Posta redactiei. Jurnalist de 20 de ani, Dan Coste este unul dintre cei dispusi sa lucreze pentru Nistorescu, iar acum imi trimite o poveste despre frumoasa viata de gazetar. Nu voi comenta. E povestea lui.
“Daca as avea altceva de facut, m-as lasa maine de presa, dupa 20 de ani de expertiza, majoritatea in investigatii. Timp in care am fost centrul atentiei a circa 100 de procese si plangeri penale. Cu toate astea, inteleg un lucru. Presa nu este, nici n-a fost, nici nu trebuie sa fie independenta. Fiecare trust sau mic ziar are propria politica. Nimeni nu-l obliga pe gazetar sa faca o politica sau alta. Are dreptul de a alege. Unde nu-ti place, nu te duci. Si dau un exemplu. Niste prosti de la Ziua, printre care si eu, am plecat sa-i infiintam un ziar lui Vasile Turcu de la Dinamo. Dar cei care ne conduceau au crezut ca pot face ce vor pe banii patronului. Acesta isi dorea un cotidian social-economic impartial, iar noi am facut ce-am stiut si ce-am vrut, adica investigatii. Pe langa faptul ca afacerile nu i-au mai mers lui Turcu asa cum ar fi sperat, a mai venit si deranjul asta. Motiv din care cotidianul UNU a fost inchis, la sfarsitul lui 2008, dupa 30 de aparitii deloc promitatoare.
Mi-ar placea sa navighez in barca lui Nisto. Nu ca n-am ce manca (tot colaborez la vreo trei gazete, ca si pana acum, in cei 20 de ani de presa),
ci pentru ca cred in el. E un bun gazetar, incisiv si mai ales profesionist in sensul in care ma intereseaza pe mine. In rest, nu-mi pasa ce spune unul
sau altul. Despre fiecare se poate spune ceva. Si in trecutul tuturor se poate gasi o pata neagra – vorba lui tata Cico, amiralul Emil Dumitrescu.
Daca nu mi-ar conveni, nu m-as baga. Si asta ar trebui s-o faca fiecare, fara sa-si dea pe goarna frustrarile si deziluziile.
Dupa inghesuiala din decembrie ne-am trezit cu o democratie in brate, cu care n-am stiut ce sa facem. Cum ar proceda baietii de la Cotidianul, daca ar avea o libertate de exprimare fara limite? Astfel incat sa iasa un mare spanac. Toti sunt absolut convinsi ca percep la perfectie fenomenul
jurnalismului in tara noastra, dupa cativa ani de experienta si vreo trei articole scrise. Eu nu. Am scris mii de articole, in care am deranjat rau o
gramada de smecheri (lasa si sumedeni]a de carti publicate), dar am decenta sa nu ma consider vreun expert in domeniu. Iar ca mine mai sunt cativa. N-am aparut pe la TV-uri decat de vreo trei ori, si-atunci fortat de sefi. N-am blog si nici nu voi avea. Nu-mi place sa ies in fata. Pe de o parte, deoarece ma exprim mai bine in scris, nu pe sticla. Pe de alta, am trac. Si pe de ultima, ma tem sa fiu recunoscut pe strada de mafiotii pe care i-am deranjat, multi mari oameni de afaceri. Ori sa ma identifice amicii acestora. Cei care se iau la harta cu un director de ziar, precis ca n-au
asemenea zbateri. Ei comenteaza, sunt intelectuali. Restul – palmasi
Poveste
La inceputul anului in curs, un patron de revista lunara mi-a propus sa-i redresez publicatia, dupa ce redactia il parasise. Mai ramasesera doar patru dinozauri. Un directoras care abia stia sa se iscaleasca, unul care zicea ca se pricepe la IT, dar nu se prea pricepea, iar ca sa nu se vada mai scria cate un articol, amanta patronului, care anunta 10 articole, dar abia scria unul singur in ultima zi de editie, si altul care ar fi plecat el, dar n-a
fost solicitat, de bun ce era. Patronaul m-a pus redactor-sef si mi-a cerut un plan de restrcturare. L-am intocmit si am mai adus un om, care facea cat ceilalti trei la un loc. Boss-ului i-au placut ideile mele, dar nu-si putea concedia amanta – de la sine inteles. Si cum fata a facut front comun cu
restul mediocritatii, iata ca am fost eliberat din functie. Nu inainte de a mi se cere dezvoltarea planului de redresare a publicatiei in amanunt, pe
compartimente. Care a fost pus in aplicare dupa inlaturarea mea. Sa ma supar pentru asta? Nici gand. Patronul poate face ce vrea – el ori amanta – pe banii lui, nu ce vreau eu. Asta a fost politica editoriala. Nu l-am injurat si nici nu m-am suparat. Poate ca ar fi trebuit sa fie sincer de la inceput
cu mine, dar nu mai conteaza.
Ultimul aspect. Orice nou sef intr-o redactie isi incepe activitatea prin curatenia de primavara, vara, toamna, in functie de anotimp. De asemenea,
isi aduce oameni pe care ii cunoaste si in care are incredere. Nimic nou sub soare. De ce ar trabui sa fie altfel la Cotidianul?
Primul numar al acestei gazete a fost paginat – prea putini stiu asta – cu un reportaj pe prima pagina despre copiii bolnavi de leucemie de la
Fundeni. Era scris de mine. Desi am vazut printurile, habar n-aveam ca existau doua barci care se lopatau pentru sefie. Una condusa de Doina Basca – colega cu mine la ziarul Draptatea – si alta in care ma aflam eu, mai mult din intamplare, impreuna cu Gabriel Marculescu de la Romania libera, acuzat ulterior ca a turnat la Securitate. Cum Doina era buna prietena cu Ion Ratiu, barca mea a luat apa. Cand am aflat despre ce era vorba, nici nu m-a mai interesat. Am inotat spre Romania libera, fiind primul angajat, dupa o colaborare de noua luni, atunci cand s-a infiintat Societatea “R” SA. Al doilea angajat a fost Gilda Lazar, provenind tot de la Dreptatea, care intre timp s-a scarbit atat de tare de presa, incat a abandonat-o. Eu am ramas sa lupt mai departe pe baricade. Si prost am fost, fiindca n-am reusit sa ma imbogatesc si nici macar sa am satisfactiile la care am sperat. Si la care spera acum opozantii lui Nisto, in mod iluzoriu. Din pacate, trebuie s-o spun, ziaristul nu este decat un mercenar. Or, parafrazand un celebru, “fiecare este, la un moment dat, o jucarie in mana cuiva”. Nu-ti place, te duci la culcare”.
Pare un băiat bun Dan Coste. Din păcate în finalul misivei sale îşi dă simbolic demisia din meseria asta. Care presupune vocaţie. Tenacitatea celui care, fiind dat afară pe uşă, se întoarce pe geam. Poate doar a obosit. Sau poate asta nu este meseria care i-a fost sortită. Părerea mea. Ar putea fi un bun filosof. Chit că asta nu e o meserie, măcar poţi ridica din umeri fără să deranjezi pe nimeni.
Asa este, Dane. Iti dau perfecta dreptate si-ti urez succes in echipa de gropari ai lui
Nistorescu.
Asmai ridica o problema, Tiberiule: cum iti explici ca toti patronii de presa romani pun in functie tot felul de cai morti, care insa dau din gura pe la tv, in loc sa prefere oameni dedicati si muncitori pentru posturile cheie? De ce trebuie alde Hurezeanu, CTP, Tuca etc sa fie musai directori, cand managementul lor editorial a fost dovedit drept defectuos, ca sa nu spun catastrofal?! Mai corect mi s-ar parea sa fie editori seniori, cum se poarta in Europa civilizata si in SUA, sa trancaneasca cat vor pe la emisiuni si sa ii lase pe meseriasi sa-si faca treaba.
De asta presa noastra e asa cum e…pornind de la sfantul principiu ca nu-ti convine jobul, te lasi. Poate se mai uita colegii de breasla si peste hotare, sa vada cum functioneaza sistemul in presa straina.
Filosof?…..hmmmmmm, nicidecum. Din contră doar un individ cu picioarele pe pământ! Fraza:
Din pacate, trebuie s-o spun, ziaristul nu este decat un mercenar.
demonstrează din plin acest lucru.
Cât despre emisiune, doar două aspecte:
1. m-am tăvălit de râs când am văzut partida tip POC/HOP a NS-ului (fosta ta şefă):
POC!
i-o trăgea după ceafă de-l tăvălea pe Nisto în colbul drumului….
HOP!
îl ridica din colbul drumului şi-l scutura de praf……
Interesant a fost zvonul de rahat privitor la cooptarea NS-ului în echipa lui Nisto….cred că pe mulţi i-a trecut fiori reci pe şira spinării!
…mda, cred că ar fi fost o echipă redutabilă! Din păcate, acest lucru este imposibil. Acum cei doi sunt oameni din medii total diferite: unul, om al mărilor, matroz în echipajul marinarului; celălalt, om al uscatului, muncitor pe şantierele de construcţii ale lui Creţeanu!…deh enterese şi opiniuni deverjente, implicit lipsă de comuniune edeolojică!
2. despre “producătoarea articolului” de la care a început scandalul nu pot spune decât că a avut prestaţia unei şarle caţavenciste în ai cărei ochi sclipea minciuna, MINCIUNA NERUŞINATĂ, MINCIUNA SFRUNTATĂ!
În rest nimic exploziv, niciunul dintre participanţii la emisiune nu a avut curajul să o spună p-aia dreaptă:
TOATĂ ACEASTĂ TEVATURĂ A FOST PUSĂ LA CALE DE BUSHCOVITZ CARE A SIMŢIT CĂ I S-A TĂIAT ACCESUL LA CAŞCAVAL…..ADICĂ LA SUNĂTORI, ADICĂ LA EUROI!
De remarcat propunerea NS-ului:
UN EXAMEN PE TEMA COMPETENŢEI PROFESIONALE!
hihihi, cred că tata Nisto ar cam ridiculiza haita caţavencistă!
SĂ TRĂIŢI BINE!
PS1 Cred că marinarul râde de se tăvăleşte. A pus un nebun să arunce piatra şi toţi dăştăpţii presei bâldâbâc în băltoacă ca s-o prinză!…nah zânzanie ce a băgat în voi!
PS2 Domnule Lovin Tiberiule, mie sincer îmi pare curioasă campania lu’ matali. Aparent este sindicalistă şi matali lupţi pentru drepturile negrişorilor de pe plantaţiile moguleşti. Hmmmmm, am spus doar APARENT şi viaţa mea de mercenar m-a învăţat că APARENŢELE TOTDEAUNA SUNT ÎNŞELĂTOARE!
Te rog nu fii naşpa şi mi-o trage iar cu verboten la moderare că mă isterizezi şi te-njur de Ciutacu!
Intelepte vorbe zice batranul Dan Coste. Na, am fost si eu un prost intre prostii care au plecat de la Ziua cu stindardu’ de ziarist plin de sperante de mai bine, ca sa facem noi ziaru ala care rupe gura targului. Si? Naivitatea m-a costat niste luni de deriva in plina criza, in barcuta mea de vajnic jurnalist. Am luat la apa in barcuta aia de s-au jumulit toate dosarele din ea.
Si cred ca cei care iau prea la sentiment povestea asta cu Nistorescu & stuff cara de bunavoie si nesiliti de nimeni un stindard care nu e al lor. Si nu e ceea ce pare a fi.
Ma scuzati domnu Coste ca sunt un ignorant asupra notorietatii dvs. Ma uitai pe wiki: pai in afara de Ziua si de 60 de carti politiste de buzunar
)) … Lovin, tu ce parere ai de un jurnalist care se duce sa-i faca gazeta lu Turcu si lu un alt obscur nenumit (o fi Locic ala de scriai tu de el ?) ? Mie imi plac mercenarii, domnu Coste, cum zici tu ca e fiecare ziarist: dar in filmele cu razboi, nu in presa. Mercenarii in presa sunt dispusi sa inghita orice kaka, orice miselie, daca li se da bani. Ti-e fomica si-i faci o cerere de oferta lu Nisto ? 
)) Grabeste-te ca mai tine 3 luni.
Multa bafta Dane! Dan nu si-a dat deloc demisia in finalul expunerii… Doar ca e vorba de demisia pe care o sa ne-o dam cu totii, probabil, cand o sa realizam ca legile nescrise ale breslei jurnalistice, de care ne vorbeste si dan, sunt similare legii gravitatiei. Adica, implacabile. Un fost coleg de la Ziua
Hehe
Ca sa parafrazez nitel pilda lui Dan: si se pare ca mogulul s-a cam plictisit de jucariile vechi. Nu-l mai surprind cu nimic, nicio sclipire, nu mai au farmec. Cel putin dpdv teoretic, se pot duce la culcare.
D-le Coste, va multumesc pentru caracterizare, in numele tuturor celorlalti dinozauri.
Totusi, pentru a respecta adevarul “istoric” ar fi trebuit sa scrieti si de zilele in care ati intrat in redactia respectiva imprastiind un miros de carciuma mai rau decat Armata Rosie Eliberatoare sau de cinzeaca zilnica fara de care nu reuseati sa va mentineti in stare de functionare.
Sau, ca sa fim mai in tema, de ce nu scrieti ca publicatia respectiva era una de transporturi, mai precis de transporturi comerciale iar atunci cand ati auzit termenul “semiremorca” ati intrebat, candid, daca e vorba de “o jumatate de remorca”?
Va place, nu-i asa, sa-i caracterizati pe altii drept “dinozauri” si sa treceti cu vederea anumite aspecte esentiale care devin vizibile doar atunci cand fie va priviti in oglinda, fie procedati la o serioasa analiza introspectiva…
Faptul ca sunteti relativ cunoscut in presa nu ar trebui sa va influenteze decat cu o doza de decenta in plus. Pacat.
Oricum, d-le Coste, faptul ca publicatia respectiva nu se ocupa cu scandalurile si cu santajurile v-a creat, banuiesc, un sentiment acut de frustrare prin prisma unei “decaderi” imaginare si, de aceea, va – cel putin – inteleg, daca nu altceva.
In ceea ce priveste profilul dvs. de pe Wikipedia, cu care v-ati laudat atat de mult, sperand ca respectivii “dinozauri” sa va cada la picioare si, de fapt, n-ati obtinut decat niste zambete compatimitor-ironice, poate incercati si dvs. sa reeditati unul din faimoasele best-seller-uri in editie de buzunar de ceas… nu de alta dar e pacat ca noi, cei atat de inferiori, de marunti, in comparatie cu statura dvs. impresionanta atat ca om cat si ca jurnalist, sa fim privati de un asemenea izvor de intelepciune, comparabil cu doar carticica de panseuri ale prea-iubitului Kim Ir Sen…
Semneaza, un dinozaur care nu-si da numele, cunoscandu-va reputatia de planton in sala pasilor pierduti si care nu are nici macar pasi de pierdut, dar-mi-te timp.