste cateva zile, in urma unei sesizari a domnului Mircea Geoana, doi ofiteri de politie si o reprezentanta a ICRAL Herastrau se prezinta la proprietarul de drept pentru a face cercetari asupra statutului imobilului. Cu aceasta ocazie, s-a constatat legalitatea detinerii imobilului de catre domnul Rozolea si parea ca “diplomatul” Geoana s-a lasat pagubas.
Acalmia s-a intrerupt in ziua de 13 august. O intamplare fericitaa facut ca domnul Rozolea sa se inapoieze in jurul orelor 12.30. a observat in fata casei doua echipaje de politie. Usa fusese fortata si un numar de persoane patrunsesera in vila. Sotii Geoana erau insotiti de fratele Mihaelei Geoana, domnul Ionut Costea, si de cativa politisti si indivizi in civil. Se schimbau deja yalele si se facea un proces verbal al obiectelor evacuate din imobil.
Domnul Rozolea nu putea asista impasibil la aceasta violare de domiciliu si a protestat cu vehement, cerandu-le sa paraseasca locuinta sa. Au revenit acasa sotia si copilul proprietarului, fiind chemate si alte rude ale asediatului. Invadatorii Geoana erau sprijiniti de agentii de politie, care inchisesera circulatia pe strada la ambele capete, pregatind scoaterea din casa a proprietarilor de drept. Membrii familiei Rozolea, coplesiti de numarul intrusilor, erau impinsi centimentru cu centimetru. Politistii au asistat pasiv la agresarea proprietarului si a minorului Mircea Rozolea de catre Mircea Geoana & Co. Cumnatul proprietarului, domnul Dan Barbuleasa, a fost batut mar si a fost ranit la cap (plaga taiata la frunte) de catre Ionut Costea, cel care avea sa devina ulterior secretar de stat la Ministerul Finantelor si presedinte de banca. Victima a ajuns la IML, obtinand un certificat care atesta agresiunea.
Mihaela Geoana a scos din geanta un spray paralizant, pe care l-a oferit politistilor pentru a imobiliza familia Rozolea. Punctul culminant l-a reprezentat ridicarea lui Gheorghe Rozolea de catre politistii de la Sectia 1. La sediul politiei a fost amenintat de catre loctiitorul comandantului si de Mihaela Geoana. Proprietarul casei a fost eliberat dupa o ora si jumatate, dar agresorii nu i-au cerut macar scuze.
Tarabostes de ce eşti naşpa şi n-o bagi p-aia când s-a dus Geoană l-a partid şi l-a pârât pe antrenorul de tenis că în loc să-i antreneze soţia pe terenul cu zgură şi fileu o antrena pe terenul cu cearceaf şi perne!
PS Tenis nu ştiu dar antrenor tot mă fac!
Uuuuuuuuups surprise, surprise…..
alooooooo, nenea de la Gardianul ia să te văd pe unde scoţi cămaşa acum!!!!!!!!!…hihihi, tare naşpa când eşti prost şi pui botu la casete video!
Hai chelule că vreau să te văd cu chelia plină de cenuşă!!!!!!!!!! ADICĂ SĂ-ŢI PUI CENUŞĂ-N CAP!
Geoană, acuzat de către Statul Major al Armatei, SRI şi oficiali NATO, de înaltă trădare!
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/11/29/prostanacul-intre-cotroceni-si-inchisoare-geoana-acuzat-de-catre-statul-major-al-armatei-sri-si-oficiali-nato-de-inalta-tradare/
Greii din PSD: „Români, nu îl votaţi pe Geoană!“
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/11/29/greii-din-psd-%E2%80%9Eromani-nu-il-votati-pe-geoana%E2%80%9C/
Prostănacul – membru al unei reţele de crimă organizată care scoate bani din ţară
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/11/29/prostanacul-membru-al-unei-retele-de-crima-organizata-care-scoate-bani-din-tara/
Miron Mitrea : „Geoană a pus mâna şi pe baza secretă a M. I., în scop de şantaj politic!”
http://anonymusgerula.wordpress.com/2009/11/29/miron-mitrea-%E2%80%9Egeoana-a-pus-mana-si-pe-baza-secreta-a-m-i-in-scop-de-santaj-politic%E2%80%9D/