Este o femeie si nu un barbat ca in film. Si nu va lasati inselati de culoarea parului pentru ca stie sa tergiverseze un proces pana la Sfantul Asteapta. Mecanismele sale au prelungit cu 15 ani un proces si inca treneaza o retrocedarea fireasca. Este bine de studiat stilul si tertipurile nu doar in timpul procesului, ci si dupa, pentru ca la asta am sa ma refer, dar si la cum instantele au ingrosat conturile Paunestilor cu peste trei milioane de euro. Povestea Lido a inceput in urma cu 15 ani, cand familia Angelescu a depus o notificarea prin care instiinta societatea care controla hotelul ca este mostenitoarea de drept a imobilelor din complexul ultracentral de pe Bulevardul Magheru. Rapid, actionarii majoritari condusi de fratii Paunescu s-au apucat de o privatizare care numai legala nu a fost. Fapt demonstrat de mine la inceputul lui 2007. Conteaza mai putin, iar pe rol se afla deja un dosar privind anularea actului de privatizare. Intre timp au avut loc zeci de procese cu un scop major: recuperarea hotelului, casei si terasei Lido. Dupa 15 ani, justitia a dat un verdict prin care a luat familiei Paunescu un bun cu care au reusit sa faca “miracole” financiare, gen Bancorex. In martie anul trecut, procesul parea incheiat, iar toata lumea s-a aratat mirata ca una dintre cele mai bogate familii din Romania, cu miros de epoleti, a pierdut. Inalta Curtea de Justitie a decis in favoarea mostenitorilor si lucrurile pareau limpezi. Se asteapta doar executarea bunurilor aflate in litigiu. Nu s-a intamplat insa. Avocatul Mariana Enache, omul Paunestilor, a apelat la o cale exceptionala: contestatia in anulare. A fost gasit si judecatorul care sa accepte cererea: Ioan Ionescu, fost angajat al Securitatii si mana dreapta a procurorului general Tanase Joita, pe vremea cand au inventat recursul in anulare.
Cum au bagat judecatorii peste 3,00o.ooo de euro in conturile familiei Paunescu
Pe baza unui dosar plin cu “noi probe” judecate deja, familia Paunescu a mai avut o singura piedica: achitarea cautiunii. Legea precizeaza ca suma este de 10% din valoarea imobilului aflat in litigiu. In cazul de fata, procentul corect era de cinci milioane de euro. Atent la banul Paunestilor, judecatorul-suprem a decis ca 20 de milioane de lei vechi sunt de ajuns. Cautiunea in situatia de fata inseamna cantumul despagubirilor acordate pe perioada procesului care a privat adevaratul proprietar sa se foloseasca de bunul sau. La mai bine de un an, Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut decizia initiala, dupa inlaturarea din complet a judecatorului Ionescu, cel care a facut mai multe gafe, dar nu a fost pedepsit de CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) pe motiv ca nu au fost asa de grave. Au fost doar niste greseli minore (sic!) la o miza de circa 70 de milioane de euro per total. Povestea nu s-a terminat nici aici, cu toate ca Panestii au folosit ultima cale de atac. In mod normal, familia Angelescu ar fi trebuit sa execute societatea adversarilor din instanta si sa intre in proprietatea imobilelor. Aici si-a facut din nou magia “avocatul diavolului”, care a realizat un adevarat ghem de procese pentru tergiversarea cu cateva luni a retrocedarii. O mana de ajutor a fost data de presedintele Sectiei Civile de la Inalta Curte, Florin Costiniu, care a acceptata o cerere de suspendare a executarii. In acest fel, familia Paunescu profita de lunile ramase pana la eliberarea imobilului pentru a mai castiga ceva bani. Un calcul aproximativ il poate face oricine: hotelul are 120 de camere, iar o noapte de cazare costa 100 de euro. Putem sa ne imaginam un grad de ocupare relativ modest de circa 70 de camere. Suma incasata doar din cazare se ridica lunar la 210.000 de euro, fara sa socotim micul dejun, pranzul si cina sau alte evenimente. Speculand pe baza aceluiasi grad de ocupare de doar 70 de camere, avem 15 luni de cand mostenitorii doctorului Angelescu au castigat hotelul definitiv si irevocabil, dar nu au reusit totusi sa intre in proprietate sa. Sunt fix 450 de zile ori 7000 de euro pe zi, ceea ce inseamna 3.1500.000 de euro. Bani incasati de actionarii societatii care controleaza hotelul, iar in spatele micilor cuponari se afla familia Paunescu. Vreti sa facem un calcul pe ani din 1993 si pana acum? Ei bine, de data asta va las voua aceasta misiune de a vede cate zeci de milioane au fost incasate.
Tertipuri demne de “avocatul diavolului”
Initial am crezut ca avocata Mariana Enache este slaba, dar m-am inselat, chiar daca ea nu a reusit sa castige procesele pentru familia Paunescu. Ea a facut tot ce i-a fost in putinta pentru prelungire agoniei, iar acum isi continua jocul. In mod normal, cand instanta suprema si ultima iti spune ca ai pierdut “definitiv si iervocabil” te duci acasa si plangi in batista. Nu a fost cazul momentan. Trebuie sa urmariti cu atentie tertipurile pentru a invata scoala de drept intr-o fraza lunga si plictisitoare. Actionarii de la Lido au acceptat greu ca au pierdut Casa Angelescu (fostul cazino Lido) si ca mostenitorii au trecut la executarea ei. Paunestii nu s-au lasat alungati din imobilul pe care au pus stapanire din 1993, ci au pornit tavalugul cererilor de suspendare a executarii, apoi de stramutare si tot asa. Avocatul a facut contestatie la executare si a depus o cerere de suspendare a executarii pana la solutonarea contestatiei, apoi a solicitat o cerere de stramutare a judecarii contestatiei de executare, dupa care a cerut suspendarea judecarii contestatiei la executare pana la solutionarea cererii de stramutare, alaturi de o solicitare de recuzare a execuorului judecaresc. Sunt astfel vreo sapte dosare, iar cel mai indepartat termen este 21 octombrie. Nu-i asa ca va doare capul? Ei bine, asta inseamna sa prelungesti perioada in care clientul poate castiga sume importante chiar daca foloseste un imobil pierdut definitiv si irevocabil. Si pentru a pune cireasa pe tortul acestui proces de 15 ani, familia Paunescu a trimis un comunicat de presa in care anunta publicul larg ca a castigat 70 de milioane de euro de la statul roman, care ar fi fost pus in garantie la aceasta afacere. Comunicatul exista, dar informatia este falsa. Nu exista inca un dosar pe rol, motiv pentru care Paunestii n-au castigat bani de la stat, ci poate la ale jocuri mecanice, posibil pacanele. In plus, AVAS (caci el este identificat cu statul ca institutie) poate castiga usurel un eventual proces. Numai sa vrea. Intre timp, un dosar penal vechi pe numele paunestilor a fost redeschis. Aici e aici. Sa vedem cata forta au procurorii in fata unor indivizi care cred ca merg cu avionul si atunci cand se taraie prin noroi. Si asta doar pentru ca au o avere estimata la peste 700 de milioane de euro. Cum au fost facuti banii….este o alta poveste, dar o parte din ei au aparut acum.


Nu e nici primul,nici ultimul proces amanat si ras-amanat.Poate ca e nevoie de inca un proces la Haga.
Ai dreptate. Justitie cu incetinitorul.