George Scutaru si-a inceput activitatea in presa la un ziar micut din Onesti, in 1990, pe cand era in clasa a X-a. A trecut de la conferintele de presa fade de pe scena politica din Romania la cele din Moscova, unde mai marii lumii isi aratau muschii. George a facut parte din prima echipa a unei televiziuni romanesti care a transmis dintr-o zona de razboi: in Cecenia. Si-a dat seama ca presa se transforma in ceva care nu+i mai place, iar el a avut de ales intre a murmura pe margine sau a intra in lupta. A ales sa lupte din pozitia de consultant, dar n-a fost multumit pe deplin de ceea ce putea realiza, asa ca a intrat frontal in politica. Si-acum George Scutaru se afla la al doilea mandat de parlamentar, dar n-a refuzat dezbaterea-interviu “De ce pleaca jurnalistii cand pleaca“.

“Respiram presa prin totii porii…”

Care este povestea care te-a adus in presa?

De presa m-am apucat in clasa a X-a. Primul articol l-am scris la Curierul de Onesti, in 1990. Apoi am inceput colaborarea la presa judeteana, de la Bacau. Intrasem intr-o categorie superioara. Am colaborat pe la vreo trei saptamanale, care toate au dat faliment, unul dupa altul, fiindca era destul de greu sa te impui pe o piata cu multe publicatii. Ultima colaborare a fost la ziarul Ziua de Bacau unde am invatat destule de la un ziarist cunoscut de investigatii, Ovidiu Hogea. Cam in anul 1 de facultate am incheiat cu presa de la Bacau. Oricum, din primii ani incepusem sa am mici colaborari la Zig-Zag, apoi la Expres Magazin, in perioada lor de glorie cand aveau tiraje de 100-150.000 exemplare. Era vremea de glorie a presei.

Si te-ai dus la gazeta si ai zis ca vrei sa scrii sa cum? Totusi aveai 15-16 ani

Da. In 1990 toata lumea facea politica si citea presa. Era o reactie fireasca dupa 50 de ani de tacere impusa de comunism. Eram atunci pasionat de presa si polituca. Aveam prieteni pe la PNT si PNL. Dupa ore fie ma duceam la sediul PNL unde adeptii FSN mai aruncau cu cate un bolovan, urland ca nu ne vindem tara. Era Onesti, era Moldova rosie din 1990. Fie scriam articole. Tin minte ca au sunat la redactie la curierul de Onesti unii de la fabrica de legume si fructe de la marginea orasului, doreau sa intre in greva, iar noi eram oricum patru in toata redactia. Asa ca m-au trimis pe mine. Ce dezamagiti au fost sa vada ca in loc de un tip in varsta au intalnit un pustan. Erau obisnuiti cu ziaristii”seriosi” din presa socialista. Dupa publicare, chiar au fost multumiti si au sunat la redactie.

Cum ai ajuns in presa centrala de la un ziar de buzunar din Onesti?

Am intrat la facultate si trebuia sa-mi gasesc de lucru sa ma intretin. Am vrut tot in presa. Mai colaboram cu Expres Magazin. Tin minte ca la o conferinta de presa la PRM m-am intalnit cu Camelia Spataru, tot bacauanca. Pe vremea aceea scria pentru Ziua de Bacau si de acolo ne cunosteam. Mi-a spus ca sunt locuri la Mediafax. Am stat doua saptamani de proba, iar la 1 martie 1993 m-au angajat. Primul loc de munca « pe bune « . Am lucrat numai la Trustul lui Adrian Sarbu, pana in 1998 si am invatat multe acolo. Mediafaxul a fost o scoala foarte buna de presa. Era insa alta atmosfera atunci, in toata presa. Mult entuziasm, multa daruire… si respiram presa prin toti porii. Azi mai am prieteni ziaristi, care au inceput sa lucreze in presa in acea perioada si rememoram cu placere la o bere vremurile glorioase.

Si ai ajuns corespondent de razboi….pe langa mama Rusia. Probabil ai avut avantajul ca ai invatat rusa la scoala.

Rusa nu prea stiam din scoala. Am intrat la istorie si eram preocupat, ca si acum, de istoria contemporana.

Ma interesa istoria URSS. In alta ordine de idei, bunica din partea tatalui era basarabeanca. O femeie strasnica, barbata, cum s-ar zice. Ea m-a invatat si de teritoriile pierdute, de la ea am invatat prima strofa de la imnul regal. Asta era pe la 9 ani. Am vrut apoi sa stiu cat mai multe despre cei pe care Dumnezeu ni i-a harazit vecini si de la care am avut destul de mult de suferit in istorie. Am plecat la Moscova cu o bursa data de Ministerul Educatiei. Am stat trei ani si jumatate. Primele trei luni am facut numai rusa la cursuri, asa ca am reusit sa ma pun la punct cu limba. A fost interesant, dar nu am reusit sa ma acomodez cu frigul, de exemplu. Erau de obicei in februarie -20 grade. In plus, rusii sunt destul de nationalisti, au acea atotsuficienta imperiala pe care o intalnesti la ei si la altii care au fost mari puteri la un moment dat si care sufera dupa aura pierduta. Multi regretau caderea URSS si priveau Romania ca o fosta colonie. A fost o experienta de viata interesanta din pespectiva presei

“Ori murmuri de pe margine, ori intri in lupta”

Nu ti-a fost greu sa te rupi de presa? De ce ai facut-o? Ce te-a indepartat sau ce te-a atras spre politica?

Am plecat pentru ca nu ma mai multumeam sa redau doar ce se intampla. Vroiam sa si influentez intr-o anumita masura lucrurile. Si in al doilea rand cred si acum ca daca te nemultumeste ceva, ori murmuri de pe margine ori intri in lupta. Am ales varianatab a doua.Veneam dupa doi ani de politica interna si de conferinte la PDAR cu Victor Surdu, cu care acum sunt coleg de Camera, el fiind deputat PSD, si de la conferintele cu Gavra de la PUNR, de la acreditarea ca ziarist la Camera Deputatilor, am ajuns la conferintele de presa cu Eltin – Clinton, Helmuh Kohl si alti lideri pe care nu aveai cum sa-i vezi in Romania. Te intalneai cu jurnalistii straini, din Occident, simteai toata forfota diplomatica. Am avut noroc si ca am putut sa asist la inclestarea uriasa a alegerilor prezidentiale din iunie 1996 de la rusi, cand sansele comunistilor de a invinge au fost foarte mari. Toata lumea statea cu sufletul la gura sa vada cine va castiga. Cu greu au invins democratii, adica Eltin. Cu toate pacatele lui era mult mai bun decat alternativa comunista. Am fost si pe front in Cecenia, am prins ultima zi de razboi, in primul conflict ruso-cecen. De altfel, trei oameni de la Protv au facut in august 1996 prima transmisie in direct a unei televiziuni romanesti dintr-o zona de conflict: Catalin Giosan, acum sef la PROTV Chisinau, Victor Lungu, in prezent director de imagine la National TV si eu.

Spune-mi o intamplare de pe front, ceva care te-a marcat, cu toate ca razboiul te marcheaza in fiecare clipa.

In Groznii, in timpul razboiului, de la ora 18 se instituia blocada. Pe seara aveau loc cele mai violente schimburi de focuri. Plecam din oras spre iesirea din nord. Orasul era incercuit de rusi si toti civilii puteau parasi localitatea doar prin cateva puncte de acces. La margine trebuia sa ne astepte soferul localnic. Am trecut pe langa o lunga coloana de masini cu oameni care vroiau sa paraseasca orasul. Raniti, batrani, copii. O cecena ne-a vazut ca suntem ziaristi straini si aproape ca ne-a aruncat copilul in brate spunind ca oricum va muri de foame. Era 17.45.Rusii controlau masina cu masina. Incet, meticulous, savurand fiecare clipa a suferintei celorlalti. Erau niste soldati pe contract la filtru. I-am spus unuia cu kalasnicovul pe genuchi situatia femeii. M-a injurat si mi-a spus ca nu e treba mea. Eu trebuia sa plec. Neputincios, am plecat. Mi-am dat seama in clipa aceea cat de inutil poti fi, chiar daca esti ziarist. Razboiul produce atrocitati. Am gasit un partizan cecen care avea cateva linii crestate cu pumnalul pe patul armei. L-am intrebat ce reprezinta. Erau soldatii rusi decapitati de el. Dialogul avea loc intr-un moment de odihna al cecenului. Se relaxa stand pe vine ascutindu-si pumnalul. Am vazut asta si in Transnistria, unde am facut primul reportaj, si efectele razboiului din Bosnia.

“Ma simt mai putin inutil in politica decat in presa”

Nu te simti inutil in politica noastra cu toate eforturile pe care presupun ca le faci? Atunci cand vezi ca nu merge oricat de mult te-ai stradui.

Ma simt mai putin inutil in politica decat daca ramaneam in presa.

De ce crezi asta? Candva erai pe front si ne transmiteai realitatea. Ce te-ar fi oprit acum?

Compromisul din presa este la fel ca cel din politica, daca nu mai mare. Cred ca libertatea ziaristului s-a redus mult, mai ales ca urmare a gruparii institutiilor de presa in trusturi. Sunt cateva locuri unde poti sa te duci. Inainte aveai mai multe optiuni. Iar multi ziaristi vad presa ca un simplu serviciu. Vad putini ziaristi cu acea stralucire in ochi, cu acea patima tinereasca, frumoasa si nebuna. Exuberanta s-a pierdut. A trecut perioada romantica. Suntem reci, taiosi, rigizi, mecanici. Pacat.

Ai facut consultanta politica, deci afaceri, apoi politica. Spune-mi ce te-a facut sa treci din barca unui consultant in cea a unui politician? Sa schimbi rolurile? Si mai spune-mi ce ai reusit in politica, in afara de cele doua mandate?

Este important sa te tii de cuvant fata de oamenii care te cunosc. Cu doi ani inainte de alegerile uninominale am batut pas cu pas locurile care mi-au devenit, intr-o buna masura, viitorul colegiu electoral. Niciodata nu am promis ceva care stiam ca nu pot sa fac. M-am implicat mult in aducerea de fonduri pe Buzau, avand si avantajul ca eram la guvernare. Sunt oameni care si acum imi sunt recunoscatori pentru ce am facut. De-a lungul vietii am invatat ca este foarte usor sa faci rau. Asa ca mai bine fa bine si vei avea si tu parte de el, chiar daca asta inseamna doar un simplu”sa va dea Dumneazeu sanatate”. In plan legislativ, am reusit cu cativa colegi sa facem un pachet destul de bun al legilor securitatii. Ne batem de doi ani sa-l promovam. Greu, rezistenta de la Basescu, de la servicii, dar persistam. Sunt importante serviciile si actiunea lor, dar mai importante sunt libertatile individului.