Joi, 1 octombrie, la ora cinci dimineata, colegii mei chinezi erau cu ochii pe inceperea celebrărilor a 60 de ani de la proclamarea Republicii Populare Chineze  de catre celebrul Mao Zedong, prin 60 de salve de tun in piaţa Tiananmen.

Si in Romania a avut loc, sambata trecuta, un eveniment ce a imbinat aceasta ceremonie cu sarbatorirea relatiei diplomatice romano-chineza. Tot spectacolul s-a petrecut la Dragonul Rosu, in Bucuresti.

Au fost cantece si dansuri traditionale atat romanesti cat si chinezesti. Chiar o colega de serviciu, chinezoaica, care a facut facultatea in Romania si stie foarte bine limba noastra, a cantat pe scena. Fiind acolo, evident, cu niste colegi de serviciu chinezi, am avut sentimentul reuniunilor de inainte de 1989 cand toti aplaudam si scandam lozinci adresate liderului nostru Ceausescu.

Oricum, trebuie sa mentionez faptul ca am fost foarte impresionata de felul in care nu se imbulzeau precum romanii. Se putea vedea clar ca romanii erau in minoritate la acest eveniment. Fiecare chinez statea cuminte pe scaunelul lui, aplaudand atunci cand trebuia. Puteai spune ca asisti la o regie de film, totul fiind bine  organizat, insa singurul lucru care strica aceasta ordine erau vreo doi, trei romani care imbibati in mult alcool au venit sa ceara: o tigara, doua, trei, un baston luminos care a fost distribuit gratis, niste maini din plastic ce ajutau la aplauze, orice.  Iar daca nu primeau ce-si doreau ii imbratisau pe chinezi si le spuneau cat de buni prieteni sunt ei. De asemenea, dansau si se maimutzareau, fiind in stare de orice numai sa atraga atentia. Desigur, daca tot nu primeau ce vroiau, atunci incepeau sa injure de mama focului pe prietenii lor ce ii imbratisasera prietenos mai devreme. Interesant si haios a fost sa vad cum injuraturile au fost intoarse, intr-un stil foarte diplomat, de catre un chinez simpatic de langa mine.

Ceva de genul: Tu sa iei ma…, tu sa te duci in…stadiul de embrion, ca sa nu ma amendeze lumea ca vorbesc urat. Oricum, nu-mi sta in caracter. Incepusem sa rad de una singura cand am vazut conversatia dintre cei doi. Unul abia se tinea pe picioare injurand de mama, iar celalalt, calm, pe scaunelul lui, ii intorcea vorbele intr-o romaneasca dragalasa.

Tin sa spun ca m-am apucat si eu sa invat chineza. E foarte grea si complicata. Participasem inca din facultate la un curs, insa m-am dat batuta cand am trecut la scris.

De o luna m-am reapucat. Daca vedeti in metrou vreo tipa concentrata la ce asculta la mp3, posibil sa fiu eu. Acum sunt la partea simpla, conversatie, vocabular. Deocamdata e simplu si satisfactia e si mai mare cand sunt la servici si inteleg cateva cuvinte dintr-o conversatie intre doi colegi chinezi. In mare pot chiar spune despre ce vorbesc.

Stiind cat de grea este chineza apreciez foarte mult pe acei chinezi care au invatat romana. Tot respectul meu si multe felicitari pentru ei.

Iata ca niste oameni veniti de departe se adapteaza locului si sunt dornici sa se integreze, spre deosebire de unii, care locuiesc de mult la noi in tara, dar prefera scoli unde sa se vorbeasca numai maghiara. Ca sa nu mai spun de restaurante unde meniurile sunt numai in limba lor. Nu am nimic cu ei dar mi se pare o chestie de bun simt sa te adaptezi regulilor unei tari in care traiesti, avand chiar cetatenie romana.

Revenind la spectacolul de sambata trecuta, cel mai tare m-a impresionat dansul celor o mie de maini. Nu am putut inregistra prestatia, insa am tinut sa vedeti despre ce este vorba printr-un clip YouTube.

In China acest dans extraordinar se numeste “Guan Yin cu o mie de miini” Datorita gradului de coordonare cerut, executia perfecta este extraordinara, chiar daca aceste dansatoare sunt surde. Da, este adevarat, cele 21 de dansatoare sunt complet surde si mute. Ele urmaresc semnele antrenorilor situati in cele patru colturi ale scenei, realizand un spectacol remarcabil. Debutul international a avut loc la Athena, cu ocazia spectacolului de inchidere a Jocurilor Olimpice 2004.Dar acest dans face parte din repertoriul Trupei de artisti chinezi cu handicap, de mult timp. Prima dansatoare are 29 de ani si este diplomata a Institutului de arta din Hubei. Videoclipul a fost inregistrat la Beijing

Despre chinezi nu pot sa mai spun decat ca sunt in stare de orice numai sa obtina ce isi doresc. Chiar daca nu vorbesc bine engleza, gesticuleaza, deseneaza pana se fac intelesi. Limba nu este o bariera pentru ei.

Uneori am impresia ca sunt pe langa niste personaje din desene animate. Sunt foarte simpatici si sociabili. Un singur lucru este clar. E de o mie de ori mai bine sa ai un sef chinez decat un sef roman, stresat,  isteric care tipa daca nu ai facut ceva cum trebuie. Eu sunt norocoasa totusi in ambele sensuri.  Atat romanii cat si chinezii cu care lucrez sunt ok si nu am avut probleme de comunicare. Singurul stres pe care il am la servici tine de deadline-uri si in nici un caz de sefi.

Dar avand in vedere ca suntem in weekend mai bine ne relaxam si uitam pentru doua zile de serviciu.

Weekend placut!

Alte stiri

• Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (0)
• Auci! Cât tremurici încape într-un poliţist (1)
• Palma poliţistului vs palma profesoarei (84)
• Vremuri grele pentru angajatii Realitatea tv :) (9)
• Cum ne adâncim în incultură (18)