Get Adobe Flash player
Get Adobe Flash player
Get Adobe Flash player

Home » Reportaj » 192 de trepte deasupra Sibiului

192 de trepte deasupra Sibiului

Biserica evanghelica si cele patru turnuriFermecat de Sibiu, am ajuns sa bantui inaltimile bisericii evanghelice, cu toate ca sunt ortodox, doar pentru a avea o panorama a orasului care m-a prins in plasa intinsa de aripile sutelor de porumbei care-s turisti la ei acasa in Piata Mare. Terminata in 1520, constructia este pazita de o brunetica zambitoare care-ti taie bilet de doar trei lei pentru a te ademeni sa urci cele 192 de trepte lustruite de talpile vizitatorilor ce se intersecteaza pe scara in stil melc pana dau nas in nas cu schelele ce par firave, dar te cheama cu ocheade irezistibile spre turnul celor trei clopote, unde cele 16 ferestre subtiri si inalte iti ofera privelistea unui oras tolanit pe tigla roscata ca o fata mare imbracata in haine vechi de casa. 

Tuturele iubaretePe scara tapetata in piatra, o femeie tremura toata la gandul ca tocmai a pasit peste haul de sub treptele schelelor cuprinse de parkinson, mai ales cand se trezesc clopotele sa bata timpul cu limbile grele, ca niste mame nervoase ce-si pleznesc tancii obraznici. Parfumul vechi este improspatat de respiratia celor doua turturele iubarete, care se giugiulesc in cuibul trantit sub privirile severe ale clopotelor imbatranite. Imaginea fragmentata de ziduri nu se lasa prinsa in poza cu tot farmecul ei, dar clipeste strengareste cat sa te forteze sa o alergi inutil prin turnuri. Si merita.

Placa istoricaUn fragment din SibiuCentral

BisericaClopotulPuzzleCasuteleO straduta care se strecoara printre case ca un sarpe

0 votes Cast your vote now!

5 comentarii la "192 de trepte deasupra Sibiului"

  1. ronnie spune:

    am platiti si eu in 2007 ca sa urc – vai vai si ce ma mai lua ameteala, mai faceam un pas la 3 secunde de parca mergeam pe carbuni aprinsi, si un angajat de pe acolo cobora treptele alea cu sprinteneala gazelei :P dar privelistea e faina

  2. Gabi spune:

    Multumesc pentru reportajul cu Sibiu.Chiar daca nu am fost acolo decat de vreo doua ori,e orasul in care mama si-a petrecut copilaria,a facut scoala si unde sunt inmormantati parintii ei.

  3. Tiberiu Lovin spune:

    Ronie: da, cam riscant, dar merita.

    Gabi: cu placere, ca de obicei.

  4. Mirona-Ioana spune:

    Eu sunt sibianca si ma bucur ca iti place orasul meu! :smile:

    Dar in Turnul Sfatului ai urcat?

  5. Tiberiu Lovin spune:

    Mirona: N-am urcat, dar cum vin acolo asta am sa fac prima oara. Se vede sigur superb.

Leave a Reply


Comentați cu atenție! Vizitatorii își asumă responsabilitatea pentru textul introdus!