In februarie, Mihnea-Petru Parvu, fostul meu coleg de la Romania libera, a scris un editorial pentru ziarul Gardianul, dar n-a mai aparut. Mi-a placut idee pe care am creionat si eu cate ceva in timp, iar acum ii preiau editorialul. Parca stiulul sau este mai clar si mai colorat. Stiti la cine se refera?

“Ii vezi pe toate televiziunile, de zici ca acolo lucreaza. Fie ca e Paste, Craciun, Ziua Nationala sau week-end. Cum suna telefonul, cheama soferul de serviciu, de la partid sau din redactie, ori taie banda continua la 180 de grade si demareaza in tromba catre studioul de unde urmeaza sa ii vada plebea. Nu conteaza ca e vorba de politica interna, externa, sanatate, educatie, sport sau religie. Ei, politicienii, jurnalistii, analistii de mana a doua, pitifelnicii de serviciu, sunt prezenti, la datorie. Dau repede instructiuni “sclavilor” din subordine sa dea un “search pe Google” si sa-i puna la curent cu datele problemei. Sefii lor nu se obosesc sa vina la TV decat in timpul saptamanii. Cei mai in varsta, sariti de 40 de ani au si contracte de prestari servicii la datul cu parerea. Lupii tineri o fac pe gratis. Merg oriunde sunt chemati, chiar daca la postul respectiv se uita doar pescarii amatori si coafezele pofticioase la o noua reteta de musaca. Sunt prezenti. Motivatia lor e pe cat de simpla pe atat de ridicola.

Plictisiti, se vaieta ca sunt exploatati in timpul lor liber. Fardul de pe obrazul gros e spalat de scopul nobil al “mediatizarii” entitatii pe care o reprezinta. “Dati-mi voie!”, se baga in seama si reteaza vorba altui invitat care nu e suficient de familiarizat cu nesimtirea din platou. La sfarsit, se scuza inocent si-si ofera cartea de vizita, cersind-o mut pe a fostului preopinent. Cine stie, poate data viitoare vor fi in aceeasi barca. Cand ajung la “baza” nu se demachiaza. Toata lumea care n-a avut inspiratia sa-i urmareasca la televizor trebuie sa stie ca au prestat. Odata intorsi raspund in scarba la telefon, cand ii suna vreun cunoscut sa-i laude ca i-au vazut pe sticla. Apoi revin la stare lor naturala. “Da-i, ba, ‘n mortii masii!”, zbiara in receptor. “Sclavii” din birou ii asculta cu veneratie: “E tare sefu’!”. Apoi da ordine abulice. N-are timp de explicatii, e prea ocupat. “Sefu’”, insa, n-are in spate decat vorbe.

Acelasi “search pe Google” arata, indubitabil, ca “teleastul” are in spate mai mult functii de conducere decat productii proprii. Nicio initiativa legislativa transformata intr-o lege care sa nu fie pentru o singura persoana sau un grup de interese, in cazul politicienilor de serviciu la TV si nicio investigatie, reportaj sau ancheta de rasunet, care sa fi dat jos macar un primar de tara, la jurnalistii de opereta. Cei care se uita la ei n-au calitatile lor. Au, in schimb, sentimentul imposturii”.