Nu-i atat de batran cat pare cand te gandesti la el. Braduţ Ulmanu are 35 de ani, dar este cunoscut in online ca un profesor, chiar daca ma enerveaza ca nu-si pune blogul la punct si nu-l vezi bine pe IE. Si chiar este un fel de profesor: pana anul trecut a fost asistent universitar pe presa online si trainer pentru jurnalisti. Bradut preda despre agentii de presa, tehnici de redactare, de colectarea a informatiei etc. si este coautor la cateva carti. Din 1995 a iesit din presa, dar a ramas oarecum agatat de ea. A incercat o revenire, dar si-a dat seama ca se instraineaza de familie. Atunci a renuntat la cotidian si s-a retras la firma sa. Interviul din seria “De ce pleaca jurnalistii cand pleaca” poate fi nu doar o biografie a lui Bradut Ulmanu, ci a presei de dupa 1990, cu evolutia si prabusirea ei, dar si noul drum pe care este obligata sa paseasca.

Ai intrat in presa dintr-o conjunctura sau cum?

Am stiut intotdeauna ca vreau sa scriu cand ma fac mare.

Si cand s-a intamplat?

In 1990 eram in clasa a 12-a si am vazut un anunt, la telejurnal, ca se infiinteaza facultatea de jurnalism. Am stiut ca vreau sa dau acolo, acolo am dat si in paralel cu studiile am lucrat ca ziarist, trecand cam prin toate fazele, de la colaborator la sef de sectie. Dar gandul ca vreau sa fiu jurnalist il aveam inca de pe vremea lui Ceashka, pe cand nici nu stiam ca exista facultate de jurnalism (de fapt exista doar o post universitara pentru cei cu dosar beton); ma gandeam sa dau la drept si apoi sa intru in presa. 

Unde ai inceput? Ai dat concurs?  

N-as fi avut nici o sansa, insa, daca eram inca in comunism, pentru ca mama avea dosar, nu era membra de partid etc. Primul articol l-am publicat pe cand eram in liceu, in Catavencu, de fapt Catavencu International. Pe atunci, prin 1991, existau Catavencu si Catavencu International. Academia Catavencu a aparut mai tarziu, cand redactia s-a separat de primul patron. Am trimis un text si mi l-au publicat si am fost foarte mandru, m-am dus la chiosc si am cumparat vreo cinci ziare. (Vanzatorul m-a intrebat daca le iau ca sa le revand). Apoi am mai publicat un articol in Catavencu.Dupa ce am intrat la facultate am ajuns in redactia Acum, o revista pornita de Stelian Tanase, la care red sef tocmai il adusese pe George Pruteanu. Am scris cateva reportaje, insa revista s-a inchis destul de repede.

Spune-mi un articol nepublicat.

Cel mai bun era unul care n-a mai apucat sa fie publicat, despre metrou. Imi amintesc ca am fost la dispeceratul de la Unirii, unde mi se parea ca e ca in Star Trek, cu pupitru mare de comanda si multe monitoare. Am fost foarte impresionat cand dispecerul sef a oprit toate trenurile de pe traseu un minut, ca sa-mi arate cum functioneaza sistemul. La Acum am primit o lectie foarte interesanta, de la un jurnalist cu experienta. L-am intrebat cine ne citeste pe noi si mi-a raspuns: “Cine trebuie sa te citeasca te citeste intotdeauna”.

Securitatea? J

Da, cred ca si la asta se referea.

Iar de la Acum ce ai facut?

Dupa Acum a urmat redactia Tinerama, unde Bogdan Teodorescu tocmai lansa o revista pentru Bucuresti, care se chema Bucuresti – Ce, Unde, Cand.In paralel, am dat concurs la Romania libera, unde din 300 de insi am ramas 10 si apoi vreo trei. Si tot in paralel lucram si la Radio Delta (actualmente RFI). si aveam timp sa merg si la scoala.Dar am colaborat, in perioada respectiva, si in alte parti. De fapt inainte de Romania libera am publicat in Tineretul liber, unde am facut practica si de unde mi-am luat primii bani ca jurnalist. Am mai facut practica si la Radio Romania Actualitati, la Studio Deschis, si in redactia PopRock&Show, de unde tocmai plecase Andrei Partos (scoasa de Curierul National).

“Ultimul cuvant a crescut salariile in presa” 

Dupa cat timp de munca ti-ai luat primii bani si cat?

Pai, foarte repede. Atunci era un principiu in presa care dupa cativa ani nu s-a mai respectat: orice se publica se plateste. Nu mai stiu cati erau, dar era destul de mult, cred ca pe doua-trei articole am luat cam cat salariul pe o luna al maica-mii, care e medic. Ar fi trebuit, de altfel, sa iau bani si pe ce aparuse in Catavencu, dar eram asa de entuziasmat ca mi-a aparut semnatura in ziar, ca nu m-a interesat aspectul asta.Bani am luat si de la Acum, iar la Tinerama chiar castigam mai mult ca mama, nu mai stiu acum cat era, 5000 sau 15000 de lei, ceva de genu’ asta.dupa aia a urmat ciudatul episod Ultimul Cuvant, ziarul efemer care a crescut salariile in presa romana si a introdus conceptul “aproape un calculator la fiecare om”.

Suna ciudat “aproape”.

Da, pentru ca erau multe calculatoare, dar nu chiar unul pentru fiecare om.Ultimul Cuvant s-a inchis destul de repede si imi amintesc ca, afland ca plec de acolo, m-a sunat un tip cu care colaboram si m-a intrebat ce am de gand sa fac. Pe vremea aia cred ca eram singurul om din presa care scria despre presa, era prin ’93, iar omul respectiv era manager prin trustul Pro si ma stia pentru ca vizitasem de cateva ori redactia ProFM, ca sa scriu despre niste miscari de acolo. I-am spus ca vreau sa iau o pauza ca sa-mi termin scoala ca lumea (eram anul III si nu prea mai aveam timp sa dau pe la facultate, eram sef de sectie adjunct si aveam foarte mult de lucru). Mi-a spus: “Bine, ia o pauza si vino incoace”.Si m-a dus la Mihnea Vasiliu, care m-a impresionat. Mihnea mi-a spus: “Lucrezi doua luni la Mediafax, apoi treci la Canal 31″ (care avea sa devina ProTV). La Mediafax am lucrat cu regretata Sanda Aronescu, care era sefa de sectie pe cultura, apoi fix dupa doua luni a venit Mihnea la mine si mi-a zis “Du-te sa vorbesti cu Boncea, la Canal 31″. Era prima institutie unde oamenii se tineau de cuvant, faceau intocmai ce-mi spusesera ca or sa faca. (Nici la Tinerama n-am avut ce sa reprosez, acolo insa eram doar un ucenic colaborator — in rest, peste tot fusesera la un moment dat probleme cu salarii si alte detalii de care jurnalistii se tot impiedicau de regula prin presa romana).

Se tineau de cuvant, dar nu ai lucrat acolo.

Ma rog, intalnirea cu Boncea n-a dus la nimic si exact in perioada aia Avram si cu Opris faceau trustul Romsat, cu Tele7abc si Radio 2M+, iar o gasca mare de la ProFM pleca acolo si oamenii mi-au zis “Hai si tu”.Si asa am ajuns sa lucrez la Radio 2M+ si la Romsat, o agentie de presa complementara radioului si televiziunii micului trust. Dupa o perioada am inceput sa colaborez la niste proiecte de training pentru jurnalisti finantate de Uniunea Europeana, iar in momentul in care mi s-a oferit un job de coordonator al celui mai mare program de training de pana atunci, cu jurnalisti invitati din Marea Britanie, Franta, Olanda etc. ce veneau sa instruiasca jurnalisti romani din toata tara. Atunci am renuntat la jobul din presa.

“Eram frustrat de cum evoluam lucrurile”

In ce an?

Intre timp mai publicasem in diverse locuri, inclusiv in ziarul The Times din Marea Britanie, si avusesem norocul (zic eu) sa ma formez ca jurnalist dupa modelul occidental, pentru ca am lucrat mult si la facultate si in diverse burse cu jurnalisti straini. In 1992 am castigat chiar o bursa in SUA, care mi-a folosit foarte mult. La munca full-time in presa am renuntat prin 1995. Insa am continuat sa public si sa colaborez in presa, deci nu consider ca am renuntat la meserie. Totusi, la un moment dat a trebuit sa fac o alegere. Eu eram destul de frustrat de modul in care evoluau lucrurile in presa romana. Mi se parea o mare diferenta fata de standardele occidentale.Si imi doream sa contribui cumva la schimbarea presei, iar cand mi s-a oferit ocazia de a face programe de training si de a preda jurnalism am sarit in barca asta. In 1995-1996, cand am facut masterul, facultatea mi-a oferit un post de colaborator, apoi am devenit preparator si asistent, deci am inceput sa lucrez ca prof cu studentii, iar cam in aceeasi perioada am inceput sa ma ocup foarte serios de proiecte de training pentru jurnalisti.

Care ar fi standardele incalcate atunci si acum?

Separarea opiniei de informatie, incrucisarea surselor (asculta-l si pe ala care e atacat etc.), foloase necuvenite (spaga, trafic de influenta), regulile de paginare si de scriere a articolelor de presa (lead, cei 5 W samd). Multe, foarte multe.Era cam jale pe atunci, dar nu vreau sub nici o forma sa spun ca nu erau si lucruri fantastic de faine in presa.Eu am avut norocul sa lucrez cu oameni extraordinari. De exemplu, la Tinerama, Bogdan Teodorescu sau Lia Trandafir sau Petru Berteanu, sau Pavel Perfil si mai sunt si altii pe care imi pare rau ca nu mi-i amintesc; la Ultimul Cuvant Vlad Ivanov, care lucrase in Franta si in Belgia, plus un intreg batalion de oameni tineri, care au devenit profesionisti adevarati, ca Alice Iacobescu (cu care am lucrat si la Tinerama), Vlad Petreanu, sau oameni cu mai mare experienta, ca Rodica Ciobanu si ma opresc aici, ca sunt foarte multi si nu vreau sa nedreptatesc pe cineva.

Era jale atunci, dar acum? 

Acum, in general, oamenii stiu sa scrie stiri. Adica nu mai ai probleme prea mari cu stiri care nu incep cu inceputul Insa sunt alte probleme. De exemplu, in presa noastra nu prea vezi povesti, rareori se merge dincolo de cifre, dincolo de stirea bruta, pentru a ilustra o situatie cu fapte de viata si personaje.Eu am niste exemple pe care le tot dau prin traininguri. Unul este un articol despre un congres pe tema cancerului la san, care este abordat sec, se povesteste doar ce s-a intamplat in sala, adormi de la primele doua paragrafe, cand un astfel de text ar trebui sa contina oameni, citate de la medici, de la femei care au trecut prin chestia asta, de la familiile lor care le-au impartasit experienta asta ingrozitoare si le-au ajutat etc. etc. etc.Si nu-mi spune ca e un subiect neinteresant, cand una din opt femei face, potrivit statisticilor, boala asta, iar celelalte sapte se tem sa n-o faca.

“Cred ca presa traieste o drama” 

Ok. Deci ce s-a intamplat? De ce presa s-a indepartat de viata?

Buna intrebare. Asta e intrebarea de 64.000 de dolari, cum zic americani. Imi amintesc ca in anii ’90 sefii de gazeta spuneau ca ei stiu ce vrea publicul, ca publicul roman e asa si pe dincolo, ca lui nu ajunge sa-i dai doar faptele, de exemplu, trebuie sa-i si explici daca treaba e alba sau neagra, adica sa amesteci informatia cu opinia.Cred ca presa romana traieste, din anii ’90 incoace, o drama. Drama ca nu intelege ce vrea publicul. Dupa tirajele de un milion si jumatate din ‘90, presa a scazut brusc la tiraje sub o suta de mii.Asta in un an sau doi. Imediat dupa ‘90, au aparut o sumedenie de publicatii si puteai scrie orice, ca lumea cumpara, era foame de cuvinte, nu doar de informatii, ci si de opinii, de orice. Dar in scurt timp lumea s-a saturat si a inceput sa caute lucruri mai relevante. In 92 a aparut Evenimentul zilei, care era altceva, si care a creat o bresa si a spart tiparele. Si lumea a inceput sa-l copieze, dar problema e ca EVZ nu era doar un ziar ce publica crime, violuri si gaina ce naste pui vii. Primul slogan al EVZ a fost: “Primul razboi al stirilor exacte impotriva zvonurilor de tot felul”.

Atunci de ce cititorul de acum prefera tabloidul? Tocmai pentru ca-i da viata, chiar daca deseori sunt exagerari si speculatii?

Pai de unde stii ca prefera tabloidul? Ce alternativa are publicul? Ziare cu subiecte plictisitoare. Nu vreau sa generalizez, nu toate sunt astfel, desigur, dar in mare asta. Ai de ales intre subiecte serioase scrise prost (sau nescrise deloc) si subiecte senzationalizate sau spectacularizate. Tabloidul serveste nevoia de divertisment, lumea nu ia tabloide ca sa se informeze, ci ca sa se distreze, sa se deconecteze etc. Am scris pentru numarul din martie al Esquire un articol despre asta. Pe langa tabloide, e nevoie si de publicatii care sa ne dea informatii relevante, sa ne spuna ce se intampla cu adevarat in jurul nostru, pentru ca altfel nu facem decat sa adancim prapastia dintre noi si cititori. La un moment dat, lumea realizeaza ca nu totul in viata este senzational, spectaculos, incredibil, asa cum se intampla in tabloide. Or, ziaristii au ajuns sa tabloidizeze si lucrurile care n-au nevoie de asa ceva, care ar trebui pur si simplu relatate cum trebuie, cu accent pe ce ii afecteaza pe oameni. dar nu, noi trimitem un reporter intr-o zona inundata si ala gaseste singura balta si se baga cu cizmele de cauciuc in ea si relateaza despre apocalipsa care s-a abatut asupra zonei, pentru ca el crede ca asta vrea publicul.Iar lumea (cel putin lumea de acolo) vede ca nu-i asa si isi mai pierde o tzara din increderea in presa si in jurnalisti. Si incepe sa ia ziarele doar ca sa se distreze. Desigur, au contribuit la asta si relatiile dintre presa si putere.

Atunci care este salvarea? Nu esteimposibil sa lupti cu foame de tabloid?

Pai a cui e foamea asta?

Foame se vede in audienta tv, trafic pe net si vanzari de print.

Ok, tabloidele sunt cam singurele ziare care cresc in perioada asta, potrivit cifrelor (cu exceptia Adevarul, care beneficiaza de o injectie extraordinara de capital), dar ceea ce spun eu este ca, de fapt, oamenii nu prea au de ales. Uite… daca esti intr-un orasel si toate restaurantele au in meniu varza si cartofi, nu te duci la McDonald’s? Intre o mancare fada si fast food, alegi fast food, iar daca nu exista decat fast food, asta e, n-ai incotro.Sau te lipsesti naibii si te duci acasa sa-ti faci o omleta. Acum, desigur, eu spun ca e nevoie de subiecte relevante, interesante pentru public, scrise relevant si interesant, dar asta n-o sa salveze neaparat presa, pentru ca suntem intr-o perioada in care se schimba obiceiurile de consum. Presa scrisa asa cum o stim acum nu va supravietu.

Ce se va intampla cu ea?

Vom avea in continuare presa scrisa, insa va fi orientata altfel si va functiona intr-o simbioza cu alte mijloace de comunicare. La toate institutiile de presa din occident la care am fost, lumea de acolo spunea “noi nu facem ziar, noi facem stiri”. Ziarul e un suport, o platforma de transmitere a informatiei, dar o redactie poate folosi in acelasi timp si internetul, si televiziunea si telefonia mobile.Pe hartie vor supravietui mai multe modele de publicatii (dar poate, in cativa ani, vom vorbi de hartie electronica), de exemplu cele gratuite (care sunt si ele lovite de actuala criza, insa se bazeaza pe un model care in anumite piete poate avea succes), ziarele de comunitate, publicatiile de nisa.Nu vor supravietui ziarele care dau azi ceea ce ai citit pe internet (sau ai vazut la televizor) ieri. Deci eu nu-ti dau un scenariu apocaliptic, ci spun doar ca e in natura lucrurilor ca ele sa evolueze, sa se transforme. Acum 150 de ani nu aveam presa asa cum avem acum, era cu totul altceva. Acum 10-12 ani nu aveam internet, cu care acum suntem asa obisnuiti, ca avem impresia ca nu putem fara el. In urma cu 50-60 de ani nu aveam televiziune.

Evolutia fireasca pana la urma.

E firesc ca lucrurile sa se schimbe, trebuie doar sa ne dam seama incotro trebuie sa o luam si sa mergem cu valul, ca sa nu ne inecam.

“N-am luat inca o decizie daca vom ramane in SUA”

De ce ai plecat din presa?

Eu nu consider ca am plecat din presa vreodata, pentru ca intotdeauna am pastrat o legatura cu presa, am continuat sa scriu, sa colaborez, dar e drept ca la un moment dat am renuntat la munca full-time in presa si, in special, la presa cotidiana, care este, cum spui tu, linia intai.

Este totusi o retragere.

Prima oara, dintr-o oarecare frustrare, dintr-o dorinta de a schimba ceva din exterior si pentru ca am considerat ca profesional ma dezvoltam mai bine in afara presei. de asemenea, castigam mai bine ca trainer si coordonator in proiecte Phare. Si am constatat ca imi place foarte mult sa predau si ca o fac bine (cred eu).

Avantajele sunt timp, bani si o evolutie paralela care n-ar fi putut exista in mijlocul presei.

Avantajele erau legate in primul rand de faptul ca faceam lucruri care mi se pareau cu adevarat relevante si de impact, pe care n-as fi putut sa le fac in interiorul profesiei, cu sastisfactii pe care n-as fi putut sa le am in profesie si, desigur, e vorba si de bani n-am avut neaparat mai mult timp.Insa am avut sansa de a putea vedea presa si dinauntru si dinafara, si ca jurnalist si ca trainer, cercetator si observator al jurnalismului, iar asta m-a facut sa vad lucrurile mai obiectiv si mai clar, zic eu, decat multi dintre cei care erau in sistem observi ca nu generalizez. Pe de alta parte, am pierdut contactul cu presa cotidiana, am pierdut ritmul, iar asta am vazut cand am revenit si cand am constatat ca ruginisem, ca imi trebuie o perioada de adaptare la ritm. Cei care nu fac presa cotidiana nu inteleg faptul ca e nevoie de un anumit ritm, de o anumita stare de spirit, de o priza permanenta pe care poti s-o ai doar acolo.

Uneori nu te mananca degetele sa scrii la zi?

Ba da, si uneori o fac, pe blog sau pentru o institutie de presa cu care colaborez.

Dar nu te-ai mai intoarce niciodata la zi…

Oricum, iti spuneam ca am revenit la un moment dat si apoi am iesit din nou din presa cotidiana, iar de data asta motivele au fost putin altele. Ideea e ca la un moment dat am ajuns sa nu-mi mai vad sotia si copilul decat foarte devreme dimineata si foarte tarziu seara, cand dormeau. Mi-am dat seama ca ratez foarte multe lucruri si ca o sa-mi para rau mai tarziu.

Deci ai ales sa-ti traiesti viata care nici in ziar nu mai exista si nici pentru cei care-l scriu?

Eram si foarte prins, cu coordonarea unei sectii si a unei editii online, plus un proiect de training, pus orele de la facultate, asa ca la un moment dat am zis stop. Lucram la Evenimentul zilei si am acceptat o oferta de a recruta oameni si de a crea un departament de training la newsin, care tocmai se infiintase, si asa am putut sa am si eu week-end-uri adevarate, ceea ce e o mare chestie cand lucrezi in presa cotidiana. Dupa care am simtit nevoia de si mai multa flexibilitate si am inceput sa ofer aceste servicii pe firma mea (Kestia Net) pe care o am impreuna cu sotia, ceea ce mi-a permis sa lucrez impreuna cu alti traineri, cum este Ferenc Vasas, un jurnalist exceptional si cu mare experienta si un instructor de jurnalism cum nu e altul.

Ce servicii oferi?

Training, consiliere editoriala, furnizare de continut, management de proiect, dezvoltare proiecte web, de la site-uri la diverse aplicatii.

Castigi mai mult ca-n presa sau iti ofera liniste si viata de familie?

Depinde. Eu ajunsesem sa castig destul de mult si in presa, dar sa ai firma ta inseamna avantaje, dar si riscuri. Adica ai luni mai bune si luni mai proaste, dar in general n-am de ce sa ma pling. In ultima vreme, insa, am cam inghetat si firma, pentru ca am plecat pentru o perioada din tara. Ceea ce nu inseamna ca nu sunt in continuare deschis la diverse proiecte care se pot face online — de fapt chiar am avut un contract cu un publisher online si lucrurile au mers foarte bine.

Cum e cu bursa in America?

Nu e a mea, ci a sotiei mele, care a castigat o bursa Fulbright si face un master in Comunicare Vizuala la una dintre cele mai tari scoli de jurnalism din lume, cea de la University of North Carolina ((UNC), in Chapel Hill.

Si nu-ti vine sa ramai acolo?

Avantajul, atunci cand lucrezi pe net, e ca poti sa lucrezi de oriunde. Noi suntem deschisi la orice posibilitate, deocamdata n-am luat nici o decizie. Nu pot sa spun ca imi e dor de aglomeratia si praful din Bucuresti, mai ales ca noi am optat pentru aceasta zona si pentru ca nu e o aglomerare urbana din aia crancena. E multa verdeata, lacuri, paduri, se conduce relaxat, fara ambuteiaje, e o zona ideala sa cresti un copil si n-avem timp sa ne plictisim. Insa sunt multe de facut si acasa, unde avem si familia si prietenii si joburi care ne asteapta (in cazul meu, cel de la Universitatea din Bucuresti).

Exista insa posibilitatea sa spuneti: gata, hai sa ramanem?

Exista, insa ma indoiesc ca vom ramane aici.

Aveti de ales intre civilizatie, tehnologie, bani, viata linistita si intoarcerea la balamuc. Sau va lipseste nebunia din Romania?

Nu ne lipseste, mai ales ca suntem conectati la ce se intampla in tara. Iar eu cred ca si in Romania exista civilizatie, tehnologie, bani si chiar viata linistita, dar poate in doze mai mici si mai greu de gasit. Pe scurt, n-am luat o decizie si suntem deschisi la orice posibilitati, de la intoarcerea la Bucuresti la stabilirea pe o insula greceasca.

——————————————————————————————————————

Carte de vizita Braduţ Ulmanu

• A debutat in 1991 si a lucrat la mai multe institutii de presa, intre care Ultimul Cuvant, Evenimentul Zilei sau agentia de presa NewsIn. Din 1995 este trainer si organizator de proiecte de dezvoltare a mass media din Romania. Tot de atunci preda jurnalism la Universitatea din Bucuresti. Are, impreuna cu sotia sa, o firma care dezvolta diverse proiecte online, furnizeaza training si continut jurnalistic.

• Bradut Ulmanu este coautor al mai multor carti despre jurnalism si despre presa, autor al unei carti despre standarde si practici in presa locala si traducator al cartii “Jurnalistul universal”, de David Randall.

• Are un blog la www.jurnalismonline.ro

• Bradut a avut stagii de pregatire la USA Today si Florida Today (1992), a participat la diverse cursuri si conferinte in Europa de Vest, a fost bursier Fulbright la Annenberg School for Communication, University of Southern California (200o-2001), cu specializarea jurnalism online si bursier al programului de jurnalism al Carter Center din Atlanta (2007-2008).

• A sustinut cursuri pentru jurnalisti in Romania, Belgia, Republica Moldova, Armenia, Republica Ceha.

• In prezent scrie pentru revista Esquire.

 ——————————————————————————————————————-