Cornel Nistorescu s-a saturat sa fie un biet  pastor al presei, care predica despre pacatele ei si cum ar trebui sa ne indreptam spre lumina. A aruncat camasa de sectant si a imbracat un halat… de Dumnezeu, un zeu al presei care doreste sa-si inceapa cariera intr-un ziar mic. Nu poate fi adulat oriunde si nici nu-i poate forta pe credinciosi sa se roage cu ochii inchisi. Este Dumnezeul unui ziar facut de atei. Jurnalistii de acolo cred in principii, nu scaune cu eticheta de sef, in icoane desenate cu pixul si in poruncile menite sa fie incalcate in primul rand de autorul lor. Totusi, in noua postura cu halat, Nistorescu ramane la ideea ca pedeapsa capitala n-a fost abolita decat pentru muritori de rand din Romania, asa ca decapiteaza dupa bunul sau plac. In aceeasi viziunea sa de Dumnezeu, directorul ziarului, un gazetar de exceptie candva, are trei variante: crezi in mine, te dau afara sau pleci.

Exista o singura mare problema: inca o varianta pe care el n-are cum sa o sugrume cu mainile de mester in arta distrugerii, iar optiunea este lupta. Niciunul din cei concediati verbal nu trebuie sa plece, ci sa-i intoarca niste carti peste scafarlie fantomei materializate intr-un director de ziar cu pretentii de Dumnezeu. Acestea sunt bibliile care  stau la temelia credintei in presa: Codul Deontologic, Constitutia Romaniei si Contractul Colectiv de Munca la nivel de ramura mass media. Restul sunt reguli interne obligatorii doar daca nu sunt in contradictie cu credinta jurnalistului. Din nefericire si pentru Nistorescu nu e de ajuns doar un halat si niste tunete inregistrate pe reportofon pentru a baga groaza in cei “descoperiti” pe o insula. Insula e locuita de mult, e civilizata, respecta deja niste reguli si nu o poti evacua si nici nu-i poti forta pe localnici sa creada in tine. Pentru asta e nevoie sa ai tu un Dumnezeu, iar EL nu umbla imbracat ca la balamuc.