Sa merg la OTV era un experiment pe care trebuia sa-l traiesc. E usor sa critici cand nu esti acolo si la fel de usor e sa lauzi cand stai in fotoliu si spui “mama, ce tare de Dan Diaconescu in direct!”. Asadar, in premiera, m-am inflitrat ca blogger la o televiziune tabloid despre care auzi multe vorbe de rau si vezi reactia pe chipurile oamenilor “superiori” daca aduci vorba de ea: greturi incomensurabile. E limpede insa ca multa lume se uita si nu e vorba de studii superioare sau de avere.  Sa intram asadar in interiorul fabricii de bani de la OTV, care lanseaza vedete, starneste controverse si este hulita de concurenta care deseori ii ajunge la glezna cu audienta.

Prima seara. Vineri, de la 21.30, a fost prima zi in care m-am incumetat sa ma arunc pe ecranul OTV, cu riscurile de a fi criticat de cititorii mei mai inteligenti ca ai lor. Si-am gasit prima poveste. O doamna la 78 de ani statea cuminte in sala de protocol si astepta sa-zi zica drama in direct. Era a doua zi de asteptare. Joi venise de la 19.30 si nu a mai intrat pentru ca s-a prelungit un caz pana la cinci dimineata. Acum fremata sa dezvaluie cum vrea sa o arunce propriul fiu din casa obtinuta pe cand era maritata cu un ambasador. Spera ca aparitia ei televizata sa impresioneze pe cineva, dar nu stiu pe cine ca s-a dovedit secretoasa. N-am urmarit povestea la tv pentru ca ma aflam deja in drum spre casa cand a intrat batrana in studio.

Cel mai cel. Cu 10 minute inainte sa inceapa emisiunea, Dan Diaconescu a ajuns la sediul din Militari, chit ca i-au spus colegii ca nu este normal. Venea direct de la spital, unde a fost operat la ureche dupa ce o otita s-a transformat intr-o infectie urata. Era semi-anesteziat, poveste despre care am scris aici si apoi a fost preluata fara citare de Libertatea. E nesemnificativ acest episod. O fetita cu buricul gol mi-a facut pielea de gaina cand s-a apropiat de Dan Diaconescu sa-l intrebe ce sa scrie pe ecran. “Intra in scena Tiberiu Lovin, cel mai tare blogger al momentului”, a dictat el din picioare. Am protestat, evident, dar m-a linistit ca o sa faca precizare ca eu scriu pe mass media si alte chestiuni. S-a tinut de cuvant, dar poate a deranjat pe multi povestea cu cel mai cel. Nu sunt inca.

A doua seara. Dupa o prima discutie mai scurta, cu un rating maxim de trei puncte, am mai primit o invitatie de la Dan Diaconescu. M-am dus pentru ca eram revoltat cum o profesoara analfabeta poate preda la doua colegii si un liceu in Targu Jiu. Din pacate, planurile mele de a vorbi despre educatie si presa s-au dus dupa miezul noptii. Nikos – reporterul grec al postului – a adus in studio un cuplu care traieste din cresterea copiilor. Titlul a fost de senzatie: Drama nu mai stiu cum. parintii isi cauta disperati fata, Catalina. (Dupa un timp a fost schimbat cu “Drama: fetita rapita chiar de mama ei si data mai departe”.) Aberatie. Nu erau parintii fetei, ci doar cei care au crescut-o de la trei luni la 10 ani si doua luni. Oricum, cazul putea fi interesant daca in studio ar fi venit un avocat si cineva de la protectia copilului, functionar care si-a permis sa o lase pe copila inaccptatabil de mult la o singura familie. Povestea s-a complicat: fata s-a atasat de ei, ameninta sa se sinucida, iar acum refuza sa stea la noii parinti-surogat, pentru ca mama ei (o tiganca) a abandonat-o de mica, iar in dreptul tatalui este o liniuta. Doar ca tiganca isi vrea copilul. Vecinii sustin ca ar visa sa o marite si sa se umple de cocosei, pentru ca fetita e frumoasa foc, premianta si participanta la olimpiada de matematica. Cu flacari pe nari, Nikos a transformat povestea intr-o drama sfasietoare la care a trebuit sa ma opun, ajutat putin si de colegul Florian Bichir, mare sef la Libertatea. Aveam un caz si doar o parte la masa discutiilor. Pe parcurs, situatia s-a mai lamurit, dar tot a ramas fara opinia celor de la Asistenta Sociala, care ar fi trebuit sa explice de ce au lasat fata la parintii-surogat atat de mult, de ce nu a permis familiei sa o adopte si de ce au dat-o unor pocaiti daca ea este ortodoxa.

Din interior. Studioul nu arata rau, chiar daca praful de pe masa pare imposibil de sters, inca mai este de lucru la sediu, iar o viespe ne-a dat tarcoale infuriata spre finalul emisiunii. Mi-a placut figura lui DD: viespea bazaia in fata lui iar el se uita fix la ea sa o hipnotizeze, truc care i-a reusit, iar acul cu venin a intepat doar monitorul calculatorului smecher pe care taticul OTV scrie cu un pix cand vrea sa fie sunat cineva sau ce urmeaza in emisiune, indicatii pentru partea tehnica.

The end. Plecat cu un plan, m-am trezit in mijlocul unei telenovele OTV care poate deveni totusi subiect de campanie. Ca sarpele din legenda, Dan Diaconescu reuseste sa te momeasca, sa te provoace, sa se dovedeasca mai rezistent ca tine si sa aiba succesul pe care unul ca mine nu-l va avea probabil niciodata. Acum nici nu stiu daca voi mai fi chemat vreodata pentru ca am spus limpede ca, daca acei oameni ar fi venit la mine cu aceasta poveste, telenovela n-ar fi aparut pe post decat dupa o documentare  serioasa, cu toate partile la masa si fara ca un reporter sa imflameze spiritele. Si oricum in situatia data eu as fi incheiat emisiunea dupa primele 10 minute maxim. Pe acest subiect.

Concluzii. E clar ca daca mergi la OTV te otevizezi brusc. E ca si cum te-ai duce la o bere cu baietii si esti provocat sa intri intr-o disputa politica sau legata de nu stiu ce personaj. Nu poti sta pe margine. N-as vrea sa-l ridic in slavi pe DD, dar un lucru similar il facea Iosif Sava, evident la alt nivel si cu parteneri de discutie superiori invitatilor obisnuiti de la OTV. Momentan, pentru ca DD lucreaza la captarea unui nou segment si are de gand sa intre puternic pe online. Totusi, asta e cheia succesului in presa (tv, radio, online sau print): sa provoci si sa ai reactii. Ei bine, lui Dan Diaconescu i-a iesit de minune.

Off the record. Drumul spre casa l-am facut in vaporul lui Dan Diaconescu, un Crysler senzational cu camere de luat vederi in fata si in spate, butoane care inchid usile fara sa mai tragi de ele etc. Si-am auzit o multime de povesti foarte faine, dar pentru ca-s off n-am sa pot spune nimic. Si ma oftic pentru ca multe ar merita spuse.

PS Chiar daca am trecut postul la sectiunea reportaj, articolul de acum nu e, pentru ca ar fi trebuit sa bibilesc textul, iar eu mor de somn pentru ca am ajuns acasa aproape la cinci si la sapte a trebuit sa sar in pantofi pentru ca ziua de munca nu e retribuita cu injuraturi si comentarii de bine daca dormi. In plus, nici nu este editat. Nici n-am sa o fac.