“Am obţinut primul job pentru că băteam repede la maşina de scris”

10:52 pm, 9 martie 2009 • de Comentariile sunt închise pentru “Am obţinut primul job pentru că băteam repede la maşina de scris”

» Click AICI ca să te abonezi la ȘTIRILE RV pe mail

Claudiu Saftoiu, un poet ascuns :)Claudiu Săftoiu are o poveste fascinanta, iar putina lumea o stie. Ceea ce nu stiam am aflat la dezbaterea-interviu “De ce pleaca jurnalistii cand pleaca”. Din biografia sa publica, cititorii stiu ca a fost 12 ani jurnalist, a trecut la consultanta politica, apoi a ajus consilier presidential pe langa Traian Basescu, dupa care a fost avansat seful spionilor de la SIE, loc de unde a plecat cu scandal. Claudiu mi-a descifrat unele din istoriile stiute vag sau necunoscute, dar si amanunte inedite. Inainte de a fi jurnalist, vranceanul a trecut printr-o copilarie cu lispuri, a castigat premii pentru poezie, ba chiar a publicat o carte, a scris critica literara pentru a se intretine, a ajuns in presa ca traducator, dar limba franceza si faptul ca batea la masina repete l-au propulsat in meseria de gazetar. Si nu este tot.

 “Am intrat in presa ca traducator…”

Exista o parte ascunsa a ativitatii tale sau poate mi se pare. Ce ai facut pana sa ajungi jurnalist? Ai lucrat in alt domeniu? Pe wikipedia, anul trecerii tale in presa este 1994, cand aveai 26 de ani.

 Nu. Dimpotriva, am inceput sa public foarte devreme, la 14 ani. La Buzau, in anii 80, eram un activ participant la intalnirile cenaclului “Viata Buzaului”. Am publicat poezii in ziarul local, am luat cateva premii nationale, iar in 1993, am scos chiar o carte de poeme, la Biblioteca Judeteana Buzau, condusa de domnul Alexandru Oproescu, un om caruia ii port o amintire pretioasa, de nesters.

 In ce ziar ai publicat? Observ ca mai toti ziaristii au fost poeti inainte.

 Am colaborat inainte de 89 cu “Viata Buzaului”, “Convorbiri literare”, “Romania literara”. Incepand cu 1990, la diverse reviste de cultura din Bucuresti, la revista Fundatiei Culturale Romane, “Curierul romanesc”. Am scris multa critica literara si mi-a placut acea perioda. Asa mai strangeam un ban la buzunar.

 Cum se numeste cartea?

 Cartea se cheama „Litera, aurul”, a aparut in 1992 la Buzau, intr-o editie limitata de 100 de esemplare, la Biblioteca Judeteana. A fost o perioada scurta, dar intensa de ambitii literare, care m-au adus practic în lumea literară a Bucureştiului anilor 90.

 Deci intai ai fost poet, apoi jurnalist. Cum de ai facut acest pas? Si cum de la cultura ai sarit la politica?

 In anii 90, ca student, am frecventat cateva cenacluri de pe langa Facultatea de Litere. Eram impregnat de lecturi solide de poezie romaneasca contemporana, citeam avid autori clasici si mai cu seama stiam ca, in sfarsit, lirismul anilor 80-90 nu mai era atat de controlat politic. De altfel, interesul pentru politica s/a concretizat prin alegerea pe care am facut/o pentru lucrarea de diploma de final. “Proletcultismul romanesc, poezia anilor 50”. Acea lucrare a fost prima mea critica, indirect politica, aplicata la efectele nefaste ale comunismului asupra lirismului si sensibilitatii artistice romanesti. Citind zeci de carti proletcultiste, am realizat cat de schimonosit ajunsese spiritul romanesc, dupa nu mai putin de 15 ani de comunism dur, de tip sovietic, impus in Romania anilor 50-60.
In fine, o data cu deschiderea orizonturilor, dupa decembrie ‘89, am intrat putin cate putin in dezbateri despre societate şi democraţie. Intre 1990 şi 1992, numerosi scriitori şi publicişti francezi au venit în România şi au tinut prelegeri despre cultura şi civilizaţia ccidentale. Printre scriitori, Alain Finkielkraut, dar şi directorul editorial al saptamanalului “L”Express” la acea vreme.

 Apetitul pentru politica are insa o geneza mai timpurie, in ce ma priveste.

 Am fost format de lecţiile de democraţie pe care unchiul meu din Bucureşti mi le-a „predat”, inca de prin 1980 -1985, ascultând „Europa liberă”. Am ştiut foarte devreme că ceva nu e în regulă cu regimul comunist în care trăiam, cu libertatile si drepturile cetatenesti. Acele ore de expresie libera, la un radio liber, care mă ajutau să detectez particularităţile comunismului, dar mai ales mă îndemnau să operez critic prin comparaţii istorice, au reprezentat adevărata mea şcoală politică.

 Banuiesc insa ca nu te-ai dus la ziar si a spus ca vrei sa fi jurnalist. Cum ai intrat totusi in presa din Bucuresti? Care este povestea?

 Figurile legendare ale “Europei Libere”, mai apoi politicienii români care au activat în perioada interbelică şi au supravietuit comunismului românesc, reînfiinţâînd partidele istorice româneşti după 1990, au fost reperele care mi-au alimentat un patriotism sănătos şi activ. Această credinţă patriotică într-o Românie morală şi justă mă reprezintă şi acum în abordările mele publice.
Eram în anul I, la Litere, în 1990.
Publicam deja constant articole de critica literara în reviste literare, dădeam meditaţii la literatură română şi la gramatică română, precum şi la limba şi literatura franceză. Am făcut de asemenea, traducere simultană romana/franceza si viceversa pentru sesiuni deschise ale Consiliului Europei la Bucureşti. Provin dintr-o familie monoparentală şi lipsa resurselor mi-a afectat permanent copilăria şi adolescenţa.
Cum am ajuns in presa? La facultate, o colegă, al cărei nume acum este Gabi Avram, ştiristă la Pro FM, m-a întrebat într-o zi dacă nu vreau să vin la radio, ca au nevoie de oameni care să ştie o limbă străină. Pentru traduceri de pe agenţii de presă. M-am dus.

 ‘’Nimic din ce inveti in viata nu-ti este inutil‘’

 Si asa ai ajuns de la traduceri la produs articole, iar cele politice au fost cele care ti-au venit ca o manusa, banuiesc.

 Da. M-am dus la redactia Pro FM, sefă era Anca Budinschi. Am început să traduc o depeşă AFP şi m-am aşezat la o maşină de scris să o scriu direct, de tipar. Invătasem să bat la maşină de acasă. Mama mea a fost grefier la Judecătoria Buzău, iar eu mă jucam mereu cu textele proprii, bătând la maşina de scris de acasa.
Ei bine, când Anca a văzut că am tradus în timp real o ştire şi cât de repede bat la maşină, mi-a zis: „Poţi să stai până se termina tura asta de ştiri?” „Da !”, am zis. Şi am stat toată după amiaza. Aveau ştiri din oră în oră la « Pro FM », era un trafic sufocant de informatie, iar viteza de reactie reprezenta totul. Radio « Pro FM” a fost, desigur, printre primele radiouri profesioniste private din Bucureşti. Seara, Anca Budinschi m-a chemat la ea în birou şi mi-a zis. “De mâine, vii la serviciu. Eşti angajat la redactia de stiri. Te scoli la trei dimineata, ajungi aici la patru jumatate si de la cinci intri in tura de dimineata, pana la noua.”
A fost cel mai surprinzator paradox pe care l-am trait până atunci. Eu mă mândream cu o zdravănă cultură clasică, eram oarecum expert în personajele lui Dostoievski, în opera lui William Faulkner, ştiam « pe de rost » poezia si literatura română postbelică şi uite pentru ce am obţinut primul meu job: pentru că acasa invatasem sa bat repede la maşină şi pentru ca ştiam franceză! Am realizat atunci că nimic din ceea ce înveţi în viaţă nu este inutil, chiar daca pe moment poate parea asa. Imi amintesc ca atunci, in 1992, începuse liberalizarea economiei. Inflaţia o luase deja la vale, în aşa fel încât mama mea câştiga deja 15 000 de lei la vremea aceea, un salariu mediu. Ei bine, primul meu salariu la ProFM a fost de 60 000 de lei! Păstrez şi acum fluturaşul de salariu. Se câştiga foarte bine în presă, în anii 90.

 Sa nu-mi spui ca ai ajuns la Cotroceni tot pentru ca bateai repede la masina. Ma intereseaza povestea acestei evolutii. Incerc sa fac un scenariu. Suna presedintele: „Claudiu, ce zici de postul de consilier la palat? Ai vrea? Uite ce-ti ofer”. Pentru ca la aceasta oferta ai avut de ales intre presa si politica. Si ai renuntat la prima…hai la a doua dragoste, dupa poezie.

 Nu, la Cotroceni am ajuns din nevoia stringentă a lui Traian Băsescu de a-şi aduce rapid o echipă de oameni care au dovedit de-a lungul timpului că se pricep în domeniul comunicării politice şi că îl sprijină necondiţionat în toate acţiunile sale.

 Vorbind despre poezie, aceasta ramane o etapă romantică a vieţii mele, prin care transmiteam un preaplin de emoţii si trairi adolescentine. Dar presa a fost prima mea meserie adevărată, în care mi-am comunicat idealurile cu privire la dezvoltarea si evolutia României, aşa cum le vedeam eu. Amintesc un lucru cu care ma mandresc. La “Evenimentul zilei”, am relansat specia interviului in presa romana. Cornel Nistorescu mi-a dat aceasta sansa, pentru care ii multumesc. Am facut zeci de interviuri cu zeci de personalitati romanesti si straine, multe dintre interviuri au devenit cap de ziar in ziua aparitiei, iar unele au avut chiar o influenta coplesitoare asupra vietii politice interne. Prin presă, misiunea mea auto/asumata era să scot la lumină puroiul unui regim care adusese ţara în colaps şi să aduc în atenţie oameni, proiecte, fapte menite să însănătoşească naţiunea.
Eram un idealist. Aşa am şi rămas.
Misiunea aceasta mi-am impus-o singur, desigur. În afară de unchiul meu şi de un domn ziarist extraordinar, nu am avut alţi mentori.

 Poti sa-mi spui cine este mentorul? In afara de unchi.

 Cel care m-a învătat presă este Ferenc Vasas, ziarist de agenţie, cu o cultură literară şi de presă impresionantă. Timp de şase ani, domnul Vasas a fost părintele meu într-ale jurnalisticii. Îi port un respect deosebit. Este un om exceptional, un „alogen” de toată nădejdea (aşa îl tachinam uneori, evident în glumă. Domnul Vasas este maghiar, născut la Sfântu Gheorghe). De altfel, prodigioasa activitate ca profesor de presă, dar şi ca om de redacţie (a fost şef la multe redacţii de radio, televiziune şi la ziare din Bucureşti) au făcut din Ferenc Vasas un modelator de jurnalişti de primă mână, după 90.
Când am intrat la Cotroceni, deja nu mai scriam ca jurnalist de cotidian, de 2 ani si ceva. În 2000, mi-am înfiinţat o firmă de consultanţă media şi politică şi am început să lucrez din ce în ce mai aproape de politicieni.
Aveam deja la activ peste 10 ani de presă. Pe repede inainte, cam acesta a fost traseul meu media. Redactor de stiri la « ProFM », Director statie « Radio 2Mplus » (actualul Activ FM), director al Agentiei de presa « Romsat News », colaborator la Tele 7 abc (la tv realizam, în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir şi Mircea Badea, o pastilă politică, cu inserţii din declaraţiile politicienilor, luate de la conferinţele de presă si legate între ele de pasaje amuzante muzicale – un fel de precursor al emisiunilor lui Huidu şi Găinuşă, câţiva ani mai târziu), redactor şef Ştiri « Radio Total », redactor şef adjunct Departamtent Politic la « Evenimentul Zilei », comentator politic si sondaje de opinie la « Oameni în top » (revistă lunară condusă de Ion Cristoiu), sef Departament Politic « Plai cu boi » (satiră politică, Mircea Dinescu). De asemenea, din 1999, am început să predau cursuri de jurnalism politic, comunicare şi negociere, comunicare politică si imagine politică, pentru ONG-uri din Bucureşti: « Pro Democraţia », « Centrul pentru Jurnalism Independent » (CJI), « Fundaţia pentru Pluralism », « Centrul de Resurse Juridice », traininguri media pentru poliţia română, pentru tinerii evrei (Scoala Lauder din Bucureşti). Am predat jurnalism politic timp de trei ani la CJI, prin cursuri intensive itinerante, în 8 oraşe mari din România. Urmare a acestui curs itinerant, am publicat la reditura TREI, in 2003singura carte – manual care a apărut, până acum, dupa stinta mea, în România, referitor la relativa politica/mass/media. „Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni”. Acum această carte este bibliografie obligatorie la facultăţile de comunicare, jurnalism şi ştiinţe politice din întreaga ţară. Mă mândresc cu acest lucru. Este o contribuţie utilă pentru formarea profesioniştilor în domeniile enumerate mai sus.

 “Am renuntat la presa pentru o noua provocare”

 De ce ai decis sa spui stop presei si sa dai startul afacerii de consultanta politica? S-a schimbat ceva in presa sau ti-ai dat seama ca tot razboiul tau cu puroiul societatii sunt ca luptele lui Don Quijote?

 Intr-adevăr, am alunecat dinspre jurnalism înspre trainingurile media şi politice din nevoia de a face mai mult pentru mediu public din România. Participasem la câteva studii comparative cu privire la sustenabilitatea mediului de presă autohton şi am observat că breasla, deşi avea şi are probleme, s-a upgradat destul de mult, la nivelul anilor 2000. Eu deja predasem cursuri de jurnalism inclusv pentru pentru tinerii romi, am participat activ şi substantial la definitivarea şi publicare primului cod deontologic privind relatările de presa despre minorităţi, am acoperit în 2003 modulul de comunicare pentru un studiu al Băncii Mondiale în Valea Jiului şi constatam pe zi ce trecea că şi alţi actori activi pe piaţa publică aveau nevoie de profesionalizare. Lumea politică, în primul rând. Am renunţat la presă pentru o nouă provocare: profesionalizarea noilor generaţii de politicieni. Între 2001 şi 2004, am predat cursuri de comuncare politică în toată ţara si in Republica Moldova, prin intermediul “Fundaţiei pentru Pluralism”. Am cunoscut îndeaproape atmosfera şi năravurile partidelor politice româneşti, pe toate palierele de opţiuni stanga/dreapta. Am constatat cât de greu se integrează tinerii în structurile osificate ale partidelor şi cât de multă nevoie este de inovaţie şi reformă în mentalitatea politică românească.
De-a lungul anilor, mii de tineri studenti, zaristi si politicieni au fost beneficiarii cursurilor de jurnalism politic, comunicare, comunicare politică, pe care le-am susţinut în zeci de localităţi din toată ţara.

 Am inteles. Ai simtit nevoia sa faci ceva practic si nu doar sa critici, sa construiesti si nu sa darami.

 Paralel, cu firma de consultanţă am lucrat pentru politicieni democraţi şi liberali. Aceasta a fost opţiunea mea şi a familiei mele: pentru o politică modernă şi activă de dreapta, în sensul acţiunii pragmatice pentru instituirea unui regim capitalist, a economiei de piaţă şi a unei democraţii de tip occidental în România.
Am făcut sute de mii de km din 2000 încoace, de cele mai multe ori cu maşina proprie, pentru a-mi aduce onesta  contribuţie la profesionalizarea mediului de presă şi a mediului politic în toate zonele ţării, unde presa locală şi politicienii locali influentează decisiv viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

 Cand ai plecat exact din presa? Si de ce? Nu crezi ca ti-ai ingradit singur libertatea de expresie?

 Consider ca am plecat din presă o dată cu demisia de la EvZ., în 1999. Eram redactor şef adjunct pe politic, conduceam Departamentul Politic şi încercam timid să scriu şi eu editoriale, alaturi de colegi din esalonul doi de conducere a ziarului. Dar nu se putea. În acei ani, numai patronii-directori de presă scriau editoriale şi apăreau la televizor. Era o troică zdrobitoare: SRS – Horia Alexandrescu – Cornel Nistorescu. Fiecare avea câte o emisiune la televizor. Se invitau unii pe alţii şi alţi prieteni din aceeaşi generaţie, formând o anume opinie publică şi un anume trend jurnalistic. Asta nu mi-a plăcut. Astăzi, e cu totul altfel.

 “Presedintele parea determinat sa dea satisfactie electoratului”

 N-ai resimtit ca-ti este ingradit dreptul de a te exprima liber atunci cand ai ajuns la Cotroceni? Adica ti-ai asumat acest risc de a spune si ceea ce nu crezi? Banuiesc ca este imposibil sa coincida gandurile tale cu ale sefului statului.

 Stiam deja, dupa patru ani de consultanta politică, cat greu este sa faci PR politic, in conditiile in care presa si politicul la noi se confruntau zilnic pentru seducerea cititorilor, respectiv a electoratului. Nu mai eram demult ziaristul impetuos, care intr-un impuls entuziast se arunca peste politician si incerca sa scoata untul din el. Chiar daca untul nu era de cea mai buna calitate. Amintesc aici paradoxul conditiei ziaristului, in viziunea scolii de presa americane. “Cu cat un jurnalist capata experienta, afla si stie mai multe, cu atat scrie mai putin”. Am ajutat jurnalistii sa scrie corect despre politica, dar si politicienii sa fac fata asaltului jurnalismului tabloidizat.
La Cotroceni am ajuns stiind ce vrea presa de la presedinte si incercand sa provoc actiuni positive, prin parghii ale mecanismelor de stat, care să vină în întâmpinarea asteptarilor induse de presă, electoratului.
In 2004, preşedintele parea sincer determinat sa dea satisfactie electoratului, iar presiunea media, care il urcase la inaltimi ametitoare cat priveste orizontul de asteptare, pare sa-l fi ajutat in mod decisiv in demersul de a cuceri preşedinţia. Il credeam cu disperare in tot ce facea, eram fericit ca putusem ajuta o persoana atat de determinată să ajungă într-un loc de unde putea schimba istoria. Tot anul 2004 am lucrat pentru Alianta D.A, in teritoriu. In decembrie 2004, dupa victoria Aliantei si a lui Basescu, am lucrat două zile neintrerupt la discursul de investitura al presedintelui, alaturi de Adriana Saftoiu. Ceea am scris acolo a fost preluat in mare parte in discursul citit în plenul forului legislativ de noul presedinte. O posibila cauza a traseului pe care mi l-a dat soarta este si faptul ca am ramas fidel crezurilor din acel discurs, pe care le-am asimilat ca parte din credinţele şi sufletul meu dăruite naţiunii mele. Suna cam melodramatic asta, dar aşa m-am raportat mereu la România, în funcţiile pe care le-am deţinut.

Din poet ai ajuns ziarist pe politica, apoi consultat si consilier prezidential, iar la final seful spionilor, seful SIE. Nu sunt pasi contradictorii?

 Fiecare etapa parcursă în viaţa mea a reprezentat o treaptă în sus. A fost o ascensiune personală, un drum propriu al cunoaşterii acestei lumi. Mi-l asum de la un capat la altul. Pasiunea pentru literatură m-a dus inspre presă. Pasiunea pentru presă mi-a îndreptat atenţia spre politică, spre tehnica actului de decizie. La rândul ei, pasiunea pentru politică m-a îndreptat spre serviciile de informaţii, care furnizează soluţii necesare deciziilor de securitate, utile în plan politic. Decizii menite sa sprijine activitatea politică, in interes national. Nu vad o contradicţie in acest parcurs, vad cum gradual, am avut nevoie de noi deschideri de perspective. Am pornit de la un domeniu profund, dar restrâns, spre altul mai larg, pentru a încerca în final să îmi creez o platformă sa pot înţelege mecanismele complexe prin care un cetăţean sa îşi poata ajuta propria naţiune să evolueze, să se poziţioneze, să prospere.
Ce s-a intamplat dupa 12 decembrie 2004, o data cu intrarea mea in administratia inalta de stat, este o alta poveste. Poate cea mai importanta din viata mea. Dar pe care nu o voi spune acum…

 “Democraţii au fost si sunt terifiaţi de ochiul si timpanul lungi-prelungi ale tătucului lor…”

 Ai ajuns la SIE, iar de aici ai plecat in urma unui scandal provocat de Voiculescu si culmea ai ajuns sa scrii la gazeta lui. Adica ai revenit la presa tocmai la dusmanul declarat al lui Basescu. Multa lumea s-a intrebat de ce. Deci de ce?

 Presa română trăieşte din scurticircuitări ale realităţii, care crează premize de scandal, prin alipirea unor întâmplări sau evenimente ce nu au legătură unele cu altele, dar care, conectate, duc la ciudăţenii.
Mi s-a propus de catre Ion Mărgărit, de la « Hotnews », să scriu şi acolo. Şi am scris. La « Jurnalul National » am ajuns sa scriu la invitatia directă a lui Marius Tucă. I-am zis ca eu nu voi scrie despre Voiculescu şi nici nu îl voi menaja vreodata, pentru că a fost şi este o persoană inadecvată mediului politic şi public al unei Românii democratice. Marius mi-a spus că pot scrie ce vreau. Intrebarea este, de ce am mai dorit să scriu în presă? Sau de ce la ziarul lui Tucă? Sau Voiculescu?

 La ziarul lui Voiculescu, dusmanul lui Basescu. Este vorba doar de o afacere sau de o razbunare? Pentru ca ai trecut de la PD la PNL imediat dupa divortul de presedinte. Ai fost cel care ai promovat DA, dar ai lucrat pentru tatucu’ la modul direct. Se intelegea astfel ca in el crezi si in PD, nu intr-o alianta care s-a nascut deformata, fara sanse de supravietuire.

 Cum adica, am trecut la PNL? De fapt, am ramas acolo unde incepuse mandatul Aliantei D.A. Nu eram printre cei care au pomovat ALianţa D.A. PNL-PD, cu doar doi ani în urmă? Stiai tu, sau origine altcineva in afara de Traian Basescu ca aceasta alianta s-a nascut deformata? Eu stiam ca Alianta D.A. a fost singurul instrument politic capabil sa rastoarne autocratia de stanga care se instaura in Romania, dupa guvernarea 2000 /2004. Poate vrei să spui că singurii prieteni care mi-au rămas au fost liberalii. Pentru că democraţii au fost şi sunt terifiaţi de ochiul şi timpanul lungi-prelungi ale tătucului lor atotvăzător şi atot-ascultator…Vezi, o dată pusă eticheta pe cineva, acel cineva dispare ca individualitate şi devine un purtator de etichetă. Acestea sunt marile succese ale presei române astăzi: etichetele publice. O analiza mai profundă a persoanelor şi a faptelor lor nu reprezintă domeniul predilect al colegilor din mass media autohtone

 Trecem peste chestiile politice, pentru ca nici mie nu-mi plac si politica este un compromis continuu, cred eu. Ce crezi ca-i lipseste presei de tot mai multi jurnalisti buni se reorienteaza? Si-apoi de ce sunt atacati in presa de fostii colegi?

 Chestiunea aceasta cu atacul fostilor colegi de breaslă este cea mai amară revelaţie pe care am trăit-o. Ii cunosc personal pe mai toţi liderii de opinie din presa română. Sunt de-un leat cu generaţia de forţă a comentatorilor politici de azi, oameni în jur de 40 de ani. Schimbarea de generaţie s-a produs în sfârşit în presa română, cu efecte benefice asupra discursului public. Dar a adus cu sine şi o caracteristică sălbatică a noii generaţii de formatori de opinie: invidia profesională, carierismul şi competiţia autistă în rândul breslei, în dauna unei solidarizări pe o serie de principii şi obiective de sănătate a discursului public din România

 “Sunt convins ca presedintele a fost manipulat”

 Te-a mai dat Basescu in judecata?

 Nu m-a dat în judecată. Totul a fost o lucrătură de proporţii, pentru că a plecat de la o declaraţie a mea scoasă din context. In transcriptul de la emisiunea „Deschide lumea” din 20 ianuarie 2009, de la Realitatea TV, vei constata ca la doua secunde dupa ce am spus într-un context mai general cum că de obicei aflăm din presă tot felul de lucruri curios de reale despre viaţa politică a partidelor, necunoscute presei sau publicului larg, dar comunicate nonşalant de şefului statului din surse necunoscute, am precizat pe loc că deţin astfel de cunoştinţe din informaţii publice, exclusiv din informaţii publice. Simpla parcugere a transcriptului demonstreaza ce am spus. Ce a urmat a fost o diversiune de proportii nationale. Nu aveam sa retractez nimic din ce spusesem deja. Dar cine ma mai auzea?

 Inseamna ca presedintele a fost manipulat asa de usor?

Eu sunt convins de asta. Simula parcurgere a transcriptului acelei emisiuni de către cei care l-au sfătuit pe preşedinte să mă acţioneze în instanţă ar fi dezamorsat stupida punere în scenă a unor as zise „dezvăluiri din casă”. Eu nu am dezvăluit niciodată « din casă » nimic. Nici cât am fost la Cotroceni, nici când eram la SIE. La o analiză atentă a discursurilor preşedintelui, în ultimii cinci ani, veti constata cu surprindere că cel care „dă din casă” a fost însuşi şeful statului. Personal, in cazul in care actiunea în instanta se va produce, sunt pregătit – cel puţin! – cu pagini întregi de afirmaţii ale preşedintelui, scoase din intervenţiile publice ale acestuia, care arata că sursele de informare ale domniei sale nu au fost nicidecum publice. Ele contineau informatii care priveau viaţa politică internă curenta a partidelor, a adversarilor şi a competitorilor sai politici.

 Te-ai intoarce in presa? In ce conditii? Si daca nu, de ce nu?

 Nu ma mai intorc in presa. A fost o experienţă deosebită, care mi-a deschis ochii cu privire la facerea şi desfacerea politicii, a discursului public, a moravurilor şi tentativelor de asanare morală a spaţiului naţional românesc. Nu mă mai întorc, pentru că sunt realist. Stiu ca, o dată intrat în politică, lângă un om sau o formaţiune politică, amprenta (eticheta) de apartenenta politica sau nominala il zdrobeşte pe orice individ sub forţa ei de seducţie si de penetrare in mentalul public. Ca o tristă anecdotă, chiar astazi, 9 martie 2009, în timp ce scriam la acest interviu online, am fost sunat de la PR/ul unui ziar important şi am fost rugat (!) să îi transmit presedintelui Basescu, la Cotroceni, o invitatie la o lansare… Ce să mai spui, domnule, în aceste condiţii ? Nu mai departe de acum două săptămâni a apărut în VIP Magazin un material cu mine şi cu soţia, al cărui titlu era: „Oamenii din spatele preşedintelui”…Sau să fi avut dublu sens titlul materialului?

 Care este urmatorul pas, pentru ca pana acum ai fost intr-o evolutie continua, chiar daca povestea de la SIE s-a terminat cum stim?

 Voi continua să muncesc pentru acomodarea cetăţenilor români cu noile realităţi. Politice, economice, de securitate, de siguranţă publică. Dacă mă ajută Dumnezeu, voi rămâne în spaţiul public, pentru a construi încredere între noi şi şanse pentru cei mai tineri.

Acest articol este proprietatea Reporter Virtual și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

ȚI-A PLĂCUT? DĂ MAI DEPARTE:

 
 
 

ETICHETE:

Foarte slabSlabMediocruBunFoarte bun (Niciun vot deocamdată)
Încarc...

Related Posts

NOTĂ: Vă rugăm să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în material. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse celorlalți cititori care au scris un comentariu se va sancționa prin cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.

Comments are closed.

Scroll to top