Ovidiu Simonca nu mai este de maine redactor sef adjunct la Cotidianul lui Nistorescu. Si-a dat demisia ca mai bine de 70% din redactie. In urma, Ovidiu a lasat o scrisoare. E bine sa o cititi.

“Dragi colegi,

O luna am rezistat in redactia ziarului “Cotidianul”. Sunt nevoit sa plec prin demisie. Din pacate, relationarea adecvata cu sefii acestui ziar, in special cu Oana Stanciulescu, nu s-a produs. Am venit cu incredere – ca oaia in dintii lupului -, plec dezamagit. Tandemul Nistorescu-Stanciulescu m-a declarat “lipsit de eficienta”, “incompetent” si m-a sanctionat salarial pentru “neindeplinirea sarcinilor redactionale”. Am trait o iluzie si cred ca am fost naiv. Nu mi-am dorit sa fiu sef, i-am si spus-o lui C. Nistorescu, preferam “publicist-comentator”. Am fost convins sa accept functia de redactor-sef adjunct, am fost curtat insistent, in august, apoi trantit. Urmele busiturii se vor vindeca repede, de asta sunt convins.

Cativa pasi prin Herastrau si, credeti-ma, poti respira altfel. Despre colegi, am numai ganduri de bine, de unii chiar m-am atasat (intregul Departament de la Cultura-Media, Steluta, Raluca, Anca, Ramona, Victor, Gabriela, Cris, dar si Simona Popa, Iuliana Gatej, Constantin Vlad, Marilena Raducu, Cristian Vasilcoiu, Lucian Gheorghiu – pe ultimul il stiam de ani buni si chiar mi-e ciuda ca n-am apucat sa beau o bere cu Lucian, ca doi venerabili combatanti in aiuritoarea lume a presei si a politicii).

V-am admirat si v-am pretuit pentru efortul de a face presa cotidiana. Va respect stradania, inventivitatea, puterea de a rezista. Mi-ar fi placut sa vibram, in continuare, la provocarile cotidianului. Munca de la un ziar este epuizanta, dar voi veti iesi la liman. Microbul asta e prea inradacinat in noi: vom iesi intariti si un un dram de minte in plus (si de chibzuinta) din dificilele situatii profesionale. Ceea ce conteaza (zic asta dupa aceasta luna la “Cotidianul”) este sa te intelegi cu oamenii din jurul tau. Practic, toti suntem colegi, functiile sunt trecatoare si acestea nu certifica, in nici un caz, valoarea profesionala a unui om. Comunicarea, dialogul si ideile acceptate si sustinute – iata “reteta” pentru un loc de munca la care sa nu te duci trist, imbufnat, terorizat.

Va fi greu, pentru “Cotidianul”, sa reziste pe piata, sper ca nu va claca. Mi-as dori sa redevina un ziar de referinta. Eu sunt sceptic, dar voi aveti tot dreptul sa incercati si sa cutezati. Sper ca echipa se va intari, sper ca oamenii din conducere vor deveni, cu timpul, ponderati si rationali. Personal, in aceasta luna de munca la “Cotidianul”, in care adaptarea nu mi-a fost usoara, orele pe care le petreceam cu baiatul meu deveneau tot mai putine, atat de putine, incat, seara, ajungeam acasa si-l vedeam doar dormind. Baiatul meu, care are doar 4 ani si jumatate, m-a inteles, doar promitandu-i ca tati ii va oferi mai multe bucurii, la iarna, in vacanta de Craciun. Se pare ca baiatul meu va trebui sa afle, mai tarziu, ca are un tata incompetent;

* Asta poate fi un avantaj: va porni in viata mult mai pregatit decat mine. Singurul bine pe care il simt dupa aceasta experienta trista, dar revelatoare, este ca demisia imi reda timpul pentru copilul meu. Va urez spor, inspiratie si rezistenta. Cu drag si cu pretuire, Ovidiu Simonca

“