Prima zi de groaza, ultima de dragoste. 1 iulie este o zi pe care multi gazetari nu vor uita. Este ziua in care sunt escaladate ultimele trepte spre varful crizei ce se va termina brusc pentru presa in dcemebrie 2009. Criza a devenit pretextul patronilor de a taia in carne vie si al sefilor de a umili pe cine au chef. Sursele mele imi reconfirma ca la Trustul Realitatea-Catavencu vor incepe restructurari si vor fi scazute salariilor cu pana la 25%. De astazi. Tot azi, dupa tentative esuate de relansare, Romania libera trece printr-o faza asemanatoare. Salariatii vor primi lefuri reduse cu 10%, bonurile de masa au devenit amintire de acum o luna, retructuratii dau interviuri inutile si sunt de gasit pe la tribunale in procese cu societatea editoare, ziarul de sambata a disparut din peisaj, iar restrictiile financiare isi pun amprenta asupra jurnalismului de calitate. Ca aproape peste tot.
Obloanele si orgoliul. MediaPro si-a lichidat toate ziarele locale de pe print si le-a trecut pe online, alte zeci de publicatii locale sunt la un pas de inchidere, Ringier a disponibilizat zeci de oameni, la Antene se lucreaza la negru de luni de zile si nimeni nu vasca in front, mii de jurnalisti bata zadarnic la porti inchise in toata tara, iar Adevarul isi tine subalternii sub teroarea camerelor de filmat, a sefilor natangi si a unei discipline cazone, care te duce rapid cu gandul la puscarie, doar daca ajungi sa discuti cu cei care fac treaba sa mearga. Nu mai merge insa nimic asa cum a fost programat. A murit entuziasmul. De fapt…a fost ucis. Putini nebuni mai vin la birou cu chef de munca, cu dorinta de a sparge piata, cu visul de a limpezi apele si de a arata cine este vinovat de ce se intampla. Un exemplu pozitiv poate fi campania GSP impotriva ministrului Ridzi. Se intampla atat de rar insa. E doar un zvacnire de orgoliu, asa cum gand la gand a scris Robert Turcescu intr-un editorial formidabil, pe care l-am observat abia dupa ce am terminat acest text.
Incompetenta si groapa. Vremurile sunt cu atat mai triste cu cat destinele institutiilor de presa sunt conduse de incompetenti in proportie de 90%. Ori sunt buni gazetari, dar prosti manageri, or prosti gazetari, dar slabi manageri. Ma refer la cei 90%. Sunt si cei care au toate calitatile dar pot fi trecuti in barca incompetentilor doar pentru ca accepta umilinta de a sta pe o functie, fara ca patronatul sa-i ofere parghiile pentru ridicarea bolovanului care sufoca pasiunea, care blocheaza iesire talentelor din groapa in care stau pe intuneric, respirand prin firele de iarba ce scot lancea minuscula in virtual. Uneori. In general, toti asteapta umili ziua de leafa si berea suparata pe sistemul ticalosit.
Sansa sclavilor. Nimeni insa nu se poate lupta cu un monstru care are “scopuri nobile”: reducerea la tacere a talentelor, a valorilor, a dreptului de exprimare, a sansei de a executa cenzura pe un esafod public etc. Exista un tacere care te innebuneste, in care ziaristii gem sub lanturile puse la maini si la picioare de forta bruta a banului, a celui care are dreptul sa dea cu biciul si sa spuna “vasleste acolo ca asa am chef”. Jap! Si jurnalistii vaslesc pentru ca acasa zac teancuri de facturi, pentru ca au copii care tipa dupa mancare, ca parintii sunt bolnavi si au nevoie de bani suplimentari pentru medicamente, ca firma de leasing ameninta sa le ia masina si banca vaneaza sa-i scoata in strada din casa cumparata in rate. Rate pe 25 sau 30 de ani. Un jug care te face sclavul unor impostori, al unor mascarici si a unei forte politice distrugatoare, dar gata sa-ti arunce firimiturile de la festinul guvernarii daca dansezi din buric in ritm de samba. La bara, presa se dezgoleste ca orice femeie traficata. Altfel este amenintata cu schingiurea, cu amputarea, cu mutilarea si in final cu moartea.
In concluzie, traim vremuri atat de triste in presa incat ma gandesc ca, oricat de infricosatoarea este libertatea (da, este, credeti-ma), independenta este preferabila unei sclavii care sa te tina in genunchi toata viata. Si dintr-o mana de independenti se poate naste ceva: un vis. Sa-l atingi inseamna ca o luam de la capat. Dar e un plan pentru curajosi, iar o astfel de calitate e din ce in ce mai rara si e vanata pentru a fi pusa la insectar. De multe ori, papagali cu plasa reusesc sa o fac. Le doresc jurnalistilor inregimentati in diferite trusturi sa scape de sclavie si sa nu ajunga in insectar.
Nota: Zoso mi-a sugerat sa nu nu-mi mai plang breasla. Si are dreptate in felul in care pune problema. Bine, fara sa generalizam.
ei, lasa, ca n’o sa poa’ sa ajunga totzi freelanceri, tre’ sa mai hie si pe plantatzie citziva, nu ?
uahhhh
si in legatura cu turcescu: asta NU e capabil sa scrie ceva formidabil, asa ca n’o sa’l citesc… e si lunecos foarte !
niku: de data asta garantez ca o sa-ti placa Robert. In alta ordine de idei, e adevarat ca nu toti pot fi freelancer, dar pot ridica fruntea si sa-si ceara drepturile. Singura solutie este intrarea in sindicat
[...] Reporter virtual: Presa sub vremuri triste [...]
Turcescu?…..vorba Băsescului: hă hă hă! Interesat de o paţachină cu care o arde şi scotocind după niscaiva enformaţii, am dat peste nişte “d-alea personale” de rămâi ca la fotograf!
P-asta cu “Robert Turcescu intr-un editorial formidabil” de unde ai scos-o?…..elektriku spune că-i lunecos, hihihi, wooooow câtă eleganţă! Eu spun că-i un limbric a cărui morală este dictată de un singur element ( al cincilea element) BANUL!
Nah ca-mi stricaşi cafeaua de dimineaţă…behehe naiaba să te ie!
Auzi la domnu’ Lovin:
“In concluzie, traim vremuri atat de triste in presa incat ma gandesc ca, oricat de infricosatoarea este libertatea (da, este, credeti-ma), independenta este preferabila unei sclavii care sa te tina in genunchi toata viata”
…..te umflă hăhăhă-hă-ul! Bre Tiberiule utopicule, tu încă n-ai înţeles că endependenţa presei nu există?
Ar fi buna la ceva si criza asta, daca patronatul ar umbla si la veniturile top-managementului. Ma tem, insa, ca acolo va fi in continuare liniste si pace.
Totusi, criza asta – parte din ea pretext pentru a scapa de indezirabili – este sansa nasterii freelance-rilor, care au o sansa mare de tot, inexistenta acum cativa ani de zile: online-ul.
Oamenii vor cauta valoare. Fiindca e simplu de observat ca ziarele au inceput a se vinde pentru altceva decat actul jurnalistic: carti, dvd-uri, anunturi de mica publicitate, premii mari in bani, etc. Iar, blogurile si site-urile independente de stiri sunt citate tot mai des.
Prin urmare, sa ma supar? Ei, as!
[...] editorialul lui Tiberiu despre jurnalismul pe timp de criză mi-au trecut prin cap câteva motive pentru care nu are [...]
Criza s-ar putea sa contribuie la generalizarea sclavagismului jurnalistic, lasand loc de promovare latrailor in detrimentul jurnalistilor cu coloana vertebrala.
bre, descurajezi curajul unor curajosi care se incurajeaza sa nu se descurajeze in aceste vremuri critice. Nu fi „Moartea pasiunii”, vreau sa am ce sa le povestesc nepotilor mei
Tiberiu, dar de ce spui ca aceasta criza se va termina brusc pentru presa in decembrie 2009 ?
[...] cu procente cuprinse între 0 şi 50% (confirmând parţial o informaţie apărută dimineaţă pe blogul lui Tiberiu Lovin). Angajaţilor care câştigă lunar mai puţin de 2.000 de lei net nu li se vor reduce lefurile. [...]
Si uite asa subminam puterea presei… populand-o cu oameni ieftini… neprofesionisti.
valentin: azi a umblat Vantu.
no place: interesant joc de cuvinte
. nu cred ca-i descurajez cat timp eu supravietuiesc. si nu sunt singurul.
silviu: pentru ca pana atunci se vor inchide mai multe ziare, vor fi luate masurile dure de criza si atunci se va sti cine moare si cine traieste. iar din toamna lui 2010 ne vom reveni din criza.
asa-mi spun intuitia si informatiile pe care le am.
“Sufletele tari” supravietuiesc si in noptile de razboi …
presa are in cazul de fata particularitatea ca schimbarea suporturilor (in definitiv, e un moment istoric) se suprapune peste perioada de criza financiara, fapt care sporeste si confuzia, si posibilitatea de-a lua decizii pripite.
eu cred ca vor rezista, individual, jurnalistii pentru care postul la un ziar nu e doar un simplu job; iar la general, cred ca vor rezista publicatiile care vor reusi sa transfere, fara distorsiuni majore, principiile de baza ale meseriei, pe noile media; principii testate de sute de ani prin confruntarea cu curiozitatea elementara si nevoia primara de informare a cititorului.
[...] Intre timp, gazetarii plang prin redactie. Nu la figurat. Pe 1 iulie am scris un post ca este ziua neagra in care presa va intra intr-o perioada critica, dar nici eu n-am crezut ca poate fi atat de [...]