Eram studentă la FJSC, prin 1995, pluteam prin Bucureştiul ca un borcan cu dulceaţă de zmeură şi visam la reportaje incredibile despre oameni incredibili, descoperiţi, evident, de mine, incredibila. Într-o zi însă, mă bălăngăneam în 336 în drum spre facultate când, o ţigancă cerşetoare mi-a zis, împroşcându-mă cu o duzină de streptococi d-ăia buni: „Haolio, mânca-ţi-aş nasu’ hăla lung dă domnişoară, dă şâ mie un bănuţ…” Am crezut că fac infarct miocardic pe loc. What? Am nasul lung? E mare? Aaaaaaaaaaaaa! Tremurând toată m-am ţinut cu ultimele puteri de o bară încleiată şi am aşteptat oprirea autobuzului. Cum, mă-sa, de nu mi-am dat seama până acum? Ţiganii au un spirit de observaţie foarte fin, înseamnă că balabusta avea dreptate. Ajung la oră, dar întârzii, ca de obicei. Ciocăn, deschid timidă: scââârţ, mă iertaţi, da! poftim… Ce curs? A da, Semiotică. La tablă, prof. Daniela Frumuşani. Mă aşez şi gata…scot oglinjoara din paporniţa de student şi încep să mă examinez…dintr-o parte, de jos, de sus, din faţă. Un coleg îmi sâsâie ca un şarpe, direct în cercel: „De ce nu ssscrii? Ai o bubă în nasss?” Îl privesc urât. Dacă ochii mei ar fi avut pumni l-aş fi făcut una cu pământul. Nu i-am răspuns, iar el m-a lăsat în pace. Nu se putea discuta cu mine. Toată ora m-am pipăit, mi-am măsurat cu o riglă nasul, am făcut tot felul de socoteli: deci, dacă nasul are 5 centimetri lungime, iar faţa 18, sunt ok? Corespund? Dar lăţimea? 3 centimetri. Eram distrusă! Mă uit la profesoară care nu ştiu ce tot zicea despre Eugen Ionesco şi Scaunele lui…O auzeam ca prin vis. Doamne, ce nas mic are! Şi drăguţ. Scot iar oglinda. Al meu e imens. Şi parcă s-a umflat ca un cartof! Îl uram.
Vreau să mă operez!
În pauză, cu nasul înroşit de atâta frecat, am luat o decizie epocală pentru viaţa mea: trebuie să mă operez, aşa nu se mai poate. Şi odată m-am simţit mai uşurică, mai frumoasă şi mult mai fericită. Dar de unde bani? „Cere-i lu’ Pissdy!”, mă ajută Irina, cea mai bună şi grijulie colegă, la curent cu toată viaţa mea începând de la creşă şi până în momentul tragic al descoperirii recente.
Da. Bună idee. „Pissdy” era pe atunci iubitul meu. I se spunea aşa pentru că, probabil v-aţi prins, tipul era un macho al vremurilor, băiat înalt, 1.85, brunet, păr ondulat, ochi verzi, să nu te uiţi prea mult în ei că faci ovare polichistice. Când râdea el, începea să adie un vânticel de primăvară şi pocnea inima-n albine de amor. Ce mai, era un „real futadores del cojos” şi toate femeile de la 12 la 70 de ani rămâneau ca la dentist când urca el în autobuzul 313 sau în metrou la Romană. Când mai ridica şi mâna ca să se ţină de bară, suspinau străfulgerate, cele tinere în piept, iar vârstincele făceau glaucom rapid. Îl sun, îi cer bani, el mă întreabă pentru ce, îi spun, zice: bine, fericit că va scăpa de mine o perioadă. Vedeam peste tot numai nasuri, visam nasuri, mici, finuţe, albe, fără pori, fără coşuri, fără nimic urât, săli de operaţie, medici cumsecade care abia mă aşteaptă cu bisturiul în mână şi zâmbet larg pe faţă. Apoi îmi apărea în faţă Michael. Jackon. Dacă păţesc ca el? Nu! Nu se poate, n-am eu ghinionul ăsta! Văzând că devenisem obsedată de organul olfactiv şi dimensiunile lui prietenii din gaşcă făceau un mişto teribil de mine, din „năsoasa”, „Depardieu” sau „Pinochio” nu mă scoteau. Seara, dormeam cu oglinda în mână şi lacrimi pe nas, pardon, obraz. Într-o zi, îmi iau inima-n dinţi şi, mă duc la policlinica studenţească (atunci era lângă Catedrala Sf. Iosif) ca să-mi iau o trimitere. „Dar de ce vrei să te operezi?”, mă întreabă asistenta-şefă. „Păi, nu vedeţi ce nas am?” îi răspund ruşinată.
„Lasă dragă, că trebuie să trăiască şi năsoasele, ce ele nu-s oameni? Tu ştii ce suferinţă e la o astfel de operaţie? Ştii ce primejdii te aşteaptă?” Înghit în sec speriată. Abia când asistenta se întoarce într-o parte observ grozăvia. Doamne! Avea un naaaaaaaaaaaaas, enorm! Moby Dick. Cârmă. Cum să vă spun? Putau să vină păsărele să-şi facă cuib pe el. Sunt hotărâtă totuşi să nu renunţ. Vreau să am un nas mic, mic. Femeia îmi dă trimiterea care fâlfâie şi zice: „Câte studente n-au venit la mine tot cu problema asta! Uite, ţi-am scris că e pentru deviaţie de sept ca să nu plăteşti, îi dai şi tu ceva doctorului, o atenţie, da? Hai succes, că văd că nu mă înţeleg cu tine.”
O „excursie” în Piatra Craiului
Plec. Zbor. Râd singură pe stradă, săr într-un picior, lumea întoarce capul şi nasul după mine. Oare femeia pe lângă care tocmai am trecut o fi operată sau e nasul ei original? Dar astalaltă de lângă staţia lui 178? Ia să văd! Nu. Nu e. Aşa s-a născut. Norocoasa! Dintr-odată, însă, îmi aduc aminte de ceva. Ce-o să spun acasă? Ce-o să le spun alor mei? Tata, adică nea Fodor, nici n-o să-mi simtă lipsa, dar mama? Cu mama ce fac? Şi ce explicaţii o să dau când voi veni bandajată? Hm. La asta nu m-am gândit. Gonesc gândurile cu palma şi îmi fac bagajul. Oglinda normal, trei perechi de chiloţi, din cei mai noi, şosete, o pijama cu răţuşte, că alta n-am, o poză cu Pissdy, să crape de ciudă colegele de salon!, o iconiţă cu Mama Domnului şi cam atât. Spitalul ales este Colţea, am şi vorbit cu medicul care mă va opera şi de luni mă aşteaptă. Îl sun pe cel mai bun coleg de facultate, ăla care-mi sâsâia mai sus în cercel, şi-i spun că nu vin cam 2 saptămâni la şcoală. „Ai înnebunit? Avem cursuri cu Moraru, ce faci, vrei să te lase restantă? Ce dracu’ te-a apucat cu nasul ăsta? N-o să mai fii TU, o să fie altă Dană.” Nu-l mai ascult, închid telefonul şi plec. Pe mama o mint că sunt într-o excursie de documentare cu grupa, în munţii Piatra Craiului. Ce tâmpenie! Mă crede, săraca, îmi dă bani de metrou, de tren şi-mi zice să am grijă p-acolo, printre stânci. În buzunar am fix 100 de dolari pe care trebuie să-i schimb, plus mărunţişul de la mama. Sunt tare!
Luni, dimineaţa, pe la 7 cobor din metrou, la Universitate. Mi se face frică şi frig, frig rău de tot. Clănţăn. Ce caut eu, domnule, la spitalul asta? Azi aveam cursuri de teoria comunicării, dacă mă grăbesc le mai prind. Nu mă las, însă. Frumuseţea înainte de toate! N-am curaj eu? Leoaica? Eu care am sărit de la platforma de 10 metri din Ştrandul Tineretului când aveam doar 9 ani? Eu care m-am dus singură înot pe Lacul Morii până în mijloc şi am făcut pluta pe spate? Cum vine asta!? În fine, mă internez, las buletinul undeva la subsol, dar hainele le iau cu mine, sus şi mă instalez în salon. Dumnezeule mare! Cel de-al doilea Război Mondial! Vietnam! Irak! Iugoslavia! Pe două rânduri, la dreapta şi la stânga sunt aşezate paturile. 20 în total. În ele, zac operatele. La stânga sunt cele tăiate de doctorul X, la dreapta cele de doctorul Z. Pute înfiorător a sânge, a durere şi-a spirt. Unele gem, altele horcăie de parcă ar avea un ventilator stricat în gât. Toate au o piramidă mică pe nas şi sunt bandajate serios. Sângele a străbătut faşele, iar sub ochii tumefiaţi, pungi negre-negre. „Ăsta e patu’ tău!”, mă împinge de la spate o infirmieră cu mustaţă şi neg deasupra buzei. „Să vii la analize!” Îmi mai zice şi dispare. Pe hol întâlnesc tot felul de…cum să le zic? Aspirante la frumuseţe. Mi se încreţeşte carnea pe mine. Unele au furtunele care coboară din creier? Din nas? Altele au nişte sârme ciudate iţite din nări, pe lângă care picură sânge într-o batistă. Vată băgată pe nări, leucoplast, vânătăi. Zici că au participat la un meci de box. Suferă babele la frumuseţe! „Te doare?”, o întreb pe una tristă. „Rău de tot! zice înfundată. Dracu’ m-a pus să mă operez! Îmi blestem zilele. Stau de 3 săptămâni aici. Am avut complicaţii şi m-am umplut de puroi în sinusuri. Tu de ce-ai venit?” Ah, sinusuri, cosinusuri, tangente şi cotangente! Cum mă mai chinuiţi voi pe mine şi acum! Nu-i răspund. Tac şi strâng din măsele până pârâie.
Fuga din spital
Ajung în faţa unei uşi pe care scrie „analize”. Bat, zic bună dimineaţa şi mă aşez pe un scaun şchiop. O asistentă îmi înfige o seringă în venă, trage sânge, apoi mă înţeapă în lobul urechii. „..ca să vedem timpul de coagulare.”, zice. Mă întorc în salonul cu durere şi fete frumoase. Ăăă, aproape frumoase! Îmi vine să plâng, mi se pune un nod în gât. Vecina de pat strigă stins: „Apă, apă!” Îi dau. Mi-e milă de ea. Alta o cheamă pe mă-sa şi plânge. Una grăsuţă cere plosca. Plâng şi eu. Oricum nu mă vede nimeni. Atunci intră pe uşă „motivul” care mă va determina să fug din coşmarul cu nasuri „superbe”. O targă cu o pacientă abia operată. Înlemnesc. Simt în vene, în gât, în limbă, în nări, sinusuri şi creier durerea tuturor fetelor care zac pe spate. Brancardierul mă vede c-am rămas năucă şi mă întreabă curios şi parcă de când lumea prieten cu mine: „Venişi să te operezi la nas ca astea?” Dau din cap afirmativ dârdâind de groază, neputând să-mi dezlipesc ochii de la fata proaspăt adusă care agonizează. Brancardierul îi pune perna sub cap şi continuă: „Dă-le-n colo dă anormale, nu vezi că-s tâmpite? Să suferi tu ca proasta, păi tu ştii cu ce te operează ăştia, că io am văzut, am fost în sală. Cu dalta, fată! Cu dalta. Şi cu ciocănelu’. Aşa bate în os doctoru’, cioc cioc, cioc, iar tu auzi, că nu te adoarme, îţi face doar anestezie dân aia, locală şi ai belit-o definitiv don’şoara pacientă. Du-te, fugi, ai nas normal, ba dacă stau să mă uit bine e nas dă statuie antică, nu fi dobitoacă, dă banii ăştia ia-ţi o rochie frumoasă cu buline, nişte ştrampi mai fini, bea o ţuică, da’ nu te duce singură la tăiere!”
Nu ştiu de ce m-a convins. Mă duc la pat, îmi fac bagajul şi, (ce noroc că mi-am luat hainele cu mine!) o tulesc. Pe hol mă izbesc de fata cu sârme şi tuburi în nas. „Pleci? Bravo ţie! Eşti tare! Ia-o prin stânga că p-aici vine asistenta-şefă!” Ies din spital, dar buletinul îl uit la „internări”.
Un nas de statuie antică
Afară. Aer! Freedom! Îmi vine să pup oamenii de pe stradă şi să cânt „E Ceauşescu, ctitorul de glorii…”. Am fost internată 4 ore şi 35 de minute! Uau! Îl sunt pe colegul meu de facultate şi îl rog dumnezeieşte să mă ajute să-mi recuperez buletinul. Vine săracul şi, nu ştiu ce drege, ce o minte pe femeia de la garderobă, că reuşeşte să mi-l aducă. Îl strâng în braţe, chiar îl iubesc! „Hai să facem praf banii de la Pissdy!”, îi zic privindu-l cu nişte ochi care ar umbla desculţi prin iarbă. Mergem la un magazin de fiţe de vizavi de Palatul Telefoanelor şi-mi cumpăr cei mai scumpi bocanci din viaţa mea. Din ăia meseriaşii, de bad-girl, cu fier în bot, dar pe dinăuntru, putea să treacă şenila de tanc peste ei că nu păţeam nimic la degeţele. Nu mai ştiu exact cât am dat pe ei. Oricum o sumă enormă. Din toţi banii, mi-au mai rămas şi mie de vreo 5-6 beri, pe care le-am băut în Cişmigiu, pe iarbă, alături de frumoşii şi noii mei bocanci, cu care mai ciocneam din când în când. Deasupra un cer curat ca o lacrimă de prunc. Eram mangă şi fericită. Oglinda? Am aruncat-o în lac. Aveam nas de statuie antică…
Ma bucur sa te citesc mereu.
Mi-a placut mult de tot! Da’ unde-i prima parte?
felicitari!! dar ce a zis lumea cand te-a vazut tot cu nasul vechi?
http://www.reportervirtual.ro/2009/08/reportaj-de-domnisoara1gonflabila-de-puscarie.html
Sinistra experienta ! Daca pana azi ma mai gandeam sa-mi rezolv chirurgical deviatia de sept, acum, dupa ce am citit experienta ta, nu-mi mai pun problema.
Yeeeeeeep, brava bre Fodore!!!!!!!
AI ŞI NAS DAR AI ŞI CONDEI!
PS1 bagă o poză din profil ca să mă dumiresc şi io cum stă treaba cu nasul!
PS2 bre Lovine, am cam strâmbat din nas bre când am auzit, dar să ştii că ai avut dreptate!
RV : Comentariu sters pentru jigniri absolut aiurea.
Dan Coste eşti…….DEGEABA! Ia-ţi o gonflabilă şi taci! Vrei să mă apuc eu a-ţi face recenzia tututor gogoşilor pe care le-ai servit publicului cititor?
FII BRE MERCENAR ADEVĂRAT NU DEONTOLOG DE RAHAT!
Hihihi
Brancardierul mă vede c-am rămas năucă şi mă întreabă curios şi parcă de când lumea prieten cu mine: „Venişi să te operezi la nas ca astea?” Dau din cap afirmativ dârdâind de groază, neputând să-mi dezlipesc ochii de la fata proaspăt adusă care agonizează. Brancardierul îi pune perna sub cap şi continuă: „Dă-le-n colo dă anormale, nu vezi că-s tâmpite? Să suferi tu ca proasta, păi tu ştii cu ce te operează ăştia, că io am văzut, am fost în sală. Cu dalta, fată! Cu dalta. Şi cu ciocănelu’. Aşa bate în os doctoru’, cioc cioc, cioc, iar tu auzi, că nu te adoarme, îţi face doar anestezie dân aia, locală şi ai belit-o definitiv don’şoara pacientă. Du-te, fugi, ai nas normal, ba dacă stau să mă uit bine e nas dă statuie antică, nu fi dobitoacă, dă banii ăştia ia-ţi o rochie frumoasă cu buline, nişte ştrampi mai fini, bea o ţuică, da’ nu te duce singură la tăiere!” – de la “Liceenii” incoace nu am citit ceva mai contrafacut. Fake-ul straluceste mai ales la bucata asta: “ai belit-o definitiv don’şoara pacientă.” Don’soara pacienta?
Dan Coste: Cred ca tu aberezi. Nu ai de unde sa stii daca este sau nu adevarat. Eu cred ca da. Si mai cred ca esti un porc. Astfel de comentarii i le poti strecura sotiei sub perna, nu la adresa unei doamne care scrie pe blogul meu.
Bogdan: Pot sa-ti spun si tie ca aberezi fara gratie. Intamplator, cunosc oameni care si-au facut rinoplastie si este exact cum a scris Dana.
Nota pentru toti comentatorii: In cazul in care va bate gandul sa jigniti oamenii aiurea, doar pentru ca va place sa atacati ca disperatii, am sa va sterg comentariile imbecile. Vad ca nici moderarea nu va prieste, pentru ca in creierul ala mic si atrofiat de prostie nu va ganditi ca eu le pot aproba sau nu. Punct.
Tiberiu: sper sa nu te simti jignit ca sa nu fii nevoit sa stergi acest comentariu – eu nu constetam validitatea experientei ci a felului in care este relatata (daca tu consideri ca ala e un dialog necontrafacut – apropo cum ti se pare cand unul care zice ca ai belit-o, foloseste perfectul simplu etc. iti zice ca ai nas de statuie antica?). Chiar nu ma intereseaza daca instanta narativa a vrut sau nu sa-si indrepte nasul. Te citesc de ceva vreme si mi se pare ca am dreptul sa-ti zic “hai sictir!” la acel “te aberezi fara gratie”, mai ales ca de cand iti citesc blogul aveam senzatia ca nu-ti lipseste spiritul critic. Iti sugerez sa te basici mai putin inainte sa ma expediezi si mai ales sa faci diferenta intre un comentariu punctual chiar daca ironic (am dat si un citat, n-ar fi rau sa-l citesti, poate te prinzi ce am vrut sa zic cand am zis ca face ca dialogul sa para contrafacut) si o jignire. Altfel, asta e, sint gusturile tale, daca ele vin din cand in cand in contradictie cu cele ale unor cititori e un capat de tara?
ps daca stergi (cum cred ca vei face) acest comentariu nu cred ca mai am de ce sa frecventez pagina asta.
Mi-a placut enorm stilul in care ai scris. Tocmai ce trec in anul 3 la FJSC si mi-am amintit cu placere, prin intermediul articolului tau, de cursurile anului 2.
Bogdan: Nu ti se pare putin ciudat sa nu zic altfel ca oamenii au sarit de fund in sus si au strigat plagiat la acest text cand este vorba despre amintirile cuiva?
Nota: Am cerut si poza cu bocancii, asa ca aveti nasul si bocacii, carcotasilor.
Tiberiu: imi propui sa ne intoarcem, deci, la primul text, cel cu gonflabila? daca da, crede-ma ca eu n-am sarit nici de fund in sus si nici altfel sa strig “plagiat!”, am facut pur si simplu o comparatie intre un text bun despre o gonflabila care se spargea in cam aceleasi conditii dar intr-un text slab (parerea mea). Daca discutam despre al doilea text, cel despre operatia la nas, te-as ruga sa-mi semnalezi pasajul in care ti se pare ca apare vreo acuza de plagiat.
N-o sa ma faci sa regret ca scriu mai intepat, practici si tu ironia de bun-simt etc. asa ca poti intelege si – mai mult – n-o sa-ti doresti sa ai monopol pe ea chiar daca blogul iti apartine.
Nu e asa simpatic ca unora dintre cei care iti citesc blogul li se pare ca oferi spatiu unor texte care (cred ei) au o calitate indoielnica. Dar nu cred ca te-a fortat nimeni sa te imparti intre prietenii care le produc si cititorii carcotasi. Sper ca e de bun-simt sa accepti faptul ca daca am citit ambele texte pana la capat a fost un exercitiu care ma indeparteaza de presupunerea ca am pur si simplu ceva de impratit cu o necunoscuta. Pe scurt: stai fara griji, am scapat de tentatia de a-i mai citi texte amicei tale si cu atat mai mult de a i le comenta. Nu de-alta dar nu sint masochist.
Domnilor totul se rezumă la următoarea directivă europeană:
SRICT INTERZIS A SE FOLOSI GUSTUL CUIVA PE POST DE CLOSET PERSONAL!
Domnilor eu totuşi am o problemă:
CINE POATE SĂ-MI SPUNĂ DE UNDE SE POATE CUMPĂRA UN BĂRBAT GONFLABIL?
Reportaj gonflat!
Cat se poate de adevarata experienta din spital, relatata cu atata umor de Dana Fodor Mateescu! Imi place, imi place grozav stilul ei!
Din pacate, cunosc din proprie experienta ce inseamna o interventie chirurgicala la nas! Am trecut de doua ori prin ea… Este mucenicie, nu gluma! Prima data, acum 8 ani, cand m-am operat pentru deviatia de sept si a doua oara acum… 3 saptamani!!! E ca un film horror… reloaded.
Da, nu sunt masochista dar cand ajungi la surmenaj, dupa luni de zile de insomnii datorate unei rinite vaso-motorii, care nu te mai lasa sa functionezi aproape deloc, credeti-ma, esti in stare sa rabzi orice chinuri, numai sa poti sa dormi si sa fii om normal, din nou!
M-am dus la consult, la acelasi doctor care m-a operat acum 8 ani, sa vada de ce nu mai pot eu sa respir normal… Exact aceeasi problema pe care credeam ca am rezolvat-o atunci, definitiv. Imi spune ca pe vechile cicatrici, ramase de la operatia de atunci, mucoasa nazala s-a ingrosat si de aici senzatia de sufocare. Bun! Si ce-i de facut? intreb deja cu teama… “Pai, trebuie sa-ti fac niste cauterizari. Te internezi in septembrie vreo doua zile.”… Stiam de pe atunci, din septembrie 2001, ca luna septembrie e pentru operatii la nas. Da, am prins in spital evenimentele din 9/11… A venit o “prietena” sa ma viziteze si m-a intrebat cu stupoare: “- Ai vazut ce s-a intamplat in America?!”… De unde era sa stiu eu ce se intamplase in America?! Da’ ce, pe mine de americani ma durea atunci?! Eu agonizam de 4 zile, cu feshele in nas si spalam pacate grele, ale mele, ale neamului, ale unei natii intregi! Mucenic de buna-voie! Adica, de nevoie!
Abia dupa o saptamana mi-au dat drumul atunci, in 2001, si am aflat, cu greu si plina de frustrari, dupa mult timp, ce le facusera teroristii americanilor. N-aveam tembelizor (lasa, ca nici acum nu am!
) si accesul la internet era pe fuga, de pe calculatoare straine. Cu acel prilej, am aflat ca au existat niste “Turnuri gemene”… Mare scofala!
Acum, cand mi-a zis doctorul ca trebuie sa ma internez DIN NOU, am inceput sa cam dau inapoi, sa negociez cu el: “Da’, o sa ma doara?” (de fapt, stiam ca doare!), “Ce inseamna sa ma CAU-TE-RI-ZEZI?!” (cunosc termenul “a cauteriza”, dar… in nas?! Doamne sfinte!), “E musai?!… Adica, altfel nu se poate?”, “De ce DOUA ZILE: nu se poate rezolva intr-o singura zi?”, si multe alte intrebari de astea idioate, spuse cu ochi exoftalmici de atatea sensuri neintelese si spaime vechi reactivate.
Pana la urma, mi-am facut curaj (de voie de ne-voie) si m-am dus A DOUA OARA sa fiu “rastignita” pentru pacatele mele. Astea mai noi, de vreo 8 ani incoace. Se pare ca s-au strans destule… Ooof, suflete al meu!
Cel mai rau doare anestezia! Iti da doctorul cu un spray anesteziant in nas, care isi face efectul aproape imediat. Dar iti curge in gat si iti paralizeaza si muschii gatului, incat ai senzatia oribila de sufocare. Iar lichidul din spray e coroziv de-a binelea! Desi e mentolat, parca ti-ar fi ajuns acid sulfuric in gura… Operatia in sine nu o simti dar e teribil de deranjant sa trebuiasca sa respiri doar pe gura! Iar chinul cel mare abia urmeaza: dupa operatie, timp de doua ore, nu ai voie sa bei si sa inghiti nimic! In ambele nari ai kilometri de feshe care iti preseaza toate vasele de sange de pe fata, incat simti durerea pana-n adancul creierilor. Anestezia si-a terminat efectul si te dor ochii, urechile, falcile, capul, tot! Stai cu gura deschisa, ca sa poti respira si iti inmoi, din cand in cand, degetul intr-un pahar cu apa, ca sa poti sa-ti umezesti buzele si limba. Cerul gurii si gatul ti s-au uscat de mult, ca iasca. E agonie, ce mai!
A treia faza a suferintei mucenicesti, si nicidecum cea mai “blanda”, este scoaterea feshelor din nas. Doamne Dumnezeule! Parca ti-ar scoate exact in acel moment creierii pe nas!
Rastignit te simti, la propriu, cand te dai jos, nu de pe cruce, ci de pe masa de operatie, si-ti intinzi bratele pe orizontala, ca sa te sprijine de subtiori doua asistente, care te duc incetisor pana la patul tau din salon. Asta pentru ca sala de operatii este la etajul intai iar salonul este la parter si lift nu exista, nici brancardier, nici targa. Mergi pe picioarele tale, daca mai ai ceva vlaga in tine… Si cand ajungi in dreptul scarilor, uneia dintre asistente ii vine sa faca glume: “Pai, vad ca mergi bine. De aici iti dam drumul. Ajungi mai repede jos.”
Nu recomand nimanui sa-si faca vreo operatie la nas, pentru frumusete (rinoplastie)! E o mare prostie! Si in fond, la urma urmei, de ce sa nu te accepti asa cum esti?!… Dar cand e vorba de deviatie de sept sau probleme respiratorii, atunci Dumnezeu cu mila! Inaramati-va cu curaj de martir! Sau de nebun…
Draga mea, Ioana, cred ca ar fi bine sa…citeasca ceea ce ai scris tu si mandrii de barbati (am scris barbati? ups! trebuia sa bag altceva dar mi-e rusine de mine!) care ma ataca frecvent pe acest bloc, adica Dan costea ziaristul-scriitor de la Cotidianul si baietasul ala care n-are somn daca nu se ia aiurea de textele mele, Bogdan Iancu…
Ambii sunt genul de cetateni frustrati si cu pungi sub ochii care daca n-au ce face (si de regula n-au!) se musca singuri de cur pana le tasneste sangele. Maaama si ce-i mai doare dupa!!!
aaaaauuu!
Draga Dana,
pai, daca sunt frustrati cei doi cetateni, e normal sa atace si ei pe cineva… De cele mai multe ori, criticile stupide si nedrepte vin din partea unor nulitati sau a invidiosilor.
Cel mai bine e sa-i ignori. Rautatea lor le este o pedeapsa mai mare decat orice raspuns intepator.
Daca asta iti poate aduce un cat de mic confort spiritual si intelectual, atunci afla ca oamenii inteligenti si cultivati apreciaza ENORM ceea ce scrii tu. Tine-o tot asa!
Ambele propuneri pomenite de tine la comentariile de la “O nunta de pomina” suna bine si promitator. Le astept pe amandoua aceste reportaje…
Eu iti voi comanda cartile online, pentru ca nu sunt din Bucuresti si nu am cum sa le cumpar de la standul Agentiei de Difuzare Carte. Va multumesc, cu acest prilej, tie si lui Razvan Mateescu, pentru raspunsul la mesajul meu de pe site-ul editurii voastre.
Cu drag,
Mirona-Ioana T.