Nu sunt perfect si trebuie sa o recunosc intr-un autodenunt. Colega mea Nadia Dincovici s-a apucat sa scrie un articol despre spagile in presa cu un titlu interesant: “Pentru un pix si o bricheta“. Bine, va explica ea mai tarziu de ce a decis sa fie influentata de filmul “Pentru un pumn de dolari”. Pana acum a prezentat doar povesti din surse confidentiale, iar eu m-am decis sa ma autodenunt, lucru pe care doream sa-l fac in alt articol, dar profit de ocazie sa las inca o istorie din seria descrisa de Nadia. In urma cu ceva timp am pornit o serie de anchete legate de conducerea Societatii Romane de Radio (SRR), pe care le voi continua pana cand epuizez subiectul. Oricum, spaga a fost luata. Mai departe aveti povestea.
Ziua X, ora Z. Vorbesc la telefon cu Ruxandra Sararu, seful peste un departament de imagine format din 220 de angajati (mama, faceau ziar si televiziune numai cu personalul de aici), care ma vrea in biroul ei. Ma vrea sa-i dau explicatii cum de un june impetinent isi face de cap si o balacareste pe nedrept pe sefa ei suprema de la radio, Maria Toghina. Si pe un blog! M-am dus sa-mi iau liniile la palma ca un mielusel. Discutia a inceput cu huo si tio, apoi s-a mutat spre “te dam in judecata”, dupa care cunoscuta doamna Sararu s-a potolit cand mi-a vazut coltii. Si-a dat seama ca putem tipa in cor pana crapa cineva, iar eu sunt foarte rezistent. Fara argumente, ci doar cu povestea ca “acea casa asa-zis ANL este o groapa” (veti vedea groapa cu etaj maine la mine), doamna Sararu s-a linistit brusc. Apoi m-a masurat din ochi si s-a gandit ca ma poate cumpara, cred eu dupa privirea ei.
Discutia a continua amical, cu promisiunea ca voi primi in premiera un drept la replica de la SRR, chiar daca institutia nu se coboara la nivelul unui blog. Oricum, la plecare, Ruxandra Sararu mi-a intins mana si a chemat pe cineva de la marketing pentru a ma coplesi cu o geanta de laptop un mouse pad, dar am uitat sa-l iau sau nu mi l-a dat, doua carnetele, o sapca, doua pixuri, un suport de carti de vizita si doua pungi. Una cu obiectele promotionale si una pentru ca aveam nevoie sa pun cartea de la Cotidianul si ziarul. Surpriza. In ultima punga am gasit si o bricheta cu PNL. Buna, buna. Chiar am fost salvat de aprins tigari, dar totusi m-am simtit rau de cand am primit acest plocon. Asa ca marturisesc: am luat, dar nu ma las.
PS Plus o cafea. Sa o trec si pe asta? In schimb, m-a costat taxiul dus-intors cat toate promotionalele la un loc. Deci n-am facut mare afacere. Nici ei. UPDATE: Sunt trist. Umorul meu n-a prins la SRR. Ruxandra Sararu mi-a declarat precipitata ca ma da in judecata. Cred ca e nevoie de o injectie cu marmelada.
Domnu, s-a deschis la ghiseul de marturisit spagi?
Deci, acum mai multi ani, dupa ce am suportat niste discursuri di scursuri, n-am rezistat sa nu iau o spaga, constand in fotografii de-ale lui Nea Nelu, cu autograf.
Deci, am marturisit. Acuma ma puteti pune si pe mine ministru undeva? La sport, la turism, la mediu, nu conteaza. Va rog, macar doua-trei luni.
valentin: eu am mai luat vreo patru agende in viata mea de jurnalist si vreo 555 de cafele. deci merit si eu un minister. al justitiei daca se poate. sau macar eminenta cenusie
. succes si tie!
Pana unde se ajunge!!!!
OPRITI-VA!
Te rog mult!
ariane: pana la functia de presedinte
.
toghina, pixu’ inapoi !
niku: imposibil. spaga am facut-o cadou femeii care-mi face curat in casa.
te mai ” aprinzi” de la PNL?
buba se’ntinde…
asta e retzea infractzionala !
Tibi , nu esti bun de ministru , daca nu ai luat spaga cel putin 10 scanduri , pe care sa le inchiriezi la suprapret !
Tiberiu- jur ca, la lansarea subiectului, propulsat vorba putinilor cititori ai blogului meu obscur si anonim, la cererea lor,eram cu gandul la spagi mai interesante. Dar sunt si astea un inceput. De asta o sa scriu si eu despre ale mele. Le enumar la tine in premiera (si de data asta,
nu fac caz de DDA)- o cutie de bomboane si un buchet de flori de la un pensionar… tone de agende si tot atatea pixuri si brichete. Restul dezvalui la mine, la ora confesiunilor in zadar. 
ariane – totul e ok, vorba aliatilor, situația e sub control. Mai radem si noi de-ale presei, ca pres sunt triste vremurile!
ariane: a fost blestemata bricheta. mi-am aprins doar un pachet, dupa aia mi-a fost furata.
niku: sa stii ca suntem uniti
. ne masuram spagile in brichte promotionale si pixuri care nu scriu.
romania: timpul nu este pierdut. mi-ai dat o idee la care nu ma gandeam nici 500 de ani. sunt cam varza la capitolul afaceri.
nadia: esti buna de ministrul muncii
.
tiberiu si nadia: OOOF, am inceput sa va IUBESC MULT!
ariane – eu te iubesc de mult! Si pe Tiberiu la fel (ca si bun coleg de freelancing).
tiberiu – poate as fi, daca as avea si buget! Poti fi sigur ca as aloca presei libere o buna parte din el, si ca as institui un capitol pentru finantarea ziaristilor (cu adevarat) independenti.
ariane: ma faci sa rosesc.
nadia: si eu visez, iar lucrurile pot prinde contur in timp atunci cand exista unitate. Rabdare sa avem.
tiberiu – avem si una si alta. Asa ca, sper eu, o sa ne mearga bine!
Nadia si Tiberiu: asa e! cand exista unitate, ideile prind contur si se materializeaza in fapte … si in putere!Eu va iubesc mult, altfel, la pachet, amandoi stiti de ce…fara nevoia de a “rosi”…