Marele actor Gheorghe Dinica a murit acum cateva minute in urma unui stop cardiac. Dumnezeu sa-l ierte!
Nu cred ca exista cuvinte care pot umple golul lasa de acesti mari actori care ne sunt rudele cu care am trait ani de zile si de de care ne va fi dor mereu. Sunt cuvinte care raman insa si nu sunt ale celor care prezinta stirile, ci chiar ale celor disparuti.
“Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje….Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul Locotenentului Stamatescu din piesa Titanic-vals de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea“, a scris Gheorghe Dinica pe site-ul sau, unde veti gasi toate rolurile in care jucat si o galerie de fotografii emotionante. Sursa foto: site-ul maestrului.


Dumnezeu a vrut sa-si completeze echipa de monstrii sacri
Dumnezeu sa-l ierte!!
[...] This post was mentioned on Twitter by ReporterVirtual, FerenczyAttilaStefan. FerenczyAttilaStefan said: RT @ReporterVirtual: Marele actor Gheorghe Dinica a murit acum cateva minute in urma unui stop cardiac. RIP http://bit.ly/3mtEMd [...]
De ce ingerii ni-i fura pe cei mai buni?
Parca-l si vad pe patul spitalului, cu tuburi in nas si peste tot, dar ironic, soptind cu vocea lui inconfundabila: “Ma curat, ma…”
Dumnezeu sa-l odihneasca!
mi-a fost drag domnul Dinica. asa cum mi-au fost si domnii Iordache si Ilarion Ciobanu, si dragul de Toma. Golul lasat nu va putea fi umplut, din pacate, de actorii tineri. nimeni nu se avanta ca ei
Gheorghe Dinica e un Copil Liber! Dar noi am ramas ingenuncheati in durere! De ce? De ce e nevoie de El in Marea reprezentatie? Noi cui ramanem?
Imi amintesc niste spectacole de referinta la Teatrul National din Bucuresti (printre care “Noaptea regilor”, in regia lui Andrei Serban), din perioada studentiei mele (anii ’90), in care juca si maestrul Gheorghe Dinica. Avea o harisma atat de mare si era atat de mult iubit de spectatori, incat, la intrarea in scena, publicul incepea sa aplaude inca inainte de a spune maestrul ceva. Se producea o mica pauza de joc in actiunea spectacolului, pana se pierdeau si ultimele aplauze, Dinica isi rostea replica, de cele mai multe ori insotita de hohotele de ras ale spectatorilor si piesa continua de unde a fost intrerupta.
Fie-va tarana usoara, maestre! Ne va fi dor de stilul dvs. inconfudabil!…
imi va lipsi zambetul lui
Am avut sansa sa-l cunosc pe cand lucram in televiziune si sa vorbesc cu dansul,cu emotie insa pentru ca era un om deosebit care impunea respect,un actor deosebit.Vorbea simplu si spunea ca nu stie daca va mai avea parte de multe roluri in filme,ca nu se mai fac ca in anii buni.Dumnezeu i-a ajutat si a mai filmat de atunci mult,a mai facut roluri memorabile iar noi ne plecam in fata lui, a Maestrului Dinica cum ii placea sa i se spuna, pentru ca a fost un OM BUN.Sincere condoleante sotiei sale! Sa te odihnesti in pace Maestre!
unul din rarele interviuri cu gheorghe dinica http://bit.ly/1qCJUL by remus andrei ion, bucuresti, octombrie 2002
Dupa ca ai furat fotografia -adica nu ai cerut voie autorului (Alexandru Galmeanu) inainte s-o folosesti, ai mai si modificat-o (crop total neinspirat) – lucru care contravine si el legislatiei in domeniu.
Originalul – si contextul – aici http://blog.alexgalmeanu.com/2009/11/drepturi-de-autor-in-romania/ .
Iar scuza ta (“Eu respect drepturile de autor si chiar ma bat pentru ele, dar cand n-am sa aflu cine este creatorul…preiau asa.”)este de tot rahatul. A respecta drepturile de autor presupune identificarea autorului unei opere, cererea acordului de publicare, eventual contract/plata. Nu stii cine-i autorul? Nu publici!
Legea dreptului de autor o gasesti aici pentru lecturare http://www.legi-internet.ro/lgdraut.htm . Daca tot te lupti pentru drepturile de autor, macar sa stii despre ce este vorba.
SoBo: Chiar fain interviul. Multumesc.
Madalina: Cred ca ai uitat sa dai click pe imagine. Este aceeasi. Si cum stii a cui este o fotografie daca nu este semnata? Asta nu e vina mea. Sorry. Si eu mi-am gasit fotografiile in multe locuri, dar nu fac scandal pentru ca nu le-am semnat. Dupa cum ai sa vezi in toate fotoreportajele sau multe alte imagini, pe fotografii gasesti extrem de rar semnatura mea. Am aflat dupa postare ca Alex este autorul si am scris asta, ba chiar am trimis la postul in care se plangea ca i-au fost incalcate drepturile de autor. Mi-am cerut si scuze. Sugestie:incearca sa-ti impui in ograda ta ce publici si ce nu. Dar banuiesc ca n-ai site, nu lucrezi, ci te dai importanta prin diverse zone. Pacat ca moartea unui mare actor a ajuns sa fie nu stiu ce drama fotografica. Cu alta ocazie, Alex sa-si semneze fotografiile. Si chiar sa-l intrebi daca el mai are vreun drept asupra imaginii daca a facut-o pentru o revista. Din cate stiu eu, nu mai are. Data viitoare cand calci pe aici, am rugamintea sa te porti fara nervi ca-mi strici aranjamentul floral cu istericale de femeie indragostita.
Sorry pt chestia cu cropul. De la istericalele de femeie indragostita mi se trage
)
Te-am trimis la lectura ( http://www.legi-internet.ro/lgdraut.htm )dar vad ca nu te preocupa acest aspect. Nu inteleg cum poti sa sustii ca te bati pt drepturile de autor daca nu stii ce-s alea. Ti-as putea spicui din lege paragrafele mai importante, dar iti las tie placerea sa le descoperi.
Daca gasesti undeva in lege conditionarea respectarii dreptului de autor de semnarea pozei…
” Cu alta ocazie, Alex sa-si semneze fotografiile. ” – am zis eu ca scuzele tale sunt de…(mi-e rusine sa repet
“chiar sa-l intrebi daca el mai are vreun drept asupra imaginii daca a facut-o pentru o revista.” Hmmm, tu probabil confunzi cesiunea (exclusiva, neexclusiva)cu drepturile de autor…Grav. Repet: citeste legea si pe urma mai vorbeste.
Insa ai si tu dreptate cand vorbesti de o “drama fotografica”. Chiar asa este.
http://www.foto-magazin.ro/stire.php?id=5447
Madalina: Citeste la despre autor ca nu stau acum sa-ti explic. Pe scurt: daca a vandut fotografia cu drepturi exclusive, Alex poate sa stea linistit ca nu-l intreaba nimeni daca poate sau nu sa-i ia fotografia. Nu trebuie sa citesc nicio lege daca este vorba de un contract despre care pomenesc. Da, n-am ce zice, mare drama fotografica. Daca semnarea pozei si scuzele mele n-au nicio valoare, atunci sa ma dea in judecata. Si pentru ca nu vreau sa continuam aceasta poveste, pentru ca deja s-a sarit calul, am sa scot fotografia lui si am sa o las pe prima, cea postata initial la mine si furata de pe site-ul maestrului Gheorghe Dinica. Pacat ca s-a ajuns aici. PS Alex ma poate da totusi in judecata daca vrea. Am sa-mi recunosc vina de a nu-l trece ca autor decat peste cateva ore.
Nu mie trebuie sa-mi explici, ca eu stiu legea, spre deosebire de tine. Eu te-am invitat s-o citesti sa vezi cat de jos te-ai coborat
Stii ca nu ai absolut nici un drept asupra unui lucru, dar iti permiti sa te folosesti de el.
” am sa scot fotografia lui si am sa o las pe prima, cea postata initial la mine si furata de pe site-ul maestrului Gheorghe Dinica”. Deci tot … ramai, doar ca schimbi sursa “preluarii”. Ai acordul detinatorilor drepturilor asupra fotografiei “luate” – mostenitorilor legali ai maestrului, de exemplu ? Daca nu, atunci situatia initiala, cu fotografia lui Alex Galmeanu, se repeta. Vezi ca pe siteul maestrului scrie clar “Copyright © 2008 Gheorghe Dinica”…
Referitor la problema cesiunii. Ma indoiesc ca este vorba de o cesiune exclusiva (mai degraba in campanii publicitare sau alte chestii mai speciale vorbim de exclusivitate), in general se practica cea neexclusiva. Si oricum, multe aspecte se reglementeaza prin contract (care este confidential) – de exemplu la o cesiune exclusiva autorul poate pastra dreptul de a o include in portofoliu, de a o mai folosi in expoztii sau de a o utiliza in alte situatii clar determinate. Iar la una neexclusiva beneficiarul poate avea la randul lui dreptul de a o cesiona mai departe.Dar si daca, sa zicem, revista pt care a facut Alex poza avea fie cesiune exclusiva, fie cesiune neexclusiva dar cu dreptul de a o cesiona mai departe, nu inteleg cum tragi tu concluzia ca ai TU vreun drept de folosinta asupra ei. Asta-i buba. Si nu cred ca tine de o insuficienta intelectuala sau de comoditate, ci doar de tupeu si lipsa celor sapte ani de acasa.
Chiar daca Alex ar fi vandut poza ca cesiune exclusiva, tot ramane cu drepturile de autor (cele morale). Dreptul de autor comporta doua atribute, cele morale si cele patrimoniale – capitolul 1, art. 1. Din aceastea doua, doar cele PATRIMONIALE pot fi instrainate (prin cesiune). Ia uite ce scrie in capitolul 4, articolul 11 “(1) Drepturile MORALE nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.” Si anume ce inseamna aceste “drepturi morale” afli in acelasi capitol, articolul 10 ” Autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica;
d) dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei – atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii.”
Si mai departe:
“Art. 12. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii.
Art. 13. Utilizarea unei opere da nastere la drepturi patrimoniale, distincte si exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul in vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu consimtamantul autorului, dupa opera;
d) inchirierea operei;
e) imprumutul operei;
f) comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispozitia publicului, astfel incat sa poata fi accesata in orice loc si in orice moment ales, in mod individual, de catre public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.”
Pe scurt: ai folosit fotografia in afara vreunui acord de publicare sau contract de cesiune – cu autorul sau cu eventualul detinator exclusiv al drepturilor patrimoniale (revista, de exemplu). Deci i-ai incalcat oricum drepturile de autor ale fotografului
Madalina: eu iti sugerez sa-ti vezi de drum. Nu e mai bine? Mergi si incearca sa-ti aranjezi fotografiile tale pe blog, care nu sunt cine stie ce, incearca sa le vinzi cuiva sau sa dai in judecata pe cei care ti le folosesc. Daca Alex are ceva sa-mi zica, stie unde sa ma gaseasca. Pana atunci mi se pare ca te bagi in seama cu talentul de a citi si a realiza operatiunea secreta copy+paste.
pacat ca voi, cei care va dati cei mai deontologi, ignorati cel mai des drepturile de autor. si cand sunteti aratati cu degetul va faceti ca ploua, o dati intoarsa, raspundeti penibil (ca mai sus), sau va cereti scuze, dupa care a doua zi o luati de la capat. mult succes in continuare.
viorel: stai jos. poate iti este rau.
This is your best shot? LOL.
Pai eu tot nu am inteles cum sustii tu ca aperi drepturile de autor daca nu cunosti legea. Si ai reusit sa demonstrezi tuturor ca nu ai citit-o vreodata.
Epic fail
copy-paste
”Eu respect drepturile de autor si chiar ma bat pentru ele, dar cand n-am sa aflu cine este creatorul…preiau asa.”
“Si cum stii a cui este o fotografie daca nu este semnata? Asta nu e vina mea…Cu alta ocazie, Alex sa-si semneze fotografiile”
“Pe scurt: daca a vandut fotografia cu drepturi exclusive, Alex poate sa stea linistit ca nu-l intreaba nimeni daca poate sau nu sa-i ia fotografia.”
Madalina: esti comica. ce vrei sa te faci cand ai sa fii mare?
sa-ti dea nenea niste bombonele sa te cari in cortul tau de jucarie?
@ Madalina
Vezi ca ai dus in derizoriu postul despre domnul Dinica cu istericalele tale. Era suficenta o atentionare discreta, daca tot te seca la mate poza aceea. Sau si mai discret si elegant, direct pe mail la Tiberiu. Nu era nevoie sa-ti ridici poalele in cap sa te vada toata lumea
QED – reactia “virtualului” spune tot.
Reporter Virtual: Mesajul tau a fost sters. Incearca si pe alt blog sa te faci remarcata. Succes.