In timp, din cand in cand, am regretat ca am intrat in presa de 192 de ori, adica in fiecare luna din cei 16 ani si un pic de cand m-am intepenit intr-un domeniu in care succesul vine greu si dureaza maxim o zi. Succesul nu este financiar si nu tine de foame, iar singura satisfactie reala este multumirea sufleteasca. Regretele mele nu au legatura cu banii insa ci cu ce se intampla in Romania de 20 de ani: nimic bun. Nu era mai bine inainte, sa nu ma intelegeti ca regret o dictatura stupida, ca toate de altfel. Am observat in ani ascensiunea unor personaje demne de mila, care nu au curajul sa se uite in oglinda, operatia continua de amputare a competentei, salturi nefiresti ale impostorilor, justitia cu galoane jegoase, politica de autostrada, imbogatirea unor lichele, circul aberant de pe scena publica si o presa ingropata de avalansa financiara a unor neica-nimeni. De 192 de ori am regretat ca nu am acceptat ofertele de a ramane departe de Romania si tot de atatea ori mi-am dat palme de incurajare ca lucrurile nu pot ramane asa, iar eu – o furnica ce incearca sa-si duca la musuroi un bloc – am sansa de a schimba 0,000000001% din toata aceasta porcarie ce sta pe Romania ca un strat betonat de rahat. Am vrut sa detonez pojghita enorma si n-am facut decat sa ma umplu de necesitatile unei tari ce putrezeste in propria prostia, ca un hoit pus la macerat de canibali. Canibali pe care ii vedeti zilnic la televizor. In spatele lor stau mai departe comunistii, odraslele acestora, securistii, masonii si interlopii cu “studii” in Occident, alaturi de mafiotii rusi ce nu sunt indiferenti de o victima sigura cum este Romania, o harta cazuta din cui, ce sangereaza la granite si este canceroasa in restul trupului din ce in ce mai slabit. O halca de carne din care pot fi inca taiate felii neafectate si ingurgitate la masa puterii, in chiote si harmalaie de manele.
Singura satisfactie care mi-a ramas este ajutorul dat unor oameni, persoane care sufera in proportie de aproape 100% de amnezie. In rest, cele 192 de regrete s-au sendimentat intr-o roca intoarsa cu tot atatea colturi in mine. Si acum, doar in aceste zile, pot spune ca regret ca in 16 ani n-am facut pasul in fata de a iesi din presa si ca n-am plecat din tara, fara sa ma uit in urma, peste umar, asa cum trebuie sa procedezi cu fiecare iubire parasita pentru a avea succes. Fara regrete. Maine sau in scurt timp voi dori sa sterg acest post si sa-mi mai dau 192 de palme pentru a regreta regretele sincere. Nu-l voi sterge, pentru ca o rana nu se vindeca daca o acoperi cu un cearsaf.
Sa zic ca te inteleg?
Asta tu stii deja.
Eu am un principiu: mai bine regret ce am facut decat ce nu am facut.
Iar daca nu am facut, inseamna ca nu trebuia facut. Asadar, daca nu ai plecat din tara pana acum inseamna ca nu trebuia sa se intample!
Pana acum mi s-a dovedit, in proportie de 99% , ca teoria mea e valabila.
Tiberiu, mahnit, dar nu invins. Toti invatam din unele momente ale vietii. Marea tristete de acum o sa-ti treaca.
tibi, imi pare rau ca si tu ai ajuns la aceasta concluzie. fa ce e mai bine pt tine. si eu simt la fel si deja am luat masuri. fa ca mine. fa presa in felul tau si cauta ceva de munca, ceva care sa iti satisfaca neuronu. tre sa o iei incet, pentru a nu te dezamagi din nou, dar la cum te cunosc, vei reusi.
Am vazut si io filmul asta. De cateva ori.
Am trait si eu acest gen de regrete, dar am invatat ca nu e bine sa te lasi coplesit. Mergi inainte si demonstraza-le tuturor ca esti un invingator, nu un invins.
@ Tiberiu: mult succes inainte si fara regrete! Nu e prea tarziu sa intelegi ca esti doar o interfata, ca si altii – seful tau (nu ala mic, altul) realizeaza niste interese. In general, seful mai mare se umple de bani iar tu ramai sarac si idealist – asta e sistemul in Romania. Oricum, succes cu blogul – eu il apreciez, consider ca e bine facut si util, dacq ai avea un sistem pay-pall as fi facut si o mica donatie.
Tiberiu,
fara sa stiu ce te-a izbit atat cat sa scri acest text, te inteleg. d-aia am trecut in PR in august 2008, dupa 15 ani de presa. acum dorm bocna noaptea, nu mai am procese de constiinta, muncesc mai mult si mai constant si ma uit mai relaxat in oglinda.
important este sa iti pastrezi mintea limpede. o bere neagra si rece te ajuta
si daca vreun destept incearca sa te impresioneze, imagineazati-l pe “tron”…
tu sa fi sanatos
Nu ai de ce sa regreti. Mergi inainte. Sunt de acord cu tine in privinta “canibalilor”, dar cei 0,00000001% chiar se vad. Eu am vazut si te-am si premiat. E adevarat ca acum la adunare e mai putin ca la “canibali”. Dar cei care aduna procente mici sunt mai multi. Nu mai incerca sa lupti cu sistemul in stilul tau, ci fii mai intelept. Incearca sa iti faci tie bine intai. Incet-incet. Eu cred ca binele general e suma binelui individual. Cred ca in timp ajungi sa faci si binele colectiv.
Tibi, te inteleg perfect. Si eu trec exact prin ceea ce treci tu acum si diferenta dintre noi e ca eu am folosit pana acum alte genuri jurnalistice pentru a ma exprima. Voi prelua integral excelentul tau pamflet amar pe blogul meu. Capul sus si mergi inainte.
Strange din dinti, man! Zambeste si fii increzator. Lumea e a celor indrazneti! Keep walking!
Teo: Probabil asa este. N-ar trebui sa ai regrete, dar uneori iti vin fara sa le chemi.
Simona: Corect. Deja mi-a trecut
.
Ale: Eu raman tot un prost care crede in presa care incepe sa nu mai existe.
Mihnea: Il dau nemernicii in reluare
.
Andi: Numai cei slabi se lasa invinsi
.
Nicu Gheara: Sa stii ca la sistemul pay-pall ma gandesc de cateva zile. Am sa vad cum este posibil sa-l pun in functiune. Multumesc mult pentru aprecieri. Sper sa nu dezamagesc.
Je: Da, e frumos in PR, dar ca ziarist simti probabil lanturi, iar mie imi place inca sa zburd liber.
Cristi: Recunosc ca stilul meu de lupta nu este ok. Dar eu sunt un idiot caruia ii place sa faca bine altora pentru a se simti bine. Niciodata nu m-am gandit la mine, pentru ca n-am considerat ca datoria mea de jurnalist este sa-mi rezolv problemele mele intai si-apoi ale altora. De aceea am pierdut constant. N-am reusit sa fac diferenta dintre persoana particulara si cea publica. Eu sunt in fiecare clipa ziarist si primeaza problemele altora. Poate voi invata sa ma gandesc la mine intai pentru ca, pana la urma, cand ajungi sa ai tu nevoie nu te ajuta mai nimeni. Multumesc.
Florin: N-ai de ce sa publici acest post. Am si eu momente de tristete ca ma lupt cu morile de vant, dar ele trec repede, poate si-n cinci minute dupa ce scriu. Nu pot sa fiu spectator la un meci, ci cel care lupta si este privit.
Cristian: Nu strange din dinti, bre
, ci doar zambesc. Viitorul se anunta luminos alaturi de voi, de cei care ma citesc. Cateva cuvinte inseamna mai mult ca o marire de leafa.
sa intelegem ca esti printre cei dati afara sau printre cei carora li s-a permis sa mai stea putin?
Doru, sa intelegem ca exista doua variante
: ori eu vreau prea mult, ori cei care conduc presa isi doresc prea putin. Poate ai timp sa cauti declaratiile tuturor celor din fruntea mass media la Conferinta Nationala a Presei. Toti spun ca gresesc, dar parca nu tot ei sunt cei care o fac, ci ar fi o mana invizibila care-i pune sa ia decizii gresite. Acest post a fost scris cand ma aflam intr-o stare de lehamite fata de ceea ce se intampla in general. Daca sunt sau nu pe lista neagra vei afla cu siguranta cand/daca se va intampla. Mie imi este totuna pentru ca nu o legitimatie te face ziarist. Dar ceva pe aceeasi tema gasesti si la scoala de presa (exista o categorie sub stiri). Nu e prima oara cand scriu despre asta. Si nu o sa fie nici ultima oara.
Batrane, din punctul tau de vedere nu am de ce sa public acest post si sunt de acord cu tine. Am privit din punctul tau de vedere si asa e, ai dreptate, nu am de ce.
Din punctul meu de vedere insa am de ce si o sa-ti explic exact anume de ce.
1. Este un anumit tip de pamflet, de care se scrie exact in momente de maxima scarba si tristete.
2. In astfel de momente, tipii cu condei comit chestii care se ridica deasupra cazului lor particular si se duc in universal.
3. Din momentul in care ai scris un text, orice, de la cea mai prapadita stire de agentie, trecand prin astfel de articole-eveniment, pana la cel mai abstract poem, ele nu iti mai apartin. Ele sunt proprietatea tuturor.
Stii ce inseamna asta
Ca esti citit cu acele cuvinte pe care le-ai scris. Iar eu te-am pus de placere, asa cum o sa fac mereu.
Florin: Ai dreptate
. Sa revezi neaparat Viata de caine a lui Chaplin. N-am mai ras de mult atat.