Tipa e sexy, desteapta, frumoasa si acida la cei 21 de ani. Bloodie face un blog si-si cauta job. Pervers cum sunt, am rugat-o sa-mi trimita aventurile in goana dupa un loc de munca pe criza, iar ea mi-a satisfacut curiozitatea. E mortala! “Eu şi  joburile, baba şi mitraliera. Mă, eu proastă nu-s! Şi nici modestă, dar asta-i partea a doua. Cu toate astea, am un ghinion fantastic când vine vorba de joburi. Mă ud toată când aud despre ce e vorba, sunt entuziasmată, da’ nu trece mult şi mă calcă ceva sau cineva pe nervi şi jap… demisia. Nu stau la discuţii.

Uite aşa am ajuns eu în plină criză jobless. Din păcate, orgoliul nu plăteşte chiria. Şi ca să nu fiu nesinceră, vă mărturisesc că ultimul job l-am pierdut din cauza restructurărilor. Ca să fiu mai explicită, a fost concediat 50% din personal. Fiind doi în firmă, patronul şi eu, el neputându-se da afară, a conchis: “Reducem drastic, pleacă jumate!”. Adică eu.

Acum fac trafic greu la site-urile de specialitate. După ce am aplicat eu pe la joburi de brand manager sau promotor sampling product etc. şi-am învăţat că asta înseamnă să împarţi pliante sau să stai în supermarket cu salamu-n scobitoare şi să serveşti consumatorii de chestii moca, nicidecum chestiunile pe care mi le imaginam eu, am găsit ceva joburi în domeniu bancar, telecom şi IT. Fain, zic.

La primul interviu, care se desfăşura în mall (de ce nu mi-am luat eu geanta Louis Vuitton?), nici nu am ajuns bine în parcare că am remarcat două lucruri: primul ar fi că îmi picase talpa de la un papuc şi al doilea faptul că volanul maşinii mele se decojeşte de la umezeală şi arătam de parcă eram de-a lu Miron Cozma. No, toate bune şi frumoase, am proprit eu talpa cât să nu se vadă prea tare, m-am spălat pe mâini şi m-am dus. Doamna director comercial, venită direct dă la Bucureşti, mi-a prezentat jobul şi m-a întrebat cât vreau. Adică bani. Eu, fată deşteaptă, m-am fofilat, am lăsat-o pe ea să-mi propună. Şi mi-a propus, lua-o-ar ăla negru. Cică 6 milioane. Câââât? Am zis că vreau mult mai mult şi am plecat. Nu m-au sunat, hm, mă-ntreb de ce!

La al doilea, după teste pe hârtie, role-play, discuţii de tot felul, că deh, e companie care se respectă, am aflat că nici măcar salariu nu-mi dau (auzi femeie, mai e valabilă oferta cu 6 milioane?). Adică eu am mers toată ziua si noapte pe tocuri, ca să mă obişnuiesc pentru când vin la interviul vostru pentu 4% din contracte? Patru?!?

Tipul de la jobul în IT, mic de statură, cu voce piţigăiată şi cămaşă roz s-a coit vreo jumate de oră şi mi-a zis de cel puţin 50 de ori că el e managerul (mă doare pe mine undeva de funcţia ta) până să-mi zică despre ce e vorba: să stau la tejghea. Şi mai aveam şi target. Păi frate, unu la mână, eu nu stau la tejghea şi doi, e cam frig pentru a alerga prin faţa firmei goală ca să aduc clienţi.

Dragi angajatori, doar pentru că am 21 de ani nu înseamnă că sunt retardă şi doar pentru că este criză, nu înseamnă că vă puteţi bate joc.

P.S. Mă angajează şi pe mine cineva? Fac menaj de calitate, dar nu ştiu să cresc copii. Deci?”.

Alte stiri

• Dilema link exchange :) (13)
• Pro Memoria ca idee (1)
• Job pentru jurnalisti in criza (16)
• Stiri scurte (0)
• Stirile de la miezul noptii (2)